Comentariu

Pragmatismul lui Filat şi Uniunea Europeană

Vlad Filat şi-a respectat la sânge renumele de politician pragmatic: de ce să dea vrabia din mână pe cioara de pe gard? Pachetul energetic III al Uniunii Europene avea termen de aplicare 2016, iar Vlad Filat va cere amânarea lui pentru anul 2020. Anul 2016 este departe, iar 2020 este şi mai departe, pe când iarna bate la uşă acum şi vor începe repede-repede scandalurile legate de preţul la încălzire. Nici nu mai contează ce înseamnă „Pachetul energetic III al Uniunii Europene” şi ce conţine el, care este semnificaţia lui practică. Pragmatismul politic spune să iei acum ceea ce ţi se oferă: o reducere cu 30% a preţului la gazele naturale ruse.

Politica energetică comună a Uniunii Europene este o problemă de dimensiuni gigantice. Acest pachet de legi şi măsuri este cuprins şi amintit în toate documentele care vorbesc despre securitatea Uniunii Europene – politica energetică este o chestiune care ţine de apărarea spaţiului comunitar. Şeful serviciului belgian de informaţii care se ocupă şi de securitatea structurilor europene spunea, într-un interviu recent, că spionajul rus este extrem de interesat de orice fel de informaţie legată de politica energetică comună a Uniunii Europene. Iar spionajul rusesc îndreptat împotriva instituţiilor europene este la nivelul celui din Războiul Rece, mai spunea şeful spionilor belgieni. Pe lângă toate acestea, trebuie pus în balanţă şi procesul deschis de Comisia Europeană împotriva „Gazprom” pentru practici monopoliste. Executivul Uniunii Europene vrea să reteze din rădăcină o tehnică politică a Rusiei: şantajul cu preţul gazelor naturale – cine este cuminte şi ascultător primeşte gaze ieftine, cine nu este cuminte plăteşte până se usucă.

După ce am spus toate acestea, vedem altfel gestul lui Vlad Filat de a renunţa la politicile energetice europene în schimbul unei reduceri cu 30% a preţului la gaze. Bineînţeles, Guvernul de la Chişinău are o marjă extrem de restrânsă de negociere având legat de gât bolovanul datoriei de 4 miliarde de dolari, datorie făcută de regimul separatist de la Tiraspol. O adevărată ghilotină diplomatică această datorie: dacă Guvernul de la Chişinău ar denunţa oficial această datorie, concluzia de la Tiraspol şi Moscova ar veni imediat: nu recunoaşteţi datoria? Înseamnă că recunoaşteţi independenţa Transnistriei! Dar cine poate garanta că în Transnistria chiar a intrat cantitatea de gaze naturale reclamată de „Gazprom”? Cine poate verifica cum au fost folosite aceste gaze naturale? Cine poate spune cu precizie care au fost preţurile negociate? Orice Guvern de la Chişinău are mâinile legate când vine vorba de această datorie de 4 miliarde de dolari.

Nu în ultimul rând, mai trebuie spus că pragmatismul nu este întotdeauna cea mai bună soluţie. Guvernul lui Vlad Filat are tot dreptul să ceară amânări de la Bruxelles, însă semnalul politic este unul cât se poate de clar: viteza integrării europene scade la Chişinău, mai ales când încep să bată tare vânturile de la Răsărit.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


George Damian

George Damian este ziarist din anul 2001. A scris sau încă scrie pentru ZIUA, Deutsche Welle, Puterea, Magazin Istoric, Historia, Times New Roman, Timpul - Chișinău, Adevărul și moldNova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *