Astăzi 20 Mai 2019, Luni - Ultima actualizare la ora 21:37
Abonamente

Afaceri 15 August 2017, ora 07:53

Povestea de SUCCES a lui „TOMATINO”, un fermier care cultivă altfel de roșii

Marime Font

Florin Paraschiv, un cultivator de 38 de ani din comuna Berceni, județul Ilfov este modelul de fermier care a decis să facă din pasiune o afacere. Dragostea sa pentru roșii l-a determinat pe ilfovean să construiască în curtea casei două solarii în care a însămânțat nu mai puțin de 14 soiuri și hibrizi rari de tomate, ceea ce s-a dovedit a fi o afacere de succes.

La nici 17 kilometri de Capitală, în comuna Berceni, tânărul cultivator de roșii Florin Paraschiv a dezvoltat o afacere de suflet și se poate mândri că este printre norocoșii care îmbină pasiunea cu profitul. „Tomatino”, așa cum a fost poreclit, a fost atras de legumicultură încă din copilărie și a continuat să își valorifice pasiunea de-a lungul anilor, atât în cele două solarii cu roșii din comuna Berceni, dar și prin intermediul solariilor de la Vidra, unde cultivă o gamă largă de legume.

„De mic copil pot spune că mă ocup de legumicultură. Îmi place și mă mândresc cu ceea ce sunt și ce fac, deci nu îmi este rușine. În afară de Florin Paraschiv, mi se spune și Tomatino, mai nou, pentru că sunt cultivator de tomate. La ora actuală am 14 soiuri de roșii, printre care două pe care le testez ca să văd cum se aclimatizează. Am o suprafață de 1.300 mp aici, la Berceni, și mai avem un solar la Vidra, unde avem 2.000 mp, dar acolo avem alte legume. Roșii avem doar aici, în Berceni”, a spus Florin Paraschiv pentru Agrointeligența.


Din respect pentru clienții săi, Florin Paraschiv nu face rabat de la calitate motiv pentru care semințele achiziționate sunt ceva mai scumpe decât cele clasice. Anul acesta l-au costat 5.000 de lei dar este mulțumit de hibrizii pe care i-a ales despre care spune că sunt foarte rezistenți la boli ceea ce îl ajută pe cultivator să facă economie la banii care s-ar fi dus pe tratamente.

„Doar semințele m-au dus undeva la 5.000 lei, pentru că într-adevăr am sămânță foarte scumpă. Fiind hibrizi, fiind rezistenți la boli, fiind tratamente cât mai puține, prefer să iau o sămânță scumpă, să vin cu tratamente cât mai puține, să fie roșia cât mai naturală”, a adăugat Florin Paraschiv.

Cultivatorul atrage atenția că este foarte greu să ai o cultură de roșii bio în prezent, iar această prezentare a unor tomate cu titlul bio este doar modalitate de a înșela oamenii. „Deși la ora actuală mai văd pe piață produse eco sau bio, e foarte greu să cultivi. Trebuie să ai exact cum am eu solarul sau sera, dar să fie închise ermetic, să nu îți intre nici măcar albina acolo, iar terenul respectiv nu trebuie să fi fost cultivat pe el cu chimicale minim 10 ani de zile. Degeaba îmi spui tu acum că este eco, că eu îți pun roșie afară și la prima ploaie acidă, aia nu mai e nicio roșie eco. Din punctul meu de vedere, bio sau eco e un nou mod de a fura bani din buzunarul oamenilor. Eu așa o consider. Când puneau bunicii acum 20-30 de ani, aveam ploi curate, era altceva. Acum și noi suntem bolnavi, suntem frumoși pe dinafară și înăuntru suntem negri”, a mai spus fermierul din Berceni.

Florin Paraschiv a ales pentru afacerea sa atât soiuri românești, cât și varietăți turcești sau italienești. „Avem roșia Tiger, roșia ciocolatie și roșia roz, care este soi turcesc. Mai avem încă o roșie Tiger, care este tot turcească. Avem roșia galbenă care este soi italienesc. Avem și roșii crețe despre care mulți spun că este străvechiul soi românesc Inimă de bou , dar nu sunt Inimă de bou, nu au nicio treabă cu soiul. Avem și Inimă de bou, avem roșii Cherry galbene, roșii Cherry rotunde, roșii Cherry prunișoare și am și două roșii soi bulgăresc, care vrem să vedem cum se comportă la noi. Eu sunt mulțumit ca și vegetație și ca și rod”, a spus fermierul.

Ceea ce l-a determinat pe fermier să cultive roșii inedite a fost, după cum era de așteptat, nevoia de nou pe piață. Florin Paraschiv reușește de fiecare dată să își facă clienții fericiți prin produsele inedite, aceștia revenind mereu, deși prețul roșiilor cultivate de „Tomatino” este mai mare decât al celor normale.

„Piața e saturată de roșie normală, verde înăuntru, fără gust, și am încercat să vin cu produse noi și mult mai gustoase. Eu la piață sunt ispită. Le spun clienților. Mulți nu cred. Dacă e roșie mare, o tai, i-am pus felia în mână. Dacă e roșie mică, la fel. O ia, o mânâncă și deja vezi pe mimica lui, se schimbă la față și e mulțumit. Chiar dacă prețul e ceva mai mare față de cele normale, clienții sunt tentați și cumpără. Într-adevăr nu regretă alegerea pe care au făcut-o, pentru că vin înapoi”, a explicat Florin Paraschiv.

Fermierul din comuna Berceni a reușit să pună afacerea pe picioare doar prin eforturi proprii. Nu a beneficiat de ajutor de la cineva sau de fonduri europene, mai ales pentru că a preferat să evite ”toată nebunia” ce ține de birocrație și doar să aibă grijă de culturile sale.

„Ajutoarele se dau destul de greu iar birocrația este foarte mare. Ca să poți să obții ceva, ai de alergat foarte mult, iar țăranul nu prea are timp. Țăranul trebuie să muncească, că de aia este țăran. El nu are timp să alerge după hârtii, avize, chitanțe, du-te la APIA, du-te colo, du-te colo. E foarte greu, iar momentan nu m-am gândit la această treabă. Tot ce am făcut, am făcut pe cârca mea, toate investițiile care au fost făcute au fost pe cârca mea, nu am avut niciun ajutor, nici fonduri, nimic. Și în continuare tot așa aș vrea să fac, adică nu vreau să apelez, nu știu de ce, am eu o superstiție a mea”, a spus fermierul.

Produsele din solariile cultivatorului din Berceni sunt vândute în Piața Obor din Capitală, pentru că, spune Florin Paraschiv, dacă ar apela la retaileri nu ar reuși să își acopere cheltuielile luând în considerare prețul oferit de aceștia.

Pretențiile clienților, care vor să mănânce bine, dar pe bani puțini, pun fermierii în dificultate. Florin Paraschiv are o gamă largă de produse și de aceea prețurile roșiilor sunt cuprinse între 5-15 lei. „Prețul roșiilor pleacă de la 5 lei și ajunge la 12-15 lei, cel mai scump la ora actuală. Clientul este destul de mofturos. Vrea să mănânce bine, dar să plătească prost. Stăm foarte prost la capitolul ăsta. Adică vrem să mâncăm bine, vrem, să mâncăm sănătos dar ieftin”, a adăugat fermierul.

O altă strategie de a pune producția în valoare este să ofere clientului posibilitatea de a-și culege singur roșiile. Este o metodă deja folosită în multe ferme care aduce avantaje de ambele părți: fermierului îi ușurează munca iar clientului îi dă ocazia să își aleagă produsele și să se convingă singur de calitatea acestora. „Mă tentează, eu am un site la ora actuală făcut care deocamdată nu este pus la punct dar pe viitor mă tentează să vând de acasă. Eu caut clienții care vor să vină acasă. A venit acasă, i-am dat coșul în mână, a luat două roșii din alea, două roșii din alea, le-am pus pe cântar, am luat banii și asta este. Am clienți în prezent care sunt dornici să meargă în grădină să-și culeagă ei cu mâna lor, roșia, ardeiul, vânăta. Aici vreau să mă îndrept eu, către acești clienți. Nu îi caut pe cârcotași, pe cei care vor perfecțiune și vor și gust”, a explicat Florin Paraschiv.

Fermierul cunoaște cazuri concrete în care oamenii își vând de acasa producțiile, însă la fel de bine știe că pe internet există și persoane care nu fac altceva decât să înșele clienții. De aceea, Florin Paraschiv vrea să le permită consumatorilor să își culeagă singuri legumele, mai ales că localitatea Berceni este foarte aproape de București și implicit, accesibilă unui număr foarte mare de persoane. „La ora actuală chiar sunt persoane, știu, cunosc, care se ocupă cu așa ceva și vând numai de acasă. Dar mai sunt și site-uri capcană. Îți oferă, îți aduce acasă, vezi-Doamne, roșie românească, dar se duce, o cumpără en gros și ți-o vinde la alt preț. E un fel de samsăreală. Eu vreau să chem clientul acasă să-și cumpere marfă. Adică să vină cu mașina, pentru că practic suntem la 15 km de București, nu suntem pe vârf de munte. Deci se poate. În weekend ne putem deplasa oricând. Hai, în cursul săptămânii e mai prost, pentru că într-adevăr toți lucrăm, sunt joburi, sunt servicii, dar în weekend oricine se poate deplasa”, a spus fermierul din Berceni.

Florin Paraschiv are planuri mari și pentru viitor, urmând ca în 2018 să introducă soiuri noi de roșii pe care le-a ales în urma degustării de la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău unde a descoperit tomate chiar mai gustoase față de ce are el în momentul de față. „Vreau să îmi măresc producția cu soiuri noi. Din ce am văzut ultima oară la Institutul de la Buzău, sunt vreo 4 soiuri noi, au 2 soiuri care sunt făcute chiar de ei și mi s-a părut un soi foarte gustos, față de cele străine, care duce aproape de gustul de roșie cum era odată, autentic, de roșie adevărată. Oricum sunt 4 soiuri pe care le-am degustat, unele prunișoare, tip Tiger, au formă un pic de banană, 2 tipuri de Cherry, care la fel mi s-au părut, poate chiar mai gustoase decât ce am eu la ora actuală în solar”, a mai spus Florin Paraschiv.

Florin Paraschiv nu este la curent doar cu noutățile de pe piața hibrizilor și a soiurilor și și cu cele legate de subvenții. A auzit de Programul ”Tomata” prin care se obține o subvenție de 3.000 de euro pentru cultura de roșii în spații protejate. Deși anul acesta a ratat banii, Florin Paraschiv speră ca în 2018 să reușească să obțină și acele sume. „Anul acesta în niciun caz nu am cum să mă încadrez pentru subvenție, pentru că nepunând ciclul 2 de roșii, nu am cum să scot și în noiembrie și în decembrie roșii. Ciclul 1 oricum l-am sărit, pentru că mi s-au copt mult prea târziu ce aveam eu aici la mine de făcut și nu am beneficiat. Nu m-am încadrat. Pe viitor mă tentează. Chiar vreau să bag încălzire în toamnă, în ambele solarii și la anul să vin cu 2 cicluri de roșii, dar nu roșii normale. Tot la fel, vorbim de roșii Cherry, roșii Tiger, deci altceva, nu ce se vinde la ora actuală pe piață”, a conchis Florin Paraschiv.

agrointel.md 

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 20 Mai 2019, ora: 21:37 de George Mârzencu

ISTORIE /// „Partizanii moldoveni” erau bandiți ruși

ISTORIE /// „Partizanii moldoveni” erau bandiți ruși Din editia print

„Grupul atacă și jefuiește populația fără milă. Din această cauză, oamenii din partea locului îi detestă ca pe niște tâlhari bețivani”, raportau sovieticii despre activitatea partizanilor 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Mai 2019, ora: 19:05

Șeful Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), Vasili Hrițak, și ministrul apărării, Stepan Poltorak, au demisionat la scurt timp după inaugurarea mandatului noului președinte Vladimir Zelenski, transmite Radio Liberty.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Mai 2019, ora: 19:05

Rusia ‘nu are nimic de a face’ cu scandalul politic din Austria, unde difuzarea unei înregistrări video compromiţătoare pentru liderul naţionalist Heinz-Christian Strache a dus la căderea coaliţiei aflate la putere, afirmă luni Kremlinul, citat de AFP.

( ) Citeşte tot articolul

Moldova 20 Mai 2019, ora: 15:47

Ce scria MIHAI EMINESCU în TIMPUL despre 16 mai 1812 și anexarea Basarabiei

Ce scria MIHAI EMINESCU în TIMPUL despre 16 mai 1812 și anexarea Basarabiei

Fragmente din articolele publicate de poet în ziarul „Timpul”, în 1878.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Mai 2019, ora: 15:27

Într-un comunicat de presă al companiei se menţionează că "îmbunătățirea condițiilor de muncă, reducerea emisiilor de gaze, utilizarea rațională a apei, reciclarea dispozitivelor electronice sunt doar câteva din eforturile făcute de Philip Morris International...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Mai 2019, ora: 15:24

Andrei Năstase şi-a confirmat statutul de pion al serviciilor rusești. Este opinia exprimată de bloggerul Corneliu Gandrabur, după escapadele moscovite ale liderului PPDA. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Mai 2019, ora: 14:28

Oligarhul rus Alișer Usmanov a concediat doi redactori ai publicației Kommersant, al cărei acționar principal este, după apariția unui articol în care este vizată Valentina Matvienko, preşedintele Consiliului Federaţiei din Rusia. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Mai 2019, ora: 14:22

Partidul Acţiune şi Solidaritate este de vină că fostul poliţist de frontiera Gherghe Petic, condamnat penal pentru viol, nu a ajuns deputat. Declaraţia aparţine liderului PPDA, Andrei Năstase, şi a fost făcută în cadrul unei emisiuni la postul de televiziune TV 8.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Mai 2019, ora: 13:30

Angela Istrate, avocata fostului poliţist de frontieră Gheorghe Petic susţine că este hărţuită pe reţelele de socializare de către simpatizanţii PPDA. Drept motiv de hărţuială a servit decizia de a candida la alegerile parlamentare din 24 februarie. Aceasta a cerut lui Andrei...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Mai 2019, ora: 13:15

Miting în susținerea lui Ilan Șor la Curtea de Apel Cahul

Miting în susținerea lui Ilan Șor la Curtea de Apel Cahul

Câteva sute de susținători și simpatizanți ai președintelui Partidului ȘOR, deputatul Ilan Șor s-au adunat luni, 20 mai, în fața sediului Curți de Apel Cahul, pentru a cere justiție corectă și pedepsirea adevăraților vinovați ai jafului bancar. Manifestația a avut loc...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Mai 2019, ora: 13:14

Un traseist politic a fost ales noul lider al organizației Soroca a PPDA, după ce fosta conducere a plecat din partidul lui Năstase

Săptămâna trecută, 13 membri ai Biroului politic teritorial al Partidului Platforma „Demnitate și Adevăr" (PPDA) din Soroca, în frunte cu fostul președinte al raionului Mihai Mâțu, au anunțat, prin intermediul unei declarații publice, că părăsesc...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Mai 2019, ora: 13:13

Prima decizie a lui Zelenski: Dizolvarea parlamentului

Vladimir Zelenski, care a preluat funcția de președinte al Ucrainei, a anunțat dizolvarea celei de-a opta legislaturi a Parlamentului Ucrianei. Anunțul a fost facut imediat dupa finalizarea ceremoniei de inaugurare, care a avut loc în parlament.

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 20 Mai 2019, ora: 11:38

Semnificaţii istorice pentru 20 mai

Semnificaţii istorice pentru 20 mai

  1711 - Dimitrie Cantemir (n. 26 octombrie 1673 - d. 21 august 1723) a adresat o proclamaţie locuitorilor Moldovei, prin care erau chemaţi să participe la războiul împotriva imperiului otoman.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Mai 2019, ora: 11:33

Opinii: Andrei Năstase va fi taxat dur de alegători din cauza comportamentul său agresiv

Liderul PPDA, Andrei Năstase, va fi taxat dur de alegători din cauza comportamentul său agresiv faţă de jurnalişti şi cetăţenii care nu-i împărtășesc viziunele. Totodată, brutalitatea cu care reacţionează Năstase la întrebările incomode poate fi explicată prin...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 20 Mai 2019, ora: 10:54 de Iurie Colesnic

Un rus la Iași a scos ziarul Besarabia…

Un rus la Iași a scos ziarul Besarabia… Din editia print / Foto: ceasuripentruromania.ro

Socialiştii din secolul XIX erau adevăraţi socialişti. Ei visau la o lume nouă, în care relaţiile dintre oameni erau cu totul deosebite. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Mai 2019, ora: 10:05

Insistenţa cu care liderul PPDA cere convocarea unei şedinţe a Parlamentului are explicaţii exacte, susţine jurnalistul liberal Vasile Grozavu, într-un articol publicat pe blogul său. Grozavu afirmă că Năstase doreşte crearea unei majorităţi cu PSRM, pentru a-şi răzbuna naşul...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Mai 2019, ora: 08:31

Un cutremur cu magnitudinea 3 s-a produs luni, 20 mai 2019, în România. Seismul a avut loc în judeţul Vrancea, anunţă Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Mai 2019, ora: 08:23

Astăzi, în nordul şi centrul ţării sunt aşteptate ploi cu descărcări electrice, la sud cerul va fi variabil. La Briceni și Soroca se vor înregistra 23 de grade, la Bălți 24 de grade, iar la Orhei cu un grad mai mult. La Tiraspol maxima va ajunge la 26 de grade Celsius. La...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Mai 2019, ora: 08:20

Boeing admite că au existat defecte la simulatoarele de zbor pentru modelele 737 MAX, implicate în două catastrofe aeriene cu 350 de morţi.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Mai 2019, ora: 08:16

Cel puţin 17 persoane, originare din Egipt şi Africa de Sud, au fost rănite duminică într-o explozie care a vizat un autocar cu turişti în apropierea celebrelor piramide egiptene din complexul Gizeh, au anunţat surse de securitate şi medicale egiptene, relatează AFP, citată...

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 20 Mai 2019, ora: 08:12

Horoscopul zilei de 20 mai 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 20 mai 2019 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 20 mai 2019 spune...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Mai 2019, ora: 09:12

Arnold Schwarzenegger, fost guvernator al Californiei, a fost lovit cu picioarele în spate de către un bărbat în timpul unui concurs la care participa în Africa de Sud, actorul postând imaginile pe rețelele de socializare, transmite Mediafax. Pe imagini, Arnold Schwarzenegger, în...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Mai 2019, ora: 08:12

Cutremur în România, sâmbătă seară. Seismul, de 4,1 magnitudine, s-a produs în zona Seismică Vrancea, la ora 22.23. Epicentrul a fost localizat la o adâncime de 114 de kilometri.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Mai 2019, ora: 08:07

Compania Purcari Wineries a finalizat achiziția activelor cramei Vismos în Moldova, inclusiv 263 hectare de viță de vie și o platformă de producere pentru vinificația primară, capabilă să proceseze până la 8 mii de tone de struguri (echivalentul a circa 5 milioane litri de...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)