Opinii și Editoriale

Presa cu medalii si streanguri la gt

Dupa cum e si firesc, decretul prezidential cu privire la decorarea unui grup de ziaristi cu Ordinul Republicii a starnit diverse reactii. Sunt de acord, presei nu-i sta bine cu medalii in piept. Dar nici mereu cu streangul la gat tot nu e normal. Parca ii sta mai bine, dar nu-i normal…

Convingerea aceasta – ca presei ii sta bine numai cu streangul la gat – vine tot dintr-un fel anacronic de a intelege si de a trata lucrurile. Cunoscuta metafora despre aceea ca ziaristul este cainele de paza al societatii trebuie inteleasa, totusi, ca o metafora. Caci, nu e obligatoriu ca ziaristul sa fie in permanenta un caine batut. Nu e bine sa fie nici „Juju, catel tarcat”, dar nici potaie ce „rabda foame, ploaie, ger, pazind ograda la boier” si inca mai luand, periodic, bataie de la acesta. Ziaristului ii sta bine sa fie liber, mai precis, sa nu aiba nici medalii in piept, nici streang la gat.

Dar daca, totusi, presedintele interimar al republicii a decis sa le puna cate o medalie in piept unor jurnalisti, nu cred ca a facut-o pentru „a-i cumpara”. Nu cred, pentru ca il cunoastem foarte bine pe dl Mihai Ghimpu, iar dl Mihai Ghimpu ne cunoaste foarte bine pe noi, ziaristii. Sunt convins ca motivatia gestului dumnealui a fost cu totul alta. Personal, nu sunt de acord cu faptul ca am nimerit si eu in lista cu pricina, dar respect anume aceasta motivatie a domnului presedinte.

Fireste, putem discuta acest gest si e bine ca se discuta, dar nu e cazul sa-i hiperbolizam impactul si consecintele, pentru ca mai exista ceva: cu suficient simt al umorului si cu un pic de imunitate fata de ispitele si desertaciunile vietii acesteia, nu e niciun pericol ca o medalie pusa in piept sa te determine sa devii altul decat cel care esti. Pentru ca totul este o desertaciune a desertaciunilor – nu numai medaliile aninate in piept, dar si viata noastra, tot o desertaciune este…

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *