Ultima oră

Protestatarii au cerut ajutorul ambasadelor în stabilirea dialogului cu guvernarea

Preşedintele Consiliului Marii Adunări Naţionale, Andrei Năstase, a declarat că reprezentanţii celor trei structuri acreditate la Chişinău încurajează procesul de consolidare a societăţii în jurul unei platforme civice. Acesta a mai spus că ambasadele, care exprimă voinţa popoarelor statelor pe care le reprezintă, sunt prietenii poporului moldovenesc şi nicidecum a oligarhilor.

Vicepreşedintele consiliului, Valentin Dolganiuc, a declarat că în cadrul întrevederilor a fost prezentată proclamaţia adoptată duminică în PMAN şi a fost discutat fiecare punct. La fel, a fost solicitat ajutorul pentru a institui acel dialog pe care actuala conducere nu şi-l doreşte. „Scopul nostru a fost ca să faciliteze şi să ne ajute printr-un dialog direct cu cei de la guvernare, cu primele persoane, ca să ne aşezăm la masa de tratative”, a notat Dolganiuc.

Reprezentanţii consiliului au mai spus că cele trei misiuni au dat asigurări că dialogul va continua şi, la necesitate, vor mai avea loc şi alte întrevederi.
 
IPN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *