Internațional

Protestele din Venezuela iau amploare: O bătrână ar fi decedat din cauza gazului lacrimogen

”O bătrână a murit înăuntrul apartamentului său din Colinas de Bello Monte. Motivul: inhalarea gazului lacrimogen", a scris pe Twitter un jurnalist sud-american.

Opoziţia Guvernului de la Caracas a ieşit în stradă în ultimele două săptămâni pentru a protesta faţă de câteva regelemntări emise de Curtea Supremă pentru a prelua îndatoriile Parlamentului, deşi acestea au fost parţial anulate la scurt timp.

Sute de persoane au fost rănite şi arestate în urma escaladării violenţelor.

Luni, peste 200 de oameni au fost răniţi, potrivit opoziţiei.

Mii de persoane au participat de asemenea sâmbătă la Caracas la un miting antiguvernamental, cerând garantarea respectării drepturilor omului şi organizarea de alegeri. Peste 50 de persoane au fost arestate, iar poliţia a folosit gaze lacrimogene pentru a dispera manifestanţii. Pe de altă parte, protestatarii au aruncat cu pietre în forţele de ordine, iar o clădire administrativă a fost devastat.

Condiţiile economice din Venezuela s-au deteriorat în ultimele luni din cauza inflaţiei galopante şi scăderii preţului petrolului.

sursa: mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *