Ultima oră

Premieră la Iaşi: Apel la unirea cu Basarabia de la tribuna oficială

Mii de ieşeni au venit ieri în Piaţa Unirii pentru a sărbători 97 de ani de la Marea Unire. Potrivit estimărilor primăriei, aproximativ 7.000 de persoane au participat la manifestări, un număr mai mic faţă de anul trecut. Principala atracţie a fost parada militară, care s-a desfăşurat pe parcursul a aproape 30 minute.

Totodată, ieşenii s-au îmbulzit la porţiile de fasole şi cârnaţi oferite de Primărie. În premieră, acestea au fost servite în faţa Hotelului Unirea, şi nu pe strada Lăpuşneanu, la fel ca în anii precedenţi.

Printre cei care au împărţit porţiile s-a numărat şi primarul interimar Mihai Chirica, care a stat mai bine de jumătate de oră şi a livrat caserole doritorilor.

În seara zilei, ieşenii au asistat la o spectaculoasă retragere cu torţe în zona centrală şi, ulterior, la un concert în faţa Palatului Culturii, invitatul special fiind cântăreţul britanic James Arthur.

Oficialităţile care au ţinut discursuri în Piaţa Unirii au subliniat importanţa zilei de 1 decembrie în istoria României. Cea mai tranşantă alocuţiune a aparţinut Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teofan. „Constatăm că românii se împart în două. Pe de o parte, o mică parte dintre ei care nu au conştiinţa adevărată prin atitudinea şi comportamentul lor la această acţiune pentru că încă există multă trădare, multă confuzie, multă derută, şi multora le place să pescuiască în ape tulburi. Dar, dincolo de această parte de ţară, există România cea adevărată. România cea mare, România familiei, a pâinii şi vinului câştigate cinstit, România medicului, a ostaşului, a universitarului, a ţăranului, a muncitorului, România noastră”, a spus ÎPS Teofan.

El a pledat în discursul său inclusiv pentru unirea României cu Republica Moldova, subliniind că sărbătorirea „centenarului unirii să ne regăsească, dacă se poate, cu Basarabia acasă”. La rândul său, preşedintele interimar al Consiliului Judeţean, Victorel Lupu, a vorbit despre unirea României cu Republica Moldova. „Prin Marea Unire, naţiunea română şi-a dovedit vocaţia europeană. Sper ca românii din Bucovina şi Basarabia să-şi păstreze tezaurul primit de la înaintaşi, adică limba, identitatea, cultura şi obieciurile. Aceste valori pot constitui baza reunirii noastră în marea familie europeană”, a precizat Lupu.

Totodată, şeful CJ a fost singurul care a amintit despre necesitatea implementării de proiecte prin care să se reducă decalajele între Regiunea de Nord-Est şi vestul ţării. „Cred că putem privi încrezători cu faţa spre viitor dacă vom lăsa deoparte tot ceea ce dezbină şi, la fel ca înaintaşii noştri, vom pune umăr la umăr pentru a realiza proiecte majore cu impact în viaţa fiecărui ieşean”, a mai spus şeful CJ.

1,1 milioane de victime
Un alt vorbitor, prefectul Dan Cârlan, a făcut apel la toleranţă şi solidaritate. „Mesajul dat de poporul român în urmă cu 97 de ani a rămas la fel de actual şi astăzi: numai uniţi ne putem impune ca naţiune. Astăzi este ziua în care întreg poporul român trebuie să fie mai tolerant, mai solidar şi mai conştient de propria-i identitate. Într-o Europă frământată de angoase şi incertitudini, trebuie mai mult ca oricând să ne întoarcem către valorile şi simbolurile naţionale. Să nu lăsăm uitării tot ceea ce reprezintă în istoria noastră ziua în care s-au pus bazele României moderne”, a declarat Cârlan.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a adăugat că peste 1,1 milioane de români, soldaţi şi civili, au murit în Primul Război Mondial. „Ei nu trebuie uitaţi”, a completat Cârlan. El a mai spus că, de 25 de ani, România încearcă să intre într-o „normalitate a existenţei” în context european şi mondial. La rândul său, primarul interimar Mihai Chirica a amintit de românii care au luptat în Primul Război Mondial şi a pledat pentru însuşirea valorilor poporului român. „Trăim vremuri tulburi, motiv pentru care aş transmite un gând pentru tânăra generaţie. Este nevoie să readucem în inimile noastre, în gândurile noastre, în educaţia noastră tot ceea ce ne leagă de istoria acestui popor: drapelul, imnul, biserica, familia. Toate aceste valori care ne-au făcut ca de fiecare dată să putem trece împreună tot ce a fost mai greu în istoria acestui popor”, a menţionat Chirica.

Sursa: ziaruldeiasi.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *