Actualitate

Procuratura Generală a făcut apel către persoanele care deţin informaţii în cazul fraudelor bancare

Potrivit Serviciului de presă al PG, ”apelul este lansat ca urmare a unor declaraţii eronate sau speculative făcute în ultimul timp în spaţiul public de mai multe persoane, a căror scop este de a discredita investigaţiile în curs de desfăşurare pentru identificarea şi tragerea la răspundere a tuturor persoanelor implicate în devalizarea sistemului bancar din țară”.

„Ţinînd cont de caracterul transfrontalier al fraudei bancare investigate, s-a apelat la colaborarea interstatală în domeniul asistenţei juridice internaţionale în materie penală. Astfel, au fost expediate cereri de comisii rogatorii în adresa autorităţilor competente din alte state şi anume: Letonia, Statele Unite ale Americii, Ucraina ș.a. În rezultatul acestor acțiuni cu suportul reprezentanţilor Serviciului de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor din Letonia, FBI şi Departamentului de Justiţie a Statelor Unite ale Americii au fost obţinute informaţii relevante care au permis avansarea semnificativă a anchetei şi ca urmare, deferirea justiţiei a unei cauze penale, precum şi finalizarea, în termeni proximi, a urmăririi penale pe celelalte cauze penale aflate în procedură”, se menționează într-un comunicat al instituției.

„Un alt factor important care a permis administrarea probatoriului pe caz în termeni restrînşi îl reprezintă şi colaborarea Procuraturii anticorupţie cu reprezentanţii companiei KROLL, care au prezentat permanent informaţii relevante pe caz” se mai precizează în comunicat.

Procuratura Anticorupţie a subliniat că va continua şi va aprofunda activităţile de colaborare internaţională deja demarate cu autorităţile din statele menționate în scopul cercetării multilaterale, obiective şi complete a circumstanţelor comiterii infracţiunilor în acest domeniu.

Apelul Procuraturii Generale a fost lansat ca urmare a declarațiilor făcute de fostul șef-adjunct al Serviciului prevenire şi combatere a spălării banilor din cadrul Centrului Național Anticorupție, Mihail Gofman, care a afirmat recent, în cadrul unei conferințe de presă de la Washington, că principalii beneficiari ai furtului din sistemul bancar ar fi prim-vicepreședintele Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, urmat de fostul premier Vlad Filat. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *