Poziţia copilului și limitele maternității

publicat în Timpul Liber pe 22 Martie 2013, 13:13

Urmărind filmul „Poziţia copilului”, cel mai recent succes al cinematografiei româneşti la nivel internaţional, m-am întrebat până unde merg limitele maternităţii. Istoria ne povesteşte despre mame care au decis să-şi sacrifice viaţa pentru copilul lor.

Dar, avem şi poveşti despre mame cărora le este frică de sacrificiu, le este frică să-şi cunoască limitele, luând decizia să-şi abandoneze copilul.

Relaţia dintre mamă şi fiu sau fiică este poate cea mai complexă legătură. Dragostea, lupta până la capăt, puterea de a ierta, de a uita, de a proteja - toate astea sunt oferite şi acceptate necondiţionat. Poziţia fătului este, cu siguranţă, cea mai intimă conexiune şi legătură dintre două fiinţe. De aceea, în nopţile reci, când ne simţim abandonaţi, lipsiţi de apărare, trişti, adoptăm inconştient poziţia fătului, cu genunchii ridicaţi spre piept. E ca şi cum subconştientul nostru caută protecţia de care am avut parte la începutul celor nouă luni de creare.

Maternitatea le transformă pe femei în leoaice, gata să-şi devoreze duşmanii, doar pentru ca puiului lor să-i fie bine, să nu sufere. Şi chiar dacă acesta greşeşte, mamele se pot transforma în cele mai bune avocate şi pledează pentru nevinovăţia copilului până la limita extremă. Iar această limită se poate extinde mult, nu are graniţe, nici obstacole, ci doar direcţia „Înainte”.

Mamele sunt poate cele mai empatice persoane, ce pot da lecţii celor mai cotaţi psihologi. Sunt unicele fiinţe care simt suferinţa sau bucuriile copiilor, care pot plânge odată cu aceştia, pot sări în sus de bucurie, dacă copiii au succese, şi pot resimţi aceeaşi durere. De aceea, să fim în „poziţia copilului” e poate cea mai confortabilă postură.

TIMPUL (Suplimentul Femeia)