Astăzi 17 Iulie 2018, Marţi - Ultima actualizare la 16 Iulie 2018
Abonamente

a

 
 
 

Actualitate 15 Aprilie 2018, ora 08:56

Poveștile îngropate în cimitirul de la Donici

Marime Font

Tudor Frunză nu poate merge la mormântul mamei sale, pentru că acesta a dispărut fără urmă… 

Satul Donici din raionul Orhei este cunoscut atât în R. Moldova, cât și peste hotare, datorită unui conac impresionant din secolul al XIX, a unei biserici - copia unei importante catedrale ale Sankt Petersburgului, dar și a unui izvor. Puțin însă cunosc că și cimitirul din satul renumitului fabulist Alexandru Donici ascunde povești impresionante. În ajunul Paștelui Blajinilor, TIMPUL a aflat lucruri de-a dreptul copleşitoare de la cel mai în vârstă localnic al acestui sat.

Pe Tudor Frunză l-am întâlnit chiar la cimitirul din Donici, unde îngrijea de mormintele rudelor sale. La vârsta de 81 de ani, el este omul care a văzut cu propriii ochi și foametea, și războiul - două evenimente, care i-au marcat indubitabil destinul.



Bărbatul s-a născut în anul 1937, în familia unui polițist român din satul Donici, care, pe atunci, se numea Bezin. Când Tudor avea şapte ani, tatăl său a fost nevoit să se refugieze în România, de frica sovieticilor. „Tatăl meu a fost polițist pe vremea românilor. De aceea, când a venit frontul, a fost nevoit să se retragă în România. Iar noi am rămas niște oameni străini. Pe atunci, locuiam la Orhei, după care ne-au evacuat în satul Ivancea, iar peste trei luni am ajuns la Donici”, își amintește bărbatul.

Nu şi-a văzut tatăl timp de 43 de ani

La scurt timp după plecarea tatălui, mama lui Tudor s-a stins din viaţă, în urma unei boli, iar el şi frate-său au fost luați în grija bunicilor. „Mama mea a decedat în anul 1944, am o singură fotografie cu ea. Numai una... Iar până în anul 1946, cât a trăit bunelul, eu și fratele mai mic am fost în grija bunicilor din partea tatălui. După care ne-am despărțit, deoarece el a fost luat de bunica din partea mamei. Și chiar dacă fratele meu se afla la doar 15 kilometri distanță, aici, în satul Isacova, ne-am revăzut abia după opt ani”, spune săteanul oftând.

Însă cei opt ani fără frate par o nimica toată, comparativ cu cele patru decenii în care Tudor nu și-a văzut tatăl. Deși acesta l-a invitat de mai multe ori în România, autoritățile sovietice nu i-au permis să plece decât o singură dată. Nici taică-său nu a putut veni acasă, măcar pentru a-și petrece părinții pe ultimul drum. „Pe tata nu l-am văzut 43 de ani. Aveam șapte ani când ne-am despărțit, iar când ne-am revăzut, împlinisem deja 50 de ani. Ne-am văzut o singură dată, în 1987, deși am avut chemare de la el și în 1958, și în 1969, dar nu mi-au permis să plec. Atunci era mare strictețe, nu puteai părăsi țara după bunul plac. Nici tata nu a putut reveni acasă, fiindcă pe vremea sovieticilor mulți polițiști au fost urmăriți în România, prinși și aduși acasă. Iar aici au stat peste zece ani la pușcărie”, explică Tudor.

Nu știe unde i-a fost îngropată mama

În România, povestește bărbatul, tatăl său s-a recăsătorit și a trăit cu acea femeie până în 1960, când s-au despărțit de comun acord. De atunci, până la sfârșitul zilelor sale, părintele său s-a refugiat la Mănăstirea Slătioara din România, unde a fost bucătar-şef și a cântat în strană. „Tata a murit în 1991, la mănăstire, acolo unde a și fost îngropat, dar nu am putut ajunge la înmormântare, pentru că nu mi-au permis autoritățile de la noi. Am fost pentru prima oară la mormântul său abia după doi ani. Dar de atunci, împreună cu fratele, ne străduim să ne ducem în fiecare an. Din păcate, nu putem să fim acolo de Paștele Blajinilor, pentru că în cimitirul de la Donici sunt înmormântați buneii și venim aici, dar îl pomenim şi pe el de fiecare dată”, adaugă fiul.

Dacă la mormântul tatălui, fraţii Frunză pleacă în fiecare an, la mormântul mamei nu pot merge niciodată. Acest mormânt a dispărut fără urmă. Pe când era copil, îşi aminteşte Tudor, în cimitirul din s. Slobozia Doamnei, unde își are locul de veci mama sa, a avut loc un bombardament, care a făcut una cu pământul toate mormintele. Ulterior, acolo au fost îngropați alți oameni. „Din păcate, nu știm unde a fost îngropată mama. Am fost de câteva ori și am căutat orientativ locul, dar acolo sunt deja alte morminte și nu mai vrem să deranjăm oamenii care vin să le viziteze. Așa că facem tot ce se cuvine creștinește aici la mormântul buneilor, o pomenim și îi dăm de pomană”, adaugă Tudor Frunză cu lacrimi în ochi.

Speră să rămână și pentru el un loc în cimitir

Din aceste motive, bărbatul îngrijește cu sfințenie mormintele buneilor și a unchiului său din cimitirul de la Donici și se implică în toate activitățile de ocrotire a acestui loc de veci. „Iată, vedeți acest clopot, el are un sunet specific, deoarece este crăpat. Eu l-am adus aici și am chemat câțiva băieți să mă ajute să-l punem, deoarece este foarte greu. Iar căsuța aceea, de acolo, tot eu am insistat să o construim. Sătenii au adunat bani și, pentru că mă pricep la construcții, am fost atent ca lucrările să decurgă bine. Aveam nevoie de un locușor unde să ne lăsăm instrumentele sau să ne adăpostim de ploaie la Paștele Blajinilor sau la o înmormântare”, concretizează săteanul, arătându-ne căsuța din ograda cimitirului.

Pentru fiecare loc din cimitir, Tudor are câte o poveste. Acum, mai bine de patru decenii, ne povestește el, o mătușă de a sa a fost deposedată de terenul agricol, pentru că sovieticii au vrut să mărească cimitirul. „Cu 45 de ani în urmă, sovieticii i-au luat pământul unei mătuși, fără s-o întrebe nimic, și au mărit cimitirul. Ce-i drept, pe urmă i-au dat teren în altă parte, iar acum opt ani, eu m-am înțeles cu un nepot de-al meu să vândă pământul mai ieftin, ca să reușim din cei opt mii de lei adunați de localnici să-l extindem din nou. Vedeți că au mai rămas foarte puține locuri. Poate când voi muri, s-a găsi un loc și pentru mine, la câte am făcut pentru acest cimitir. Dacă nu, au să mă ducă la fratele meu, la Isacova, unde toate rudele noastre sunt înmormântate în cavou”, spune bărbatul mai în glumă, mai în serios.

Şapte soldați români arşi de vii

Cum mergeam prin cimitir și moș Tudor ne povestea ba despre una, ba despre alta, atenția ne-a fost captată de o cruce mai neobișnuită. Era mormântul eroilor români, care au murit în 1944. Observându-ne interesul, badea Tudor a început să depene amintiri. Cică, era copil pe atunci, avea numai șapte ani și locuia la bunei, când l-a auzit pe unchiul său, care era delegatul (primarul – n.r.) satului, spunându-i bunicii că au ars șapte soldați români pe front, care au fost aduși aici, în sat, și urmează a fi îngropați creștinește. Atunci au ieșit cu toții în drum și au văzut într-o căruță niște trupuri arse, care nu mai puteau fi recunoscute. „Împrejurul satului, era linia frontului, iar primăvara lui 1944 era foarte friguroasă și un grup de șapte soldați români s-au adăpostit într-o căpiță de paie. Partizanii ruși i-au pândit și le-au dat foc. Au fost aduși la noi și înmormântați toți într-o groapă, pentru că din ei rămaseră doar oasele. De aceea, la mormântul lor a fost pusă o cruce înfrățită. Era mai întâi din lemn, dar apoi un bun creștin din sat a făcut-o din fier, ca să reziste mai bine în fața vremii”, precizează bătrânul.

El ne-a mai spus că, după acea înmormântare, nu a mai venit nimeni ca să le spună numele acelor soldați români, pe care nimeni nu i-a căutat. De aceea sătenii sunt cei care îngrijesc de mormânt și, împreună cu preotul, îi pomenesc şi pe ostaşii români de Paștele Blajinilor.

„Lista oamenilor care au murit de foame nu este completă”

Lângă crucea înfrățită a eroilor români, este o altă cruce de lemn pe care e scrisă lista sătenilor, care au murit în urma foametei din 1947. Tudor Frunză ne atrage atenţia că lista nu este completă. El avea la acea vreme 10 ani și a supravieţuit datorită vacii pe care o avea bunica sa, însă ne asigură că în realitate au murit cu mult mai mulți oameni decât sunt scriși acolo. „Au murit mai mulți, pentru că eu îi țin minte. Înainte nu aveam primărie în sat și de aceea nu se cunoșteau toate detaliile. Numai în mahalaua noastră au murit șase oameni, numele cărora lipseşte în listă. Iată, de-o vorbă, moș Gavril Gandrabura s-a dus în Ucraina să aducă de mâncare. Când a venit, toți cei trei copii i-au murit de foame, numai soția a scăpat. Nici fetele lui nu sunt scrise aici. Atunci au murit și o grămadă de copii”, își amintește bătrânul.

Potrivit lui Tudor Frunză, de Paștele Blajinilor, sătenii din Donici se adună mai întâi la aceste două cruci, iar preotul citește rugăciuni atât pentru eroii români, cât și pentru oamenii care au murit de foame, după care fiecare pleacă pe la mormintele apropiaților. În rest, specifică săteanul, Blajinii se sărbătoresc și aici ca peste tot. „Rugăciunile și pomenirea sunt aceleași de când mă țin minte, numai pomenile erau mult mai modeste pe când eram copil. Atunci se dădea o pască, un ou roșu și o cană sau o farfurie de lut. Acum, dacă oamenii trăiesc mai bine și au rude prin străinătate, fac pomeni foarte scumpe. Nu vreau să-i judec, dar asta e un fel de fudulie, pentru că preotul nu îndeamnă pe nimeni să cumpere cadouri scumpe și să dea de pomană.

Bătrânul ne-a mai spus că a fost în pelerinaj în multe țări şi recomandă creștinilor să se roage sincer pentru sufletele celor răposați, în loc să dea pomeni foarte scumpe. 

Un articol de: Ana Marchitan
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi



Opinii & Editoriale 16 Iulie 2018, de Moni Stănilă

Din nou – poezie

Poezia, din regina artelor, ajunge de multe ori în edituri să fie o Cenușăreasă. În Republica Moldova cu atât mai mult. Majoritatea poeților fie publică în România, fie – cei mai mulți – își plătesc cărțile. 

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Iulie 2018, de Moni Stănilă

Familia creștină – între neînțelegere și bășcălie

Ca de obicei internetul (și mândria) a(u) rupt în două prietenii, colegii de serviciu, oamenii din aceleași sfere de activitate.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 12 Iulie 2018, de Moni Stănilă

Câte surprize încap în Campionatul Mondial de Fotbal?

Capul de afiș al optimilor a fost cu siguranță rezultatul obținut de Rusia împotriva Spaniei. Evident un rezultat neașteptat.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 10 Iulie 2018, de Dan Nicu

Statul interimar

Un sistem de justiţie pasibil de multe „calităţi”, însă nu de corectitudine, a anulat nişte alegeri locale perfect valide din nişte motive supte din deget, oferind un exemplu de ignorare şi sfidare a voinţei suverane a cetăţenilor.

() Citeşte tot articolul

Atitudini 9 Iulie 2018, de Moni Stănilă

Moldova – proiect imposibil

Regretatul jurnalist Andrei Gheorghe ne-a dat – mie și soțului – o importantă lecție care să ne ajute în scris. Atât ca jurnaliști, cât și ca scriitori. Azi o voi da mai departe, tocmai din cauză că o voi încălca parțial.

() Citeşte tot articolul

Editorial 4 Iulie 2018, de Moni Stănilă

Dreptatea divină

Situația din țara noastră, dar și din celelalte – oriunde ne uităm, fie chiar și peste Prut – pare mai dezastruoasă ca niciodată. 

() Citeşte tot articolul

Editorial 3 Iulie 2018, de Moni Stănilă

Cu avionul la cumpărături

E interesant cât de mult suntem preocupați de teorii. Lăsăm impresia că ne merge atât de bine încât singura grijă e teoria, iar partea practică a vieții se întâmplă de la sine. 

() Citeşte tot articolul

Editorial 2 Iulie 2018, de Constantin Tănase

Crucea de la răscruce. Moldova între nostalgia trecutului și nostalgia europeană

Motto: „Când ai zece pași de făcut, nouă pași sunt jumătatea drumului”. 

() Citeşte tot articolul

Editorial 2 Iulie 2018, de Răzvan Munteanu

O nouă bază militară a SUA în România?

„Nu cred că există o zi fără provocări din partea Rusiei”, a declarat în această săptămână ministrul român al Apărării, Mihai Fifor, pentru presa de la București. Potrivit oficialului, provocările ruse sunt în spațiul aerian, maritim și cibernetic, dar totodată...

() Citeşte tot articolul

Editorial 2 Iulie 2018, de Moni Stănilă

Eșecul Germaniei la Cupa Mondială

Eșecul Germaniei e un rezultat la care s-a „muncit” ani de zile. După ce în 2013 finala Ligii Campionilor se juca între două echipe germane, ambele conduse de antrenori germani, care cunoșteau jucătorii, a urmat Brazilia. Însă după Brazilia a venit primul pas al declinului:

() Citeşte tot articolul

Bună Dimineața 28 Iunie 2018, de Ana Gabor

Suntem din Basarabia

Cine nu a învățat din greșelile istoriei, riscă să le repete. S-au împlinit 78 de ani de la raptul teritorial din 28 iunie 1940, când Basarabia a fost ocupată de trupele sovietice. 

() Citeşte tot articolul

Editorial 27 Iunie 2018, de Moni Stănilă

Doza de cultură

Nimic nu relaxează omul mai mult decât o doză de cultură primită într-un spațiu necunoscut. E bine să ai parte și de o excursie, și de evenimente culturale.

() Citeşte tot articolul