Carte

Protoiereul Ioan Ciuntu: „Scriu o lucrare despre Grigore Vieru”

A absolvit Şcoala medie nr. 19 din Chişinău, apoi a studiat la Seminarul Teologic din Odesa. Primeşte Taina preoţiei de la Patriarhul Alexandriei şi Papă al întregii Africi Parfenie. Ulterior urmează facultatea şi masteratul la Universitatea „Spiru Haret” din Bucureşti şi face doctorantura la Institutul „Ovidius” din Constanţa. Este consilier pentru cultură şi relaţii cu presa al Mitropoliei Basarabiei şi preşedinte al Centrului Ortodox „Sfânta Teodora de la Sihla şi Ştefan cel Mare şi Sfânt”. Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova. A editat cărţile „În numele adevăratei credinţe”, „Dangăt de clopote”, „De la Tine vin şi la Tine mă duc, Doamne!”, „Mărturisiri în alb şi negru”, „Popas în drumul veşniciei”, „O corabie a mântuirii”. În 2010 a fost distins cu „Ordinul Republicii”.

Pe lângă faptul că este parohul Catedralei „Sf. Tiron şi Teodora de la Sihla”, Ioan Ciuntu este şi un scriitor cu har. „Scriu nopţile, pentru că ziua sunt ocupat cu treburile bisericeşti. Chiar acum am încheiat un roman, pe care o să-l fac şi în variantă de spectacol, dar şi de film. Spectacolul durează 15 ore şi am de gând să-l propun la Radio Moldova. L-am botezat „Născuţi în zodia dragostei”, ne spune cuviosul părinte Ioan Ciuntu.

În prezent, el lucrează la o carte despre Grigore Vieru. „I-am fost părinte spiritual mai bine de două decenii. A fost mereu oaspete în casa noastră. Împreună am călătorit în România şi în Statele Unite ale Americii. Chiar acum scriu despre faptul cum a strecurat regretatul poet tricolorul între coperţile unei cărţi. Am amintiri frumoase şi luminoase despre Grigore Vieru şi m-am gândit să le pun în pagini de carte. Am şi multe fotografii inedite”, ne povesteşte părintele.

Ioan Ciuntu elaborează o monografie despre Biserica „Ştefan cel Mare şi Sfânt” şi Daniel Sihastru. „Sper, cu ajutorul lui Dumnezeu, s-o finisez la sfârşitul anului. Scriu în continuare ca să-mi bucur cititorii cu cărţile mele”, zice protoiereul Ioan Ciuntu.

Cărţile sale au fost premiate la Salonul Internaţional de Carte de la Chişinău, iar de-a lungul activităţii sale a obţinut şi alte premii. Nu ne rămâne decât să-i urăm multă sănătate şi inspiraţie în munca nobilă pe care o face întru binele nostru.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *