Există opinii că în timpul postului creștinii trebuie să se abțină de la sex, iar copiii care sunt concepuți în această perioadă se vor naște cu malformații. Am discutat despre acest lucru cu preotul Bisericii Ghidighici, Maxim Melinti.
Părintele spune că la cununie se declară că ceea ce Dumnezeu a împreunat, omul să nu despartă. „Să nu vă lipsiţi unul de altul decât numai prin înţelegere, pe un anumit timp, ca să vă îndeletniciţi cu rugăciunea şi apoi iar să vă împreunaţi ca să nu vă ispitească pe voi satana pentru neînfrânarea voastră. Şi aceasta o zic după sfat, iar nu din poruncă”, susține preotul.
Potrivit lui, conform Canonului 13, Sf. Timotei, este de trebuinţă a se feri de împreunare sâmbăta şi duminica şi în zilele de post, pentru că în aceste zile se aduce Domnului jertfa cea duhovnicească.
Maxim Melinti mai spune că multe din reguli care opresc relațiile conjugale în post vin din cercul monahal, de care, cu mare evlavie se țin creștinii noștrii. „Într-un sat, babele au calculat că fiica lui popa a fost făcută în post. Eu cred că oamenii trebuie să se gândească ce vorbe spun, dar să nu analizeze relațiile sănătoase între soț și soție”, a conchis reprezentantul bisericii.
Timpul.md
|
Ambasada României la Chișinău comunică faptul că Autoritatea Națională pentru Cetățenie (ANC) va organiza, pe parcursul lunilor aprilie, mai și iunie 2021, un număr de patru ceremonii de depunere a jurământului de credință față de România dedicate Ambasadei...
( ) Citeşte tot articolulPe 16 mai 1812, reprezentanţii Imperiilor Rus şi Otoman semnau dubioasa pace de la Bucureşti, care încheia războiul ruso-turc de la 1806—1812 pentru Principatele Române şi, ca rezultat al târgului, Moldova de la est de Prut (redenumită Basarabia) era anexată Rusiei.
( ) Citeşte tot articolulUn site apropiat premierului Filat afişează o ştire cu următorul titlu: „Vlad Filat pune degetul pe rană: Instituţiile statului nu respectă legea!”.
( ) Citeşte tot articolulUrzicile mai sunt denumite si plantele minune pentru numeroasele lor intrebuintari curative. Nu este nicio noutate ca au un efect astringent, expectorant, tonic, antiinflamator, dar si proprietati diuretice, fiind o sursa importanta de vitamina A, C, E, fier, calciu, fosfati si minerale.
( ) Citeşte tot articolulUrmăresc cu mare atenţie declaraţiile ce se fac în ultimul timp despre „Franzeluţa” S.A. şi, confruntându-le cu situaţia reală de la întreprindere, ajung la concluzia că cineva încearcă intenţionat să inducă în eroare opinia publică...
( ) Citeşte tot articolulBunelul liderului PCRM, Vladimir Voronin, a fost condamnat de patru ori de către organele represive ale regimului comunist sovietic.
( ) Citeşte tot articolul