„Unirea Basarabiei cu România a fost meritul deputaților moldoveni din Sfatul Țării, care au votat în favoarea acesteia pe 27 martie 1918 la Chișinău. Cu mici excepții, reprezentanții altor grupuri etnice s-au obținut de la vot. Singurul care s-a remarcat prin poziția luată a fost deputatul Felix Dutkiewicz (1872-1932), ales din partea comunității poloneze. A votat nu doar pentru Unire, dar a și ținut un discurs emoționant”, scrie Ion Macovei pentru polskamea.pl 

Despre el am aflat citind cartea Rumun goni za happy endem (pg.10) de Bogumil Luft. Autorul îl pomenește în treacăt și scapă o reamarcă destul de ironică, calificându-i discursul drept “sentimental”. În orice caz, textul scurtei cuvântări e aproape singura informație găsită pe net în limba română legată de aceasta personalitate. Nu înțelegeam însă cum a ajuns Dudkiewicz la Chișinău. Curiozitatea m-a făcut să sap nițel ca să aflu cine a fost acest polonez care a sprijinit înfăptuirea Unirii. M-a ajutat un articol din cotidianul polonez interbelic Czerwony Kurier, care anunța decesul acestuia. Publicația prezintă biografia lui Felix Dutkiewicz.

Viitorul reprezentant al polonezilor din Basarabia s-a născut în orașul Lublin în 1872. Tot aici a terminat studiile gimnaziale, după care intră la Facultatea de Drept al Universității din Varșovia. Însă nu reușește să obțină diploma de jurist. Pentru că a participat la o manifestare de comemorare a lui Jan Kilinski (unul din comandanții răscoalei poloneze împotriva rușilor din 1794) este deportat în adâncul Rusiei, în apropierea orașului Ufa. În 1895 i se permite să-și continue studiile la universitatea din Dorpat (astăzi Tartu, Estonia). Dar nici aici nu prea zăbovește. Pentru că s-a înscris în rândurile asociației tinerilor polonezi (ZMP ”ZET”), organizație studențească conspirațională, este arestat, deținut în cetatea din Varșovia și apoi, în baza unui ordin al țarului, deportat în Siberia. După câțiva ani, obține dreptul să susțină examenele de stat în fața unei comisii la Universitatea din Kazan și, în sfârșit, să obțină diploma de jurist. Înainte de examen, Dutkiewicz lucrase deja într-o cancelarie judecătorească ca simplu funcționar. După obținerea atât de anevoioasă a diplomei, tânărul începe să-și exercite meseria. În 1904 este numit judecător de instrucție în Irkutsk, apoi judecător de pace în Krasnoiarsk și, în fine, judecător de instrucție la Chișinău.

Guvernul lui Kazimierz Bartl la depunerea jurământului (29.12.1929). Feliks Dutkiewicz a fost numit ministru al Justiției. Sursa foto: biogramy.pl

Anul neliniștit 1917 îl prinde în Basarabia. După abolirea regimului țarist, este numit șef al poliției municipale și ales membru al consiliului local. Fiindcă s-a remarcat prin hărnicie și stăruință în posturile pe care le-a ocupat, scrie ziarul, comunitatea poloneză din Chișinău l-a ales deputat în Sfatul Țării. A deținut acest mandat în perioada 21 noiembrie 1917 – 7 mai 1918. Iată acum ajungem la momentul care l-a înscris în istoria provinciei. La 27 martie, când Sfatul Țării a votat unirea Basarabiei (oficial: a Republicii Democratice Moldovenești) cu România, Dutkiewicz și-a argumentat votul cu un discurs memorabil.

„Regret mult că în această zi solemnă pentru Republica Moldovenească eu trebuie să vorbesc în limba rusă, care a fost simbolul împilării atât a națiunii moldovenești, cât și a celei poloneze. Limba moldovenească n-o cunosc eu, iar pe cea poloneză nu o vor înțelege moldovenii.
În această zi măreață, eu salut călduros nefericitul și în același timp fericitul popor moldovenesc înfrățit, care în sfârșit poate să se unească cu poporul românesc legat prin sânge.
În numele poporului polonez susțin, în întregime, unirea Basarabiei cu România, cum aceasta o doresc și moldovenii, locuitorii băștinași ai acestei țări.”

Potrivit ziarului Czerwony Kurier, România nu a uitat de acest gest și l-ar fi decorat cu ordinul „Steaua României”, i-ar fi conferit titlul de cetățean de onoare și i-ar fi dat 50 ha de pământ în Basarabia. Nu am căutat dovezi, așa că las aceste date for your information.

În același an, Polonia obține independența la care visase mai mult de un secol. Felix Dutkiewicz s-a întors acasă. La sfârșitul lui 1918 îl găsim deja în funcția de vicepreședinte al judecătoriei din Varșovia. Probabil că a dat dovadă de talent organizatoric, deoarece atunci când a fost nevoie de organizarea sistemului judecătoresc în provinciile din estul Poloniei, la el s-a apelat. În 1920 a fost rechemat în capitală pentru a ocupa funcția de vicepreședinte al Curții de Apel din Varșovia. O scurtă perioadă de timp, în 1924, a făcut parte și din guvernul lui Władysław Grabowski, în calitate de viceministru al Jusției. Apoi se întoarce din nou la Curtea de Apel din Varșovia, unde preia președinția în 1929. De altfel, va rămâne legat de această instituție până la sfârșitul vieții. Câteva luni, decembrie 1929-martie 1930, a mai exercitat funcția de procuror general și ministru al Justiției în guvernul lui Kazimierz Bartl.

Ministrul Justiției Feliks Dutkiewicz la o adunare organizată de președintele Poloniei Ignacy Mościcki, 1930. Sursa foto: biogramy.pl

Feliks Dutkiewicz, ca președinte al Curții de Apel, la congresul Sindicatului Angajaților din Sistemul Penitenciar al Poloniei, 1930. Sursa foto: biogramy.pl

Articolul de comemorare se încheie cu evidențierea calităților profesionale ale lui Felix Dutkiewicz. ”Dincolo de pregătirea excelentă și cunoștințele temeinice în criminologie (…), Dutkiewicz s-a remarcat prin orientare rapidă, înțelegerea psihologiei umane, capacitatea de a adapta buchia seacă a legii la evenimentele vieții publice și private. Deciziile lui Dutkiewicz au purtat amprenta experienței sale judecătorești, în strânsă legătură cu viața, Dutkiewicz fiind astfel un judecător care a știut să înțeleagă și să întrevadă decăderile și sclipirile sufletului omenesc, a fost un judecător care a contribuit la mărirea Republicii și dreptății”.

Sursa: http://polskamea.pl