Actualitate

Preşedintele indian, Ram Nath Kovind, a semnat ordonanţa privind pedeapsa cu moartea pentru violatorii de copii

Guvernul indian a votat ordonanţa sâmbătă, pe fondul amplelor proteste publice în legătură cu recentele cazuri de viol cărora le-au căzut victime tinere fete.

O fetiţă de 8 ani a fost violată şi ucisă în statul Jammu şi Kashmir, în timp ce în Uttar Pradesh o fată de 16 ani a fost violată în grup, declanşând proteste la nivel naţional.

Ordonanţa a fost semnată de preşedintele Kovind. Ea va fi validă şase luni, timp în care trebuie ratificată de parlament.

Noua lege introduce pedeapsa cu moartea pentru cei găsiţi vinovaţi de violarea copiilor sub 12 ani. Conform legii anterioare,
pedeapsa maximă pentru violatorii de copii era închisoarea pe viaţă. Pedeapsa minimă în acest caz este de 20 de ani de închisoare.

Pedepsele cu închisoarea pentru violarea fetelor cu vârsta sub 16 ani şi a femeilor au fost şi ele înăsprite. De asemenea, guvernul a stabilit măsuri pentru investigarea rapidă a acestor cazuri, stipulând ca anchetele să se încheie în termen de două luni.

Sursa: Agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *