Astăzi 28 Februarie 2020, Vineri - Ultima actualizare la ora 14:11
Abonamente

Editorial 16 Noiembrie 2017, ora 06:55    Din editia print

Marime Font

Programare la Dumnezeu

Se apropie Postul Crăciunului și mă gândesc deja că preoții vor avea mai mult de spovedit. Într-un fel e foarte bine că lumea se împărtășește, dar e extrem de ciudat că o face după calendar. 

Adică fie doar în Postul Mare, fie în cele patru posturi de peste an. Iar acest lucru spune câte ceva despre conștiința noastră. Adică ne spălăm de păcate cum am face curățenia de primăvară. Sau cum am merge în control la doctor. Dar oare dacă ne doare inima așteptăm controlul anual sau fugim imediat la doctor?

Se pare că pentru cei mai mulți creștini sufletul nu dă semne că ar avea nevoie de „medicii” de la urgențe. Ne simțim binișor cu păcatele noastre și ne eliberăm conștiința după calendar.

Loading...


Vă spun, totuși, că spovedania e cu mult mai mult. Și când unii sceptici ne ironizează, zicând că trăim cum vrem, plini de păcate, apoi ne spovedim și o luăm de la capăt, au partea lor de dreptate. Fiindcă spovedania înseamnă, în primul rând, pocăință, iar dacă ne căim de anumite greșeli, atunci să nu le repetăm cu aceeași ușurință.

Nu întâmplător Taina Spovedaniei mai e numită a Pocăinței, fiindcă dacă nu e însoțită de părerile noastre de rău, ea se rezumă la o înșiruire a păcatelor, nu la înnoirea și vindecarea noastră. Nu putem vorbi de iertare acolo unde nu e vină. Ar trebui să fim mult mai atenți la sentimentele noastre în fața confesiunii.

Iar acest obicei de a ne spovedi doar la anumite sărbători ne așază exact în categoria povestitorilor de păcate, nu a celor ce se spovedesc. Fiindcă dacă ne roade vina, nu așteptăm evenimente și ocazii ca să ne debarasăm de ea. Ar trebui să o facem imediat. După fiecare păcat ar trebui să fie vina, după fiecare vină ar trebui să simțim nevoia spovedaniei și o dată cu spovedania ar urma îndreptarea noastră.

Să fim sinceri cu noi înșine, cu preotul duhovnic. Iar dacă ceva ni se pare că nu ne încarcă conștiința, dar ar putea fi un păcat, să spunem exact acest lucru duhovnicului. Cum îl vedem și ce simțim noi față de el.

Dacă nu există onestitate, e ca și cum am da analize fără pregătirea cerută de medic, ori știm cu toții că dacă avem stomacul plin, cel puțin glicemia nu iese cum trebuie. Să nu transformăm parcursul nostru duhovnicesc într-o rutină goală și fără rezultate.

Un articol de: Moni Stănilă Contactează autorul
 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
Loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 28 Februarie 2020, ora: 14:11

Producătorul de vinuri Purcari Wineries (simbol bursier – WINE) a înregistrat anul trecut venituri de 199 milioane lei, în creştere cu 18%, şi un profit net de 44 milioane lei, faţă de 41,7 milioane lei în 2018, potrivit raportului financiar preliminar.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 28 Februarie 2020, ora: 13:47

Direcţia Naţională Anticorupţie a preluat de la Parchetul General dosarul în care este anchetat felul în care Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie a gestionat solicitările a nenumăraţi ruşi şi ucraineni de a deveni români, transmite Europa FM.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 28 Februarie 2020, ora: 10:39

Cel puțin 33 de soldați turci au fost uciși într-un atac aerian întreprins de forțele regimului de la Damasc susținut de Moscova

Cel puțin 33 de soldați turci au fost uciși într-un atac aerian întreprins de forțele regimului de la Damasc susținut de Moscova

Cel puțin 33 de soldați turci au fost uciși într-un atac aerian întreprins de forțele regimului de la Damasc în nord-vestul Turciei, în provincia Idlib, relatează BBC.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 28 Februarie 2020, ora: 10:05

(FOTO, VIDEO) În memoria victimelor Masacrului de la Hodjalî! „Au fost uciși doar pentru că erau azeri”

(FOTO, VIDEO) În memoria victimelor Masacrului de la Hodjalî! „Au fost uciși doar pentru că erau azeri”

Pe 26 februarie, la Chișinău, cu sprijinul Ambasadei Republicii Azerbaidjan și al Congresului Azerilor din Moldova, a avut loc o conferință dedicată celei de-a 28-a comemorări a victimelor Masacrului de la Hodjalî. La evenimentul care a avut loc pentru prima dată la Muzeul Național...

( ) Citeşte tot articolul

Film 28 Februarie 2020, ora: 09:40

Proiecţiile "Siberiei din oase" la Patria Multiplex

Proiecţiile "Siberiei din oase" la Patria Multiplex

Proiecţiile docudramei "Siberia din oase", un film despre deportările din Moldova, care a avut un răsunător ecou la public.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 28 Februarie 2020, ora: 08:18

Voronin despre "Pomelnicul" lui Igor Dodon: "Știți nu e prostie, dar este idiotism"

Voronin despre "Pomelnicul" lui Igor Dodon: "Știți nu e prostie, dar este idiotism"

Liderul PCRM, Vladimir Voronin, spune ca este o prostie ca presedintele Igor Dodon sa aiba un “Pomelnic personalizat”.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 28 Februarie 2020, ora: 08:10

Slusari crede că este „etic și moral” ca Maia Sandu să se retragă în favoarea lui Andrei Năstase, care conform ultimelor sondaje ar fi susținut de tocmai 3,4% din cetățeni

Slusari crede că este „etic și moral” ca Maia Sandu să se retragă în favoarea lui Andrei Năstase, care conform ultimelor sondaje ar fi susținut de tocmai 3,4% din cetățeni

„Sub aspect moral, ţinând cont de pasul care l-a făcut Andrei Năstase în 2016, şi nu doar Andrei Năstase, dar tot partidul. Noi doar nu ne-am retras din cursă şi am stat acasă. Câteva săptămâni noi am făcut un volum nebun de muncă în teritoriu.

( ) Citeşte tot articolul

Moldova 28 Februarie 2020, ora: 08:05

Pavel Filip, despre acuzațiile Pro Moldova: „Minciuni grosolane. Să aibă drum bun”

Pavel Filip, despre acuzațiile Pro Moldova: „Minciuni grosolane. Să aibă drum bun”

Președintele PDM, Pavel Filip, a respins acuzațiile aduse de deputata Pro Moldova Eleonora Graur, care a spus că atât ea, cât și democrații care au părăsit organizația teritorială PDM Rezina sunt intimidați și amenințați. „Face parte din minciuni grosolane”, a...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 28 Februarie 2020, ora: 07:46

CORONAVIRUS: 18 noi cazuri de infectare în Germania

CORONAVIRUS: 18 noi cazuri de infectare în Germania

Un număr de 18 noi cazuri de contaminare cu noul coronavirus au fost diagnosticate joi seară în Germania, potrivit autorităţilor sanitare regionale, crescând la 44 numărul de persoane infectate în ţară, relatează AFP.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 28 Februarie 2020, ora: 07:35

Grav accident la PERESECINA. O mașină s-a răsturnat și a ajuns într-o curte - VIDEO

Grav accident la PERESECINA. O mașină s-a răsturnat și a ajuns într-o curte - VIDEO

Imaginile de la fața locului au fost postate în grupul Automobilist.md, pe o rețea de socializare.

( ) Citeşte tot articolul

Chișinău 28 Februarie 2020, ora: 07:28

Codreanu crede că împrumutul din care vor fi procurate autobuze pentru capitală va băga cetățenii în datorii

Codreanu crede că împrumutul din care vor fi procurate autobuze pentru capitală va băga cetățenii în datorii

După ce edilul capitalei, Ion Ceban, a anunțat că până la sfârșitul anului Primăria va procura 100 de autobuze noi din Belarus, ex-primarul interimar Ruslan Codreanu spune că autoritățile bagă chișinăuienii în datorii. Aceasta din cauza sumei creditului ce trebuie...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 28 Februarie 2020, ora: 07:24

Horoscop zilnic: Horoscopul zilei de azi, VINERI 28 FEBRUARIE 2020. Dragoste și siguranță până la capăt!

Horoscop zilnic: Horoscopul zilei de azi, VINERI 28 FEBRUARIE 2020. Dragoste și siguranță până la capăt!

Astazi are loc o cuadratura intre Venus in Berbec si Pluto in Capricorn, transformand ziua in una super intensa si sexy. Daca inima ta isi doreste ceva si exista un monstru in calea dorintei, acesta e alcatuit fie din fricile tale fie din ambitiile egoului tau, gelozie sau lacomie. Dar degeaba...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 28 Februarie 2020, ora: 07:18

Japonia oferă R. Moldova un CREDIT cu rată de 20 de ori mai mică decât dobânda la creditul rusesc promis lui Dodon

Japonia oferă R. Moldova un CREDIT cu rată de 20 de ori mai mică decât dobânda la creditul rusesc promis lui Dodon

Republica Moldova va accesa un credit japonez preferenţial în valoare de 18,6 milioane de dolari pentru modernizarea tehnicii şi a echipamentului agricol. Un proiect de hotărâre cu privire la iniţierea negocierilor asupra proiectului Acordului de împrumut dintre Guvern şi...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 28 Februarie 2020, ora: 07:12

Cruzimea împotriva animalelor se pedepsește!

Cruzimea împotriva animalelor se pedepsește!

 Bestialitatea, barbaria cu care unii indivizi aleg să acționeze poate pentru amuzament, din frustrare sau din dorința de a-și exterioriza superioritatea asupra necuvântătoatelor a devenit o adevărată problemă, un adevărat fenomen social în zilele noastre care cu greu...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 28 Februarie 2020, ora: 07:09

VIDEO - Pieton accidentat pe trotuar

VIDEO - Pieton accidentat pe trotuar

Accident de groază în capitală. Două mașini s-au tamponat și au lovit un pieton. Totul s-a întâmplat în dimineața de 27 februarie, la intersecția străzilor Zamfir cu Doncev. La fața locului, poliția a stabilit că un șofer de 20 de ani, conducând un...

( ) Citeşte tot articolul

Sănătate 28 Februarie 2020, ora: 07:00

Cu toții știm că Vitamina C este importantă pentru sistemul nostru imunitar. Din fericire, sunt o multitudine de legume și fructe cu care ne putem ajuta organismul să rămână sănătos.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 28 Februarie 2020, ora: 04:14

Un britanic ar putea deveni cel mai în vârstă bărbat din lume, după decesul japonezului de 112 ani - VIDEO

Un britanic ar putea deveni cel mai în vârstă bărbat din lume, după decesul japonezului de 112 ani - VIDEO

Un fost profesor și inginer din Hampshire, Marea Britanie, în vârstă de 111 ani, urmează să fie desemnat drept cel mai în vârstă bărbat din lume. Bob Weighton, care s-a născut pe 29 martie 1908, urmează să fie deținătorul recordului după decesul lui Chitetsu...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 28 Februarie 2020, ora: 04:10

În contextul riscului de contaminare cu coronavirusul Covid–19, Patriarhia Română recomandă evitarea temporară a sărutării icoanelor din biserică, persoanele putând săruta icoanele din propria casă, arată un comunicat al patriarhiei. Persoanele care manifestă...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 28 Februarie 2020, ora: 00:53

opinie A început acțiunea americano-europeană de anihilare a președintelui pro-rus Igor Dodon

A început acțiunea americano-europeană de anihilare a președintelui pro-rus Igor Dodon

„Filumena Marturano sau Divorţ în stil italian” e un spectacol de succes al Teatrului Național din București, jucat, de altfel, și la Chișinău. Subiectul piesei e cunoscut şi din celebrul film „Căsătorie în stil Italian” (cu Sophia Loren şi Marcello...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 28 Februarie 2020, ora: 00:49

Un nou caz suspect de coronavirus. O tânără din TIMIȘOARA, plasată în carantină

Un nou caz suspect de coronavirus. O tânără din TIMIȘOARA, plasată în carantină

Un nou caz suspect de coronavirus a apărut la Timișoara. Este vorba despre o tânără care s-a întors de la Veneția, în weekend, cu autocarul, și era în autoizolare acasă, pentru că venea dintr-o zonă declarată de risc de autoritățile italiene. Tânăra a...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 28 Februarie 2020, ora: 00:08 de Mihaela Culcinschi

OPERAȚIUNEA FILIP? Trei tineri au adus 1,5 mln. de euro din Moscova și București pentru a cumpăra Casa Presei și cantina Guvernului

OPERAȚIUNEA FILIP? Trei tineri au adus 1,5 mln. de euro din Moscova și București pentru a cumpăra Casa Presei și cantina Guvernului

La începutul anului trecut, înainte de alegerile parlamentare în urma cărora Partidul Democrat a pierdut puterea în R. Moldova, fosta cantină a Cancelariei de Stat a fost înstrăinată din proprietatea statului cu numai 9 mln. lei, iar 2000 de metri pătrați din...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)