După ce Pavel Filip a declarat că a auzit „pe coridoare” că deputații din grupul parlamentar „Pro Moldova” ar fi dirijați de „tandemul Plahotniuc-Șor” și ar primi câte 5000 de euro lunar, informația este făcută din nou publică, de un alt democrat, deputatul Eugeniu Nichiforciuc. Acesta spune, la fel din auzite, că foștii săi colegi ar fi fost cumpărați cu sume între 150 și 250 de mii de euro. Declarațiile democraților sunt însă negate de grupul Pro-Moldova, care spune că îl va acționa în judecată pe Nichiforciuc pentru „calomnie, denigrare și fals în declarații”.
În cadrul emisiunii „Puterea a patra”, moderată de Gheorghe Gonța, deputatul Eugeniu Nichiforciuc a precizat că pe „culoarele Parlamentului” se vorbește despre sume „enorme” de bani alocate deputaților care au părăsit fracțiunea PDM. Totodată, pe lângă suma cu care ar fi fost cumpărați, democrații care au aderat la grupul Pro-Moldova ar primi și un salariu lunar de câte 5 mii de euro, sau cel puțin asta spune Nichiforiuc.
„Mai mult ca atât, grupul Pro Moldova oferă salarii și membrilor care părăsesc partidul, dar și celor care dețin funcții de lider în teritoriu. Câte 2 mii de euro pe lună, așa vorbește lumea. Se primesc sume destul de interesante. Cred că ar trebui să intervină și alte structuri pentru că dacă sunt asemenea vorbe, pe coridoare sau în culise, ele trebuie verificate și instituțiile statului care trebuie să monitorizeze aceste procese, trebuie să ne dea răspuns la aceste întrebări”, spune deputatul.
Reacția Pro Moldova
De cealaltă parte, grupul Pro Moldova neaga acuzațiile pe care i le aduc foștii colegi de partid.
„Constatăm sporirea atacurilor calomnioase la adresa proiectului pentru oameni și țară – PRO MOLDOVA. Este de înțeles supărarea și frustrarea celor din PDM care s-au pomenit cu un val de critici dure la adresa lor, după ce au ales trădarea țării pentru niște funcții și pentru siguranța unui grup restrâns din conducerea formațiunii. Acuzațiile aduse de deputatul Nichiforciuc sunt făcute cu bună știință pentru a decridibiliza PRO MOLDOVA. Această metodă mârșavă este folosită pentru a distrage atenția de la pactul de trădare de țară făcut cu socialiștii și președintele pro-rus Dodon”, este menționat în reacția noului grup parlamentar, condus de Andrian Candu.
Cei șase deputați care au părăsit PDM, acuzați că ar primi câte 5000 de euro lunar. Reacția „Pro Moldova”
Anterior și deputatul Pavel Filip a declarat că foștii săi colegi de partid ar fi fost cumpărați. Contactat atunci de ZdG, Filip a subliniat că nu are dovezi.
|
Micul dejun te poate ajuta să fii într-o formă fizică mai bună.
( ) Citeşte tot articolulIvan Ceban, primarul general al municipiului Chișinău, i-a scris un mesaj vloggerului Bolocan prin care îl amenință că „îi va socoti dinții” atunci când îl va întâlni.
( ) Citeşte tot articolulA şasea tranşă de vaccin de la Pfizer BioNTech, care constă în 92.430 de doze, ajunge luni, în România, pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara.
( ) Citeşte tot articolulIsraelul va interzice traficul aerian internaţional de pasageri, începând de luni seara, timp de o săptămână, în încercarea de a opri răspândirea noii variante de coronavirus, transmite Reuters.
( ) Citeşte tot articolulParticipanţii la cursa ilegală din Parcul Valea Trandafirilor din sectorul Botanica al Capitalei au fost identificaţi. Aceştia s-au dovedit a fi un tânăr de 22 de ani şi un minor de 17 ani.
( ) Citeşte tot articolulPatru fotbalişti ai echipei braziliene Palmas FR şi preşedintele clubului, Lucas Meira, au murit, duminică, într-un accident de avion, în urma căruia a decedat şi pilotul aparatului de zbor de mici dimensiuni, scrie news.ro.
( ) Citeşte tot articolulSfantul Grigorie de Nazianz s-a nascut intr-o familie aristocratica la Arianz, in partea de sud-vest a Capadociei, in vecinatatea cetatii Nazianz. Tatal sau este convertit la crestinism de sotia sa Nona si ajunge mai tarziu episcop de Nazianz. Sfantul Grigorie a studiat in Cezareea Capadociei, in...
( ) Citeşte tot articolulO rețetă simplă dar deosebit de gustoasă și plină de vitamine care ajută la slăbirea rapidă, dar armonioasă: salata cu ton și spanac! O poți consuma oricând pentru a da jos câteva kilograme. Ingrediente: 1 conserva ton 100 gr spanac baby 50 gr porumb 2 oua 50...
( ) Citeşte tot articolulMeteorologii anunță pentru astăzi temperaturi de +6..+9 grade în nordul țării, +7..+10 grade în centru, iar în sudul țării sunt așteptate până la +11 grade Celsius. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab din sud. Presiunea atmosferică va fi...
( ) Citeşte tot articolulZiua de luni, 25 ianuarie, stă sub semnul echilibrului. Aduce energii benefice, ce se vor transforma în anumite decizii adoptate pentru bunăstare. În această zi e bine să te concentrezi pe muncă, este favorizat aspectul financiar. Berbec Este o zi plină de fericire...
( ) Citeşte tot articolul