Pasajul incriminat de mine este următorul:
„trupele române, aflate la grea încercare în bătălia de la Mărășești, au fost nevoite să se retragă în grabă. Aflat în armată la acel moment, poetul Tudor Arghezi, cu prezența lui de spirit unicat, vede cum un soldat se retrăgea în fugă peste tranșee. Îl oprește cu disperare și întreabă:
– Stai, soldat, unde fugi?
Păi fug, alteță, că vin nemții!!! – răspunde soldatul.
– Și dacă vin nemții ce?
– Păi, nemții au arme! – exclamă soldatul
– Și noi n-avem arme?
– Noi avem arme, da n-avem nemți, zice resemnat soldatul”.
Scena descrisă este o fabulaţie, nu are nicio legătură cu adevărul. Nu pun la îndoială acurateţea memoriei ori buna credinţă a domnului Ţâcu, ci presupun doar că profesorul de la care ar fi auzit „anecdota” respectivă a abdicat de la principiile morale şi profesionale dacă a putut să debiteze asemenea invenţii.
Poetul Tudor Arghezi a preferat să nu se retragă în toamna anului 1916 în Moldova, alături de rege, guvern, armată şi numeroşi civili, ci a preferat să rămână în Bucureşti, sub ocupaţie germană. În timp ce pe frontul din Moldova soldaţii îşi vărsau sângele petru Reîntregirea Neamului, Arghezi a ales să se pună în slujba inamicului şi să devină scrib la gazeta de propagandă antiromânească a ocupantului german, Gazeta Bucureştilor – Bukarester Tagblatt, susţinând astfel efortul de război german împotriva României. După război, Arghezi a fost judecat pentru faptele sale, condamnat la cinci ani de închisoare pentru trădare şi încarcerat la Închisoarea Văcăreşti, unde a ispăşit doar un an din totalul pedepsei, pentru că a fost graţiat de regele Ferdinand, ca urmare a insistenţelor repetate ale istoricului Nicolae Iorga.
Aşa că era imposibil ca Tudor Arghezi să fi fost pe frontul de la Mărăşeşti, şi cu atât mai puţin să fi asistat la scena relatată de profesorul domnului Ţâcu. Ca o simplă presupunere, nu exclud totuşi ca Arghezi să fi scris asemenea mizerii în ziarul ocupantului german, pentru că acesta era folosit ca instrument de propagandă în vederea subminării moralului soldaţilor români, şi era aruncat de inamic din aeroplane peste liniile româneşti. Poate de aici şi originea „anecdotei”.
Vă scriu aceste rânduri pentru a apăra memoria soldaţilor români care nu mai sunt pe această lume, şi rămâne datoria noastră, a celor vii, să vorbim pentru ei. Au fost 610 ofiţeri şi 26.800 de gradaţi, subofiţeri şi soldaţi din Armata 1 a română care au căzut pe câmpul de onoare de la Mărăşeşti pentru apărarea patriei.
Printre bravii soldaţi pentru care scriu aceste rânduri s-a numărat şi bunicul meu din partea tatălui, caporalul Scarlat P. Grigore, din Divizia 15 infanterie. Bunicul a început războiul pe frontul de la Turtucaia, în Dobrogea. A fost rănit în picior şi apoi s-a retras împreună cu unitatea sa în Moldova. Divizia 15 infanterie, unde a servit bunicul, în cadrul epopeei de la Mărăşeşti-Mărăşti-Oituz, a avut misiunea să apere pasul Oituz-Ghimeş, pentru a nu lăsa inamicul să pătrundă în Moldova pe văile Siretului şi Trotuşului. Toţi soldaţii Diviziei 15 infanterie au luptat cu deosebită dârzenie şi chiar ferocitate împotriva inamicului, şi s-au acoperit de glorie. Bunicul a fost decorat pentru meritele sale de pe front iar apoi, pentru aceleaşi merite, a fost împământenit după război de mareşalul Averescu în comuna sa natală, în calitate de erou al Marelui Război pentru Reîntregirea Neamului.
De altfel istoria militară a reţinut pe zile şi chiar pe ore evoluţia bătăliilor de la Mărăşeşti-Mărăşti-Oituz şi nu a consemnat cazuri de retragere, şi cu atât mai puţin de retragere dezorganizată, debandadă, laşitate în faţa inamicului.
Însemnătatea bătăliilor de la Mărăşeşti-Mărăşti-Oituz este aceea că, după ce inamicul (Armata a 9 a germană) a pierdut 47.000 soldaţi, subofiţeri, ofiţeri, a renunţat la ofensivă pe frontul românesc. Astfel, a fost salvată armata, dinastia, precum şi statul român. Aceasta a permis ca după numai şase luni, aceeaşi glorioasă armată să treacă Prutul şi să salveze Basarabia de teroarea bandelor bolşevizate de soldaţi ruşi, care jefuiau şi omorau populaţia paşnică, şi să asigure condiţiile pentru exprimarea liberă a reprezentanţilor românilor basarabeni în cadrul Sfatului Ţării pentru Unirea cu Patria Mamă. Vă mulţumesc.
George Scarlat
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
