Instabilitatea atmosferică, dar fără episoade de vreme severă şi temperaturi deosebit de scăzute în următoarele zile, iar la munte vor fi lapoviţe din cauza unui val de aer rece care ajunge în România. Meteorologii spun că ploile vor cuprinde toate regiunile, dar nu vor pune probleme deosebite. Se pot acumula cantităţi mari de apă într-un interval scurt de timp.
Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), miercuri un ciclon mediteranean va lovi ţara noastra aducând instabilitate atmosferică. De joi, o masă de aer rece va pătrunde în ţara noatră, determinând, în unele zone, minime de doar 6 grade Celsius. De asemenea, în zonele de munte sunt aşteptate lapoviţele.
Marţi, în partea de nord şi nord-estul a ţării, precum şi în zonele montane şi submontane, vor fi averse şi descărcări electrice, Temperaturile maxime se vor încadra între 19-20 de grade în estul Transilvaniei şi nordul Moldovei şi 32 de grade în sudul Munteniei. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), începând de seara, înnorările se vor accentua temporar în vest şi în sud, dar şi la munte unde va ploua local. Pe arii restrânse cantităţile de apă vor depăşi 15-20 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. Vântul va avea intensificãri locale, cu viteze mai mari în zona montană. Minimele termice vor fi cuprinse între 8 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 20 de grade pe litoral.
Averse şi descărcări electrice
De miercuri, instabilitatea se accentuează, în special după-amiaza vor fi manifestări de vreme rea. În majoritatea regiunilor sunt aşteptate averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Vor fi condiţii de grindină, iar cantităţile de apă vor fi local mai însemnate, cu probabilitate mai mare în jumătatea estică a ţării. Temperaturile maxime, în scădere faţă de ziua precedentă în vestul şi nord-vestul teritoriului, se vor încadra între 19 grade în Dealurile de Vest şi 30 de grade în Bărăgan şi Podişul Dobrogei. Minimele se vor situa între 9 şi 19 grade.
Răcirea accentuată se va simţi de joi în cea mai mare parte a ţării. În vest, în centru şi în nord cerul va fi mai mult noros şi va ploua pe arii extinse. În zona montanã, la peste 1.800 m altitudine, vor fi şi precipitaţii mixte. Maximele vor fi mai scăzute decât cele obişnuite în în această perioadă, 14 şi 22 de grade, iar cele minime se vor situa între 6 şi 15 grade.
Chiar dacă la această oră nu mai sunt în vigoare avertizări meteorologice de vijelii sau intensificări ale vântului, pompierii reamintesc populaţiei ca pe timpul manifestării fenomenelor periculoase să rămână în locuinţe sau alte spaţii închise care le pot asigura protecţia. De asemenea, se recomandă parcarea autoturismelor în zone ferite, la distanţă faţă de copaci sau stâlpi de electricitate.
|
Au trecut 13 ani de la apariția acestei cărți. După ce, recent, am recitit-o, am trecut printr-un duș rece, re-lecturarea volumului fiind o îndeletnicire traumatizantă. De ce? Fiindcă mizeriile împotriva cărora luptam în anii 1997-2000 nu au dispărut, dimpotrivă, unele...
( ) Citeşte tot articolulErnest Hemingway, așa cum știți, e unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului XX, nu doar din America, ci din întreaga lume. El însuși - un personaj literar prin modul în care a ales să își trăiască viața. Voluntar în primul război mondial,...
( ) Citeşte tot articolulImediat după invazia Armatei Roșii în Basarabia, din 28 iunie 1940, autorităţile comuniste au început politica de sovietizare și rusificare a provinciei. Prin intermediul terorii, ridicată la nivel de politică de stat, conducerea sovietică a început arestarea elitei...
( ) Citeşte tot articolulRusia nu mai poate repeta cu succes scenariul din 2014, când „omuleții verzi” au invadat Crimeea, anexată apoi de Moscova și au declanșat conflictul din Donbas, e de părere ministrul de externe al Ucrainei, Dmitri Kuleba.
( ) Citeşte tot articolulDrumul Roman a fost descoperit de arheologii care descarca arheologic traseul autostrazii. Este o portiune de drum foarte bine conservat, in comuna Sutoru din Salaj. In apropiere e si castrul roman Optatiana. Drumul dateaza de aproape 2000 de ani dar nu va fi conservat, pentru ca, din...
( ) Citeşte tot articolul