Moldova

Premierul RM, în topul miliardarilor moldoveni

Forbes a publicat lista oligarhilor lumii, în contextul crizei financiare modiale. Datele arată că miliardarii lumii au fost afectaţi de aceasta, numărul lor fiind cu 114 mai puţini decât anul trecut, în total – 1011 persoane. Averea comună a lor constituie 2,4 trilioane de dolari. Surprinzător, dar Comunitatea Statelor Independente (CSI) nu a avut de suferit la acest capitol, dimpotrivă, numărul bogătaşilor a crescut, iar la iveală au ieşit persoane care până acum erau consideraţi outsideri, scrie Rosbalt.

Potrivit raportului anual al Forbes, omul de afaceri Gabriel Stati se află în topul miliardarilor moldoveni, cu o avere de 2,5 mlrd. dolari. El este urmat de Vladimir Plahotniuc (2 mlrd. dolari), care are afaceri în patru domenii: petrolier, bancar, hotelier şi mass media. Topul este încheiat de premierul Vlad Filat, cu 1,2 mlrd. dolari.
În primii cinci cei mai bogaţi oameni din Moldova, averea cărora este de ordinul miliardelor se mai numără fostul director al SIS, Valeriu Pasat. Cei 1,1 mlrd. dolari el i-ar fi acumulat, potrivit Rosbalt, în timpul când era consilier la compania condusă de rusul Anatolii Ciubais, RAO EES-Rosii. Pe poziţia a cincea se află fostul vicepreşedinte al companiei ruseşti "Lukoil", Nicolae Ciornâi, cu o avere de 1 miliard de dolari.

Fiul fostului preşedinte al RM, Oleg Voronin, nu este miliardar. Datele Forbes arată că averea sa e puţin sub un miliard de dolari – 0,7 mlrd.

Potrivit revistei, cel mai bogat om de pe planetă este magnatul mexican Carlos Slim Helú. Cu 53,5 mlrd. dolari, acesta l-a depăşit pe fondatorul companiei Microsoft, Bill Gates (53 mlrd.). Pe locul trei se situează Warren Buffett, proprietarul companiei Berkshire Hathaway (47 mlrd. dolari).

Sursa: Timpul.md, cu referire la Rosbalt

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *