Premieră! Spectacol cutremurător despre foamete, la Chișinău: „Copiii foametei. Mărturii”

publicat în Spectacole pe 27 Mai 2014, 06:30

Mătușa Hartina, nenea Luca, moș Sârghi, bădița Mitrofan, nenea Foca, țaca Glafira, Havrușa sunt protagoniștii spectacolului „Copiii foametei. Mărturii” după romanul omonim a regretatului Alexei Vakulovski, care dezvăluie trăiri legate de suferințe omenești ale locuitorilor din Antonești, de pe urma foametei din 1946 -1947. Un spectacol care te face să tresari, să te cutremuri și să rămâi îngrozit: „Doamne ferește!”

Rădăcini de papură, bețe de răsărită, ciocleje, măcuc, buruiene, lobodă, urzică, știr, ghindă, lăstar de covrigei –un fel de iarbă, rumeguș, coajă de copac, pir, pur, ștevie, troscot, giandră - cu acestea ajungeau „să-și potolească” foamea cei din Antonești. E de groază: au ajuns și la mâțe, câini și... oameni: „Doamne ferește!”

Un nou gen de spectacol – „Verbatim” (Teatrul-documentar) este readus pe scena Teatrului Național „Mihai Eminescu”, grație tinerei regizoare Luminița Țâcu, care are curaj să transpună în scenă un text ce țintește în autoritățile perioadei staliniste. Problema este pusă în flagrant: foamea a fost „pregătită” de activiști, care strângeau grâul din hambarele oamenilor, le furau banii. „Doamne ferește!”
E povestea din care fiecare dintre noi am avea ce învăța: sacrificiu, sinceritate, noblețe, omenie – de asta au dat dovadă în acele vremuri grele oamenii din Antonești.

Teatrul „Mihai Eminescu” vă așteaptă în zilele de 27, 28 mai, ora 18.00, la ultimele spectacole din această stagiune.

Timpul.md (V.P.)