Consumatorii zilnic pot cădea în capcana celor care doresc să ne înșele. La piață, în magazine, la benzinării sau oriunde, agenții economici ce prestează servicii, vor să facă un ban în plus, chiar dacă este ilegal. Potrivit Agenției pentru Protecția Consumatorului, cele mai multe șmecherii se fac în sectorul alimentar.
Consumatorul poate fi înșelat cu ușurință la piață. Directorul adjunct al Agenției pentru Protecția Consumatorului, Grigore Cațăr, spune că în acel loc omul niciodată nu-și poate alege produsul. „La cântar, prin diferite manipulări, acum în sezonul fructelor și legumelor, poate fi înșelat cu 40-50 de grame. Dacă omul nu este principial, nici nu se mai întoarce să-și revendice drepturile, niciodată nu se duce ca să-i spună „mai adaugă, mai pune, că m-ai înșelat” și deseori dă din mână și pleacă”.
De asemenea, există riscul ca, în acest fel, consumatorul să fie înșelat atunci când i se vând produse expirate. Directorul adjunct zice că există cazuri că plăcintele s-au vândut cu mucegai sau persoanele s-au intoxicat cu pepene verde.
Potrivit șefului adjunct al Direcției control produse alimentare și servicii, Veaceslav Ciuhrii, în magazine sunt utilizate practici comerciale incorecte cum ar fi anexarea la raft a unui preț și încasarea la casă a unui alt preț. Specialistul susține că explicația lor precum că au uitat să schimbe prețul, că nu au reușit, este o minciună. „Consumatorul are dreptul de a fi informat corect și precis despre costul și masa netă a produsului. La raft stă produsul la un preț și atunci când consumatorul a calculat câte resurse financiare are în buzunar, ajunge la casierie și este nevoit să returneze unele produse, adică nu își cumpără cele dorite, pentru că este înșelat”, explică Ciuhrii.
Ce facem în asemenea cazuri? Agenția recomandă ca astfel clientul să păstreze bonul de casă și la plângerea depusă să-l anexeze, să mai adauge alte detalii cum ar fi numele agentului, locația, ca instituția responsabilă să poată organiza o delegație de control. Dacă se constată că a avut loc ilegalitatea, Agenția eliberează o prescripție pentru înlăturarea imediată a neconformităților sau amendează agentul economic.
O altă înșelătorie este etichetă dublă. „Cumpărătorii sunt înșelați la unele produse mai scumpe cum ar fi salamurile, cașcavalurile. Unii producători preambalează și indică masa netă a produsului, însă vânzătorii le cântăresc încă o dată, tot cu ambalaj. Agentul economic aplică produsului o etichetă cu o masă brută mai mare, ceea ce induce în eroare consumatorul, îl mai jupoaie cu câțiva bănuți sau lei, pentru că produsele sunt scumpe cu 200, 300 de lei și acolo 5-10 grame sunt bănuți buni și astfel comerciantul are un oarecare profit care nu este tocmai legal”.
Specialistul spune că la o sesizare făcută pentru asemenea caz, Agenția reacționează imediat și inițiază un control de stat și îl trage la răspundere pe agentul economic și îl impune să scoată dublările.
Deoarece consumatorii nu își cunosc drepturile, mai primesc și lucruri stricate. Un utilizator al rețelelor de socializare spune că a cumpărat o imprimantă care scotea foile cu imperfecțiuni. „Am făcut comanda online și am fost să o ridic de la magazin. Mi s-a transmis cutia care la aspect era totul ok, dar acasă când am testat, scotea foile cu imperfecțiuni. A doua zi am mers la magazin să schimb produsul pe altul mai scump, dar ei mi-au zis că nu pot procura o altă imprimantă decât dacă achit un cartuș nou care costă 1500 de lei. Motivul fiind desigilarea cartușului. Într-un final am rămas cu produsul necalitativ, pentru că am refuzat să achit un cartuș nou”, se plânge tânărul.
|
Pârjoala este un fel de mâncare românesc, preparat mai ales în Moldova, din carne tocată, în general de porc sau în amestec cu oaie, vită sau pasăre, amestecată cu ouă, produse de panificație sau morărit (pâine uscată, pesmet sau făină...
( ) Citeşte tot articolulPăstrează zaţul de cafea. Din ibric, expresor sau filtru, zaţul are întrebuinţări care mai de care mai interesante şi neaşteptate.
( ) Citeşte tot articolulJaponia a înfiinţat Ministerul Singurătăţii şi Izolării care să se ocupe de sănătatea mintală a cetăţenilor, afectată de pandemia cauzată de noul coronavirus.
( ) Citeşte tot articolulColapsul Uniunii Sovietice, dincolo de implozia imperiului comunist, a creat o serie de probleme tuturor statelor ex-sovietice, una dintre cele mai stringente devenind cea a existenţei, în teritoriul acestora, a unui contingent uriaş de forţe armate ale unei formaţiuni statale noi...
( ) Citeşte tot articolul