Externe

Premierul britanic a constatat că are probleme cu vederea, după infectarea cu noul coronavirus

”Constat că trebuie să port ochelari pentru prima oară…. Cred că este plauzibil ca vederea să fi avut probleme asociate cu noul coronavirus”, a declarat Boris Johnson.

A fost la terapie intensivă
La 5 aprilie, Boris Johnson a fost internat la spitalul St. Thomas din Londra, din cauza unor simptome persistente de COVID-19. După o săptămână, el a părăsit salonul în care a primit îngrijiri, petrecând trei zile la terapie intensivă, pentru că starea sa se agravase.

Premierul britanic este actualmente subiectul unei polemici pe tema consilierului său, Dominic Cummings, care a încălcat regula izolării instituită pentru a se lupta contra noului coronavirus în Marea Britanie. Infracțiunea a provocat confuzie și furie în cadrul societății.

Johnson l-a apărat pe consilierul său, într-o conferinţă de presă susţinută duminică, sfidând apelurile de a-l demite pentru că a încălcat regulile de izolare.

A încălcat regulile

Cummings, în vârstă de 48 de ani, arhitectul campaniei pentru referendumul din 2016 care a dus la Brexit, se află în mijlocul unei furtuni politice, de când două ziare au dezvăluit vineri seară că a plecat la sfârşitul lunii martie cu soţia sa şi cu fiul lor la părinţii săi în Durham (400 km nord-est de Londra), în timp ce avea simptome de coronavirus.

Potrivit serviciilor premierului, Dominic Cummings a făcut călătoria deoarece avea nevoie de ajutor pentru a-şi îngriji fiul în timp ce soţia lui era bolnavă, iar familia a locuit într-o clădire separată a proprietăţii.

Minciuni?
Un martor ocular citat de The Sunday Mirror şi The Observer a spus de asemenea că l-a văzut pe Cummings într-un cunoscut punct turistic aflat la circa 50 de kilometri de Durham pe 12 aprilie.

Consilierul a fost văzut din nou la Durham pe 19 aprilie, după ce se recuperase deja şi se întorsese la Londra, au scris The Guardian şi Mirror în ediţiile lor de duminică.

Poliţia locală a confirmat că oficialul şi familia sa au vizitat proprietatea din Durham. La vremea respectivă, numai călătoriile esenţiale erau permise, pentru a reduce răspândirea noului coronavirus. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *