Procesul de demarcare a frontierei cu Ucraina, excesiv de politizat

publicat în CSI / Rusia pe 10 Aprilie 2010, 11:51

„Deşi procesul de demarcare a graniţei ar fi trebuit să fie unul tehnic, el este în prezent excesiv de politizat şi confuz”, aceasta e concluzia studiului „Frontiera moldo-ucraineană - un test pentru suveranitatea R. Moldova?”, semnat de politologul Veaceslav Berbeca şi lansat recent sub egida IDIS „Viitorul”.

„La opt ani de la ratificarea Tratatului între RM şi Ucraina, încă nu au fost definitiv stabilite frontierele dintre statele noastre, iar negocierile care s-au purtat în ultimii ani au frânat relaţiile de parteneriat şi de vecinătate. Cazul localităţii Palanca demonstrează că niciuna dintre părţi nu e dispusă să facă unele compromisuri şi că există o miză uriaşă pe plan intern”, se mai spune în studiu. Autorul susţine că RM şi Ucraina trebuie să evite riscul de a-şi bloca relaţiile strategice din cauza unor conflicte locale. „Lipsa de progrese în problemele de demarcare a frontierei ar putea îngheţa cooperarea în cadrul Parteneriatului Estic, blocând aplicarea unor soluţii avansate la controlul de frontieră al segmentului transnistrean şi chiar încheierea unui Acord de asociere în termeni rezonabili cu UE”, menţionează Berbeca.

Pe agenda problemelor neclarificate mai rămân însă şi alte subiecte, cum sunt: centrala de la Dnestrovsk, porţiunea de teren de la Giurgiuleşti, proprietăţi recunoscute formal, dar blocate la modul practic de transferarea sub jurisdicţia Chişinăului, precum şi controlul de frontieră şi vamal asupra segmentului transnistrean de frontieră moldo-ucraineană. Fiecare dintre acestea este invocată ca element al unor viitoare ori curente negocieri „la pachet”.

Cercetătorul este de părere că problemele de demarcare a frontierei de stat dintre cele două ţări sunt generate de „moştenirea grea” lăsată de regimul sovietic fostelor republici socialiste. „Atunci frontierele erau stabilite convenţional şi arbitrar. De exemplu, şoseaua Reni-Odesa şi hidrocentrala de la Dnestrovsk au fost construite fără a lua în calcul posibilitatea destrămării URSS şi fără a ţine cont de locul amplasării şi construcţiei lor”, afirmă Berbeca. Deşi demarcarea frontierelor şi stabilirea regimului juridic al proprietăţilor a fost preocuparea tuturor administraţiilor statului de la 1998 până în prezent, negocierile avansează foarte lent: „Trebuie eliminate din discuţii abordările de tipul jocul de sumă zero. Asta înseamnă că fiecare parte crede că orice cedare ulterioară va avantaja prea mult pe celălalt stat şi va provoca tensiuni interne. Astfel, s-a ajuns a se opera cu termeni precum cedare de suveranitate, totul sau nimic, pământul nu se vinde”, susţine expertul IDIS „Viitorul”. Potrivit lui, ajustările de frontieră sunt ceva firesc pentru soluţionarea problemelor de proprietate sau teritoriale existente între ţări şi că ele nu reprezintă, în niciun caz, cedări de suveranitate.