PORTRET: Alfred Hitchcock – un maestru al suspansului

publicat în Film pe 2 Septembrie 2017, 19:23

Alfred Joseph Hitchcock s-a născut la 13 august 1899, la Leytonstone, Marea Britanie, într-o familie săracă care i-a oferit o educație strictă catolică.

A fost înscris la colegiul iezuit St. Ignatius din Londra, unde domnea un regim foarte sever şi pentru neascultare sau mici greșeli, băieții erau bătuți cu o vergea groasă de gumă.

A parcurs studiile superioare de inginerie și navigație, iar după absolvire a început să lucreze la Compania Telegrafică Hanley.

Încă din copilărie a fost un admirator înfocat al lui Charles Dickens și Edgar Allan Poe dar a avut o atracţie și pentru cinema, mai ales după ce a vizionat „Nașterea unei națiuni” de D. W. Griffith.

S-a căsătorit la vârsta de 27 de ani, cu Alma Reville, iar la 7 iulie 1928 s-a născut fetița lor, Patricia.

Începând din 1920, Hitchcock a lucrat trei ani ca regizor secund al lui Graham Cutts, iar în 1923, începe filmarea la scurtmetrajul Number 13, care nu a fost finalizat.

Primul lungmetraj „The Pleasure Garden” este regizat la München, iar în 1929 regizează primul film cu sonor din Anglia „Șantajul”.

Au urmat producţiile „Murder” – 1930, „The Man Who Knew Too Much” – 1934 și mai ales „The 39 Steps” – 1935, care l-au transformat în port-stindardul noului val al cinematografului britanic.

La 22 august 1937 a vizitat cu familia sa New York-ul, iar la finalul anului 1939 se mută definitiv în SUA.

În 1940 relizează adaptarea cinematografică a romanului „Rebecca” de Daphne Du Maurier.

În 1941 și-a început prietenia cu Cary Grant, Hitchcock având alte preferințe profesionale pentru James Stewart și Gregory Peck.

Trei ani mai târziu creează împreună cu Sidney Berstein propria sa casă de producție – Transatlantic Pictures şi începe să lucreze cu Ingrid Bergman, prima blondă de care era fascinat.

A urmat regia la peliculele „Spellbound” – 1945, cu Ingrid Bergman și Gregory Peck şi „Notorius” – 1946, cu Cary Grant în distribuție.

Au urmat filme regizate în care însuşi Hitchcock avea roluri foarte scurte: „Strangers on a Train” – 1951, „Dial M for Murder” – 1954.

În 1954 o distribuie pe Grace Kelly în „Rear Window” și în „To Catch a Thief” (1955), unde juca împreună cu Cary Grant.

În 1958 primeşte „Globul de Aur” pentru cel mai bun serial TV – „Alfred Hitchcock Presents”, iar după doi ani regizează filmul „Psycho” iar în 1963 – „The Birds”.

Referitor la „Psyho”, se spune că, după ce a obţinut drepturile de autor pentru romanul lui Robert Bloch, cu 9.000 de dolari, Hitchcock a dorit să cumpere de pe piaţă toate copiile cărţii, pentru ca finalul să rămână cât mai puţin cunoscut pentru public.

În anul 1968 a primit un Oscar onorific pentru întreaga sa carieră în cadrul ceremoniei Premiilor Academiei.

În 1976, a regizat „Family Plot” cu Karen Black și Bruce Dern, în 1979, American Film Institute îi decernează premiul pentru întreaga carieră, iar Regina Angliei îi decernează, în acelaşi an, titlul de Sir.

La 29 aprilie 1980, Alfred Hitchcock a trecut la cele veşnice, la Los Angeles.

În aproape jumătate de secol de carieră, Alfred Hitchcock a realizat peste 50 de filme şi a contribuit la afirmarea unor actriţe precum Joan Fontaine, Ingrid Bergman, Shirley McLane, Grace Kelly. Hitchcock a influenţat puternic arta filmului hollywoodian, de la realizarea scenariilor, alegerea şi îndrumarea actorilor până la subtilităţi regizorale sau tehnici de realizare a a suspansului.

În anul 2012, thriller-ul psihologic „Vertigo” regizat în 1958 de Alfred Hitchcock, a fost votat cel mai bun film al tuturor timpurilor, într-un sondaj care a reunit 846 de critici şi 358 de regizori, organizat o dată la zece ani de revista „Sight and Sound” editată de British Film Institute.

Un alt celebru coleg de breaslă, francezul François Truffaut, afirma în 1966 despre Hitchcock: „Cinematograful lui Hitchcock – poate nu este întotdeauna exaltant, dar te îmbogăţeşte întotdeauna, dacă ar fi să pomenesc doar luciditatea înspăimântătoare cu ajutorul căreia denunţă el ultrajele pe care oamenii le aduc frumuseţii şi purităţii. Dacă dorim ca în epoca lui Ingmar Bergman să acceptăm ideea că cinematograful nu este mai prejos de literatură, cred că este cazul să-l clasăm pe Hitchcock în categoria acelor artişti „neliniştiţi” cum au fost Kafka, Dostoievski, Poe. Aceşti artişti ai anxietăţii nu pot, desigur, să ne ajute să trăim pentru că menirea lor este să ne facă să împărtăşim ceea ce-i bântuia pe ei. Şi, astfel, chiar fără voia noastră eventual, ei ne ajută să ne cunoaştem mai bine, acesta fiind şi ţelul fundamental al artei”.