Editorial

Postul Mare

Cu acest prilej, vin, ca de obicei, cu aceleași recomandări: cine nu poate posti, să înmulțească rugăciunea; cine nu reușește să înmulțească rugăciunea, să dubleze milostenia; cine nu poate dubla milostenia, să sporească lecturile duhovnicești. Însă toate aceste virtuți să le sădească în biserică, pentru că așa cum nu poți obține răsaduri doar având semințele, fără a le semăna în pământ, tot așa nu pot rodi nici virtuțile rupte de biserică.

Ori, dacă vreți, putem spune că pământul e în inima noastră, dar tot e nevoie de apă. Dacă avem lacrimi de pocăință, deja stăm mai bine. Pământul inimii și apa ochilor pot crește răsaduri. O să spun că avem nevoie de lumină și îmi puteți răspunde că lumina e adusă de cunoaștere. Și cu asta pot fi de acord, dar mai avem nevoie și de căldură.

Nu întâmplător la euharistie apa e numită căldura credinței plină de Duhul Sfânt. Fiindcă oricâte scuze am căuta, oricât am încerca să asociem pământul cu inima, lacrimile cu apa, biserica e necesară pentru rodirea virtuților.

De aceea vă sfătuiesc să le faceți pe toate după rânduială. Așa că primele mele sfaturi sunt: mergeți la biserică, nu vă depărtați de Sfântul Potir, bucurați-vă de slujbele minunate din timpul Postului Mare, apoi reveniți la virtuți: cine nu poate posti, să se roage, cine nu se roagă destul, să facă milostenie, cine nu are cum face milostenie trupească să își amintească de cea sufletească, iar cine nu o reușește nici pe aceasta, să citească Scriptura.

Însă, nu pot să nu îmi spun, cât de bine ar fi dacă am reuși să le facem pe toate și nu doar să le facem, ci să le și dublăm. Nu doar rugăciunea și lecturile, ci și milostenia, fiindcă în ceea ce privește postul chiar cred că e cazul să ținem calea de mijloc. Să nu exagerăm până la îmbolnăvire, fiindcă de cele mai multe ori, înfometarea excesivă în post aduce boală. Dar să ne ferim de „dezlegările” pe care ni le facem noi singuri, găsind diferite scuze.

Dumnezeu să ne ajute să postim cum trebuie și să ne fie spre folos duhovnicesc.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *