Astăzi 25 Ianuarie 2020, Sâmbătă - Ultima actualizare la ora 18:10
Abonamente

Lumea 4 Iunie 2019, ora 00:16

Povestea românului care a prosperat în Moscova după ce a uimit KGB-ul

Marime Font

Să cauţi oameni de afaceri români în Rusia pare un efort similar cu cel de a încerca să storci apa din piatra seacă. Nimeni nu a auzit de ei. Şi totuşi aici prosperă românul care, la sfârşitul anilor '80, a instalat prima antenă satelit din Moscova. Iuliu Cezar Murărescu a fost trimis în Capitala Rusiei în 1986, drept reprezentant al Ministerului Telecomunicaţiilor de la Bucureşti în Organizaţia Internaţională de Comunicaţii Spaţiale Intersputnik.

 S-a remarcat atunci când şi-a fixat la balconul apartamentului în care locuia prima antenă satelit, pe baza unui receptor făcut chiar de mâna sa. Toată construcţia măsura 60 de centimetri, în condiţiile în care şi antenele KGB-ului depăşeau 3 metri. Aşa că serviciul rusesc s-a sesizat imediat - inteligenţa trebuia exploatată. Diplomatului român i-au fost create toate condiţiile să fabrice antene satelit în serie, ceea ce a şi făcut până în 1993.

"Era pe vremea lui Gorbaciov şi unul dintre tovarăşii din KGB a cumpărat o uzină de stat, spunându-mi să construiesc acest tip de antene în serie. Aşa am rămas aici. Prima antenă am pus-o pe Ambasada României la Moscova. Am făcut-o cadou. De altfel, era singurul lucru pe care îl puteam face la vremea aceea. Tot atunci lucram în paralel: noaptea la uzină, iar ziua îndeplineam misiunea pentru care mă trimisese statul. Aşa am dus-o încă un an de zile şi când nu am mai putut sa fac faţă, pentru că producţia de serie îmi acapara tot timpul, am renunţat la funcţia la stat", relatează Cezar Murărescu, de 62 de ani.

Loading...


El se laudă cu experienţa de a fi vândut antene satelit în întreaga lume din 1989 până 1993, lucrând la prima uzină particulară de antene de satelit din fosta URSS. Dezavantajul producţiei manufacturiere era însă costul de producţie ridicat, care se răsfrângea asupra preţurilor, şi ele mari.

"În 1993, antenele noastre costau 2000 de dolari, dar au început să apară produsele chinezeşti, mult mai ieftine, de 600 de dolari. Am fost nevoiţi să scădem preţul continuu şi i-am sugerat şefului că trebuie să automatizăm producţia, pentru a reduce costurile. M-am dus la Compania ITT, în Freiburg, cu scopul de a cumpăra o linie tehnologică, fiindcă, dacă am fi automatizat procesul de producţie, costurile de bază ar fi scăzut de zece ori", spune Murărescu.

Problema era că Germania nu ridicase embargoul de stat la vânzarea de linii tehnologice ruşilor. După negocieri intense cu ITT, compania a fost de acord să furnizeze instalaţia, însă nu a mai acceptat proprietarul uzinei din Moscova. ""Eu sunt rus, eu construiesc doar cu componente ruseşti", mi-a spus. În 1993, l-am avertizat că dacă nu trece pe noua linie tehnoligică, eu plec. Şi am plecat şi mi-am deschis întreprinderea mea proprie şi personală - o firmă mai mică, cu 30 de oameni, faţă de cea anterioară, la care lucrau peste 700 de angajaţi, ce realizau iniţial 5.000 de antene pe lună, după care producţia a crescut la 20.000 de unităţi", reiterează fostul diplomat român.

"Era foarte mult de lucru. Ziua eram diplomat, noaptea - salahor la întreprindere. În 1991, când mi s-a încheiat oficial misiunea la Moscova, iar preşedintele de atunci, Ion Iliescu, a vrut să mi-o prelungească, i-am spus: am muncit 20 de ani pentru statul român. Următorii 20 de ani, vreau să-i muncesc pentru mine", detaliază Murărescu.

 dată cu deschiderea propriei afaceri, s-a reprofilat. "Lucrez doar pentru hoteluri de lux. Am trecut pe introducerea de noi tehnologii: internet, iar după ce s-a banalizat internetul, am început să furnizăm servicii de televiziune digitală, după care am trecut la televiziunea interactivă. Acum introduc (tv interactivă) în hoteluri de cinci stele. Dumneavostră veţi avea aşa ceva acasă peste cinci ani", estimează Murărescu.

Întrebat dacă n-a mai dorit să se întoarcă în România, el spune că, până în 1999, nici nu a avut timp să se gândească la una ca asta, adăugând că "este de datoria fiecăruia să-şi aleagă locul unde se simte mai bine". Totuşi merge în ţară cam de trei ori pe an şi este de părere că între mediul de afaceri din România şi cel din Rusia există un paralelism total. "Cei care au fost pe posturi-cheie în perioada trecerii dintr-un regim în altul sunt cei mai bogaţi şi în Rusia şi în România. Ei au cumpărat atunci cu 20 de lei ce acum se vinde cu 20 de milioane. Aşa ceva se întâmplă o dată în zece vieţi", spune Cezar Murărescu.

"În ceea ce mă priveşte, munca a fost hobby-ul meu de o viaţă. Institutul Politehnic din Iaşi "Gheorghe Asachi" a făcut din mine un bun inginer. Tata a făcut din mine un om de treabă, mama un om educat. 20 de ani am muncit pentru statul român. Mai am de muncit 2 ani pentru mine, ca să fac 40 de ani de muncă în total. Am ajuns nu să muncesc ca să trăiesc, ci să trăiesc ca să muncesc. Şi asta este o mare împlinire", mai spune Cezar Murărescu.

Sursa: Romania Libera

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
Loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Moldova 25 Ianuarie 2020, ora: 18:10 de Mihaela Culcinschi

Un deputat rus deconspiră planul Kremlimului: „Teritoriul întregii Uniuni Sovietice aparține Rusiei mari”

Un deputat rus deconspiră planul Kremlimului: „Teritoriul întregii Uniuni Sovietice aparține Rusiei mari”

Deputatul fracțiunii „Edinaia Rossia” din Duma de Stat, Evgheni Fedorov, a declarat că scopul Federației Ruse constă în capturarea tuturor republicilor ex-sovietice și recuperarea teritoriilor „Rusiei mari”, după hotarele stabilite în 1945, transmite...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Ianuarie 2020, ora: 15:21

Zeci de constănțeni au făcut lanț uman în semn de protest față de construcția unui bloc cu patru etaje peste vestigiile cetății antice Tomis

Zeci de constănțeni au făcut lanț uman în semn de protest față de construcția unui bloc cu patru etaje peste vestigiile cetății antice Tomis

Zeci de constănțeni au făcut vineri un lanț uman în jurul unor vestigii antice din centrul orașului, în semn de protest față de construcția unui bloc de patru etaje care urmează să fie ridicat într-o zonă protejată istoric, relateaza info-sud-est.ro.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Ianuarie 2020, ora: 15:18

Doza zilnică de râs: Un bărbat care venea din Scoția și se îndrepta spre Chișinău s-a rătăcit în Ţinutul Pădurenilor din judeţul Hunedoara după ce a setat GPS-ul pe „drumul cel mai scurt”

Doza zilnică de râs: Un bărbat care venea din Scoția și se îndrepta spre Chișinău s-a rătăcit în Ţinutul Pădurenilor din judeţul Hunedoara după ce a setat GPS-ul pe „drumul cel mai scurt”

Un bărbat care se îndrepta cu maşina din Scoţia spre Republica Moldova şi care se rătăcise în Ţinutul Pădurenilor din judeţul Hunedoara a fost salvat de pompieri. El setase GPS-ul pentru „drumul cel mai scurt” spre Chişinău, dar a cerut ajutor după ce nu a mai putut înainta cu...

( ) Citeşte tot articolul

Moldova 25 Ianuarie 2020, ora: 15:15

opinie Anatol Moraru: Basarabenii nu sunt evrei, iar Dodon nu e Moise

Anatol  Moraru: Basarabenii nu sunt evrei, iar Dodon nu e Moise

„O spun din start: nu-s antisemit, sunt patriot nu doar la sărbători naționale sau în campanii elctorale și nu dețin încă cetățenia română„, afirmă Anatol Moraru într-o opinie pe site-ul nordnews.md 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Ianuarie 2020, ora: 15:09

Năstase o amenință pe Maia Sandu / Dacă nu se va desemna un candidat comun la Hîncești, PPDA va înainta PROPRIUL CANDIDAT pentru alegerile şefului statului

Năstase o amenință pe Maia Sandu / Dacă nu se va desemna un candidat comun la Hîncești, PPDA va înainta PROPRIUL CANDIDAT pentru alegerile şefului statului

Platforma DA a făcut un apel repetat către forțele proeuropene și naționale în vederea identificării unui candidat unic ce va lupta pentru funcția de deputat în cadrul alegerilor din circumscripția nr. 38, ce se vor desfășura la data de 15 martie, în caz contrar, Andrei Năstase a...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Ianuarie 2020, ora: 15:00

Femeie ucisă în bătaie de soțul ei, la Florești

Femeie ucisă în bătaie de soțul ei, la Florești

Descoperire macabră în localitatea Coșernița, Florești. O femeie a fost găsită fără suflare după ce a fost ucisă cu sânge rece în propria casă. Cazul a avut loc ieri, 24 ianuarie. Contactat de Știri.md, ofițerul de presă al IP Florești, Ina Moscaliuc a...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Ianuarie 2020, ora: 14:53

Coronavirusul a închis 15 oraşe în China. Peste 57 de milioane de oameni se află sub interdicţie

Coronavirusul a închis 15 oraşe în China. Peste 57 de milioane de oameni se află sub interdicţie

15 oraşe din China au fost închise pentru a opri răspândirea coronavirusului care afectează acum peste 1200 de persoane în ţară. Restricţiile de călătorie afectează acum peste 57 de milioane de oameni, relatează CNN.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Ianuarie 2020, ora: 14:53

O nouă lovitură pentru Maia Sandu și Olesea Stamate /// Președintele Organizației PAS din Hîncești, Marcel Petrușan a anunțat că îl va susține pe Grigore Cobzac

O nouă lovitură pentru Maia Sandu și Olesea Stamate /// Președintele Organizației PAS din Hîncești, Marcel Petrușan a anunțat că îl va susține pe Grigore Cobzac

Socotelile de la Chișinău, diferite de cele din circumscripție. Președintele organizației PAS de la Hîncești: „Îl vom susține pe Grigore Cobzac”

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Ianuarie 2020, ora: 11:44

Portul Internațional Liber Giurgiulești îngregistrează un nou record în transbordări de mărfuri

Portul Internațional Liber Giurgiulești îngregistrează un nou record în transbordări de mărfuri

 Volumul transbordărilor de mărfuri prin Portul Internațional Liber Giurgiulești (PILG) a crescut cu 3%, înregistrând un nou record de aproape 1.1 mln tone în 2019.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Ianuarie 2020, ora: 09:49

„Odiosul” consilier al lui Putin, Vladislav Surkov, și-a DAT DEMISIA / Presa: „Direcția ucraineană” va fi supravegheată de Kozak

„Odiosul” consilier al lui Putin, Vladislav Surkov, și-a DAT DEMISIA / Presa: „Direcția ucraineană” va fi supravegheată de Kozak

Vladislav Surkov, care a ocupat funcția de președinte, și-a dat demisia din funcția publică, a declarat pentru Interfax directorul Centrului pentru Condiții Politice, Alexey Chesnakov.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Ianuarie 2020, ora: 09:47

Expert: moldovenii nu au descoperit bicicleta prin a da în concesiune Aeroportul Internațional Chișinău; A fost soluția optimă

Expert: moldovenii nu au descoperit bicicleta prin a da în concesiune Aeroportul Internațional Chișinău; A fost soluția optimă

Darea în concesiune, în 2013, a Aeroportului Internațional Chișinău a fost soluția optimă în situația dificilă financiară în care se pomenise atunci principala aerogară a țării. De atunci și până acum au fost realizate multe lucruri care au...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Ianuarie 2020, ora: 09:12

VIDEO /// România are cel mai mare viaduct rutier din regiune. De ce nu e funcțional? DEZVĂLUIRI BOMBĂ făcute de George Simion

VIDEO /// România are cel mai mare viaduct rutier din regiune. De ce nu e funcțional? DEZVĂLUIRI BOMBĂ făcute de George Simion

George Simion, lider al Alianței pentru Unirea Românilor (A.U.R.), a vizitat recent cel mai mare viaduct rutier din Europa de Est, care, de altfel, se află în România. Cunoscut sub numele de autostrada Bechtel, românii au investit în acest proiect mai bine de...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Ianuarie 2020, ora: 09:04

Ești tot timpul agitat? Iată 6 obiceiuri care reduc anxietatea

Ești tot timpul agitat? Iată 6 obiceiuri care reduc anxietatea

Vremurile pe care le traim parca sunt pe repede inainte. Asa pot aparea agitatia si anxietatea. Iata care sunt obiceiurile pe care ar trebui sa le adopti ca sa te poti relaxa si sa reduci anxietatea. Evita mesajele si urmarirea lor prin social media Pana la 60% dintre angajati isi verifica...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Ianuarie 2020, ora: 08:39

Supa crema de legume. 10 retete simple pentru toata familia – VIDEO

Supa crema de legume. 10 retete simple pentru toata familia – VIDEO

Supa crema de legume este o optiune ideala pentru o masa savuroasa si rapida. Iata 10 retete simple pe care le poti prepara pentru toata familia. Aici gasesti o colectie de supe si ciorbe delicioase. 1. Supa crema de legume si ardei copt Ingrediente  Supa crema de legume si ardei...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Ianuarie 2020, ora: 08:27

Accident GRAV cu un TAXI în Chișinău

Accident GRAV cu un TAXI în Chișinău

Trei pasageri dintr-un taxi dintre care un minor au ajuns la spital, în urma unui accident rutier, produs în capitală în prima jumătate a zilei de 24 ianuarie.

( ) Citeşte tot articolul

Editorial 25 Ianuarie 2020, ora: 08:23 de Silviu Tănase

Stoianoglo, moldovenii și justiția

Stoianoglo, moldovenii și justiția

Multă cerneală a curs în ultimii 10 ani despre reforma justiției... Am avut 20 de guverne în 30 ani, fiecare al doilea venea și reformă de doamne ferește totul și justiția ajungea într-un asemenea hal, încăt era numai bună s-o mai reformezi odată.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Ianuarie 2020, ora: 08:17

China anunţă închiderea unor porţiuni din Marele Zid pentru a preveni răspândirea coronavirusului

China anunţă închiderea unor porţiuni din Marele Zid pentru a preveni răspândirea coronavirusului

 China a anunţat vineri închiderea unor porţiuni din Marele Zid, precum şi a unor populare atracţii turistice din zona Beijing-ului, în cadrul măsurilor de prevenire a răspândirii coronavirusului, care a făcut deja 26 de victime, informează AFP. Mormintele Ming...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Ianuarie 2020, ora: 08:12

TENIS: Simona Halep s-a calificat în optimile turneului Australian Open

TENIS: Simona Halep s-a calificat în optimile turneului Australian Open

Jucătoarea română Simona Halep, numărul trei mondial, s-a calificat în optimile de finală ale turneului de tenis Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, după ce a învins-o pe kazaha Iulia Putinţeva cu 6-1, 6-4, sâmbătă, la Melbourne. Halep (28 ani), a...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Ianuarie 2020, ora: 07:01

Traian Băsescu „mătură pe jos” cu unioniștii din R. Moldova: „Mie unul mi-a ajuns până în gât! Mi se pare că m-au luat așa, de păcălici”

Traian Băsescu „mătură pe jos” cu unioniștii din R. Moldova: „Mie unul mi-a ajuns până în gât! Mi se pare că m-au luat așa, de păcălici”

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, vineri, la ”Convenția Românilor de Pretutindeni”, că în Republica Moldova există 6-7 partide unioniste, dar care nu reușesc să ajungă la un numitor comun. Băsescu a susținut chiar că liderii acestor formațiuni au...

( ) Citeşte tot articolul

Ultima oră 25 Ianuarie 2020, ora: 06:33

George Simion, ales în fruntea AUR: „Vrem ca resursele României să aparțină românilor! Vrem dreptate!”

George Simion, ales în fruntea AUR: „Vrem ca resursele României să aparțină românilor! Vrem dreptate!”

Liderul unionist George Simion și jurnalistul Claudiu Târziu au fost aleși astăzi, în cadrul Congresului național al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), copreședinți ai formațiunii politice. La același eveniment care s-a desfășurat la Iași, de Ziua Unirii...

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 25 Ianuarie 2020, ora: 06:31

3 femei geniale din zodiac

3 femei geniale din zodiac

Fiecare femeie este înzestrată cu propriile calități care o evidențiază de celelalte, așa că ea trebuie să profite din plin de ele pentru a se face remarcată și pentru a-i cuceri pe cei din jur. Este foarte bine cunoscut faptul că femeile au propriul farmec ce iese prin toți...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Ianuarie 2020, ora: 04:17

GAFĂ de proporții a ministrului Educației. Cum a încurcat discursurile și le-a vorbit tinerilor despre procurori și avocați

GAFĂ de proporții a ministrului Educației. Cum a încurcat discursurile și le-a vorbit tinerilor despre procurori și avocați

Ministrul socialist al Educației, Corneliu Popovici a fost protagonistul unei gafe de proporții comise astăzi la evenimentul de inaugurare a campaniei naționale „Tinerii din Moldova pentru obiective globale”. În timp ce se afla în fața unui auditoriu de tineri,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Ianuarie 2020, ora: 01:25

ALERTĂ /// Două cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus confirmate în Franţa, unul la Paris şi un altul la Bordeaux

ALERTĂ /// Două cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus confirmate în Franţa, unul la Paris şi un altul la Bordeaux

 Două cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus au fost confirmate în Franţa, unul la Paris şi un altul la Bordeaux.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 Ianuarie 2020, ora: 00:19

FLASH /// Cutremur puternic în Turcia, de 6,8 pe Scara Richter

FLASH /// Cutremur puternic în Turcia, de 6,8 pe Scara Richter

Un cutremur de 6,8 pe Scara Richter s-a produs vineri seară în Turcia. Seismul s-a înregistrat în estul țării, la o adâncime de 10 kilometri.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Ianuarie 2020, ora: 21:57

Cristian Tudor Popescu: Niciunul dintre președinții și premierii României după `89 nu este moldovean

Cristian Tudor Popescu: Niciunul dintre președinții și premierii României după `89 nu este moldovean

Hai să dăm mână cu mână/Cei cu inima română/Să-nvârtim hora frăției/Pe pământul României. Asta înseamnă, pentru aproape orice român, Unirea din ianuarie 1859. Pare că toți moldovenii și toți muntenii, debordând de entuziasm, s-au...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)