Actualitate

Preşedintele WTA a făcut o dezvăluire surprinzătoare despre Simona Halep

„Să fii numărul 1 în clasamentul mondial WTA demonstrează o dedicație și un angajament incredibile și vreau să o felicit pe Simona pentru această realizare. Simona este o sportivă exemplară, pe teren și în afara lui, iar cu acest sezon extraordinar merită un astfel de moment fantastic al carierei sale”, a declarat Simon, citat de site-ul WTA, preluată de Agerpres.

Halep (26 ani) a detronat-o luni pe Garbine Muguruza (Spania), care a petrecut patru săptămâni pe prima poziție mondiale după US Open.

Simona Halep a jucat la Beijing a 27-a finală din carieră, devenind prima româncă lider mondial WTA și al 25-lea lider al ierarhiei introduse în 1975.

Între cele 15 titluri cucerite de româncă se numără și trei Premier Mandatory (2016 și 2017 la Madrid, 2015 la Indian Wells), Halep având cel puțin un titlu câștigat în fiecare din ultimii cinci ani. Românca a jucat și două finale de Mare Șlem, în 2014 și 2017, ambele pierdute la Roland Garros.

„A fost cel mai dificil an, dar și cel mai bun”, a declarat Halep după ce și-a asigurat primul loc mondial. ”La începutul sezonului a fost foarte greu, am fost accidentată și nu credeam că voi ajunge să joc la Singapore (la Turneul Campioanelor, n. red.). Așa că acum (calificată) și numărul unu mondial este extraordinar. Pot să uit tot ce a fost și să mă bucur de acest moment”, a subliniat Halep.

Halep are un bilanț de 44 de victorii și 15 înfrângeri în acest an, în care a jucat finale la Roma, Roland Garros, Cincinnati și Beijing, pe lângă titlul de la Madrid.

Simona Halep va primi trofeul pentru Numărul 1 mondial WTA, care conține o minge de tenis ce reprezintă universul tenisului, pe care sunt încrustate diamante, fiecare reprezentând o campioană a acestui sport.

Sursa: realitatea.net

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *