Bună Dimineața

Promisiuni de dragul electoratului

Ei, uite că electorala a fost câștigată, însă de metrouri nici vorbă… Nici la un an de activitate nu a pomenit despre aceasta și nici la al doilea.
Până primarul nostru își va aduce aminte de promisiunile neîmplinite, eu, ca mulți alții, suntem nevoiți să stăm „ticsiți” în microbuzele de rută pentru a ajunge dimineața la serviciu sau pentru a merge de urgență undeva. Și spun asta, deoarece știu foarte multă lume care călătorește cu troleibuzul, atunci când trebuie să ajungă într-un anumit loc și nu se grăbește.

Frații noștri de la FISC au uitat să verifice șoferii de maxi-taxiuri, care și ei, la rândul lor, au uitat să dea bilete de călătorie pasagerilor. Nu că m-aș simți mai sătul, dacă aș avea bilet, dar vreau ca și „șefii de rută”, așa cum sunt numiți, să muncească corect, deoarece evaziunea fiscală e la ea acasă în domeniul transporturilor.

Vai de capul oamenilor care locuiesc în suburbiile capitalei. Pentru a ajunge la Chișinău, sunt nevoiți să urce în niște rable de autobuze, care adesea se defectează la mijloc de drum.

Atunci mă întreb ce facem, domnule primar? Unde-s rezultatele promisiunilor electorale și când vom călători cu metroul? Atunci când Sfântul Așteaptă va fi primarul capitalei?

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *