Astăzi 16 Iulie 2019, Marţi - Ultima actualizare la ora 15:38
Abonamente

Actualitate 23 Septembrie 2017, ora 14:21

ARHIVA TIMPULPușăriile cresc „hoţi în lege”?

Marime Font

Doi foşti deţinuţi afirmă că în R. Moldova majoritatea puşcăriaşilor nu se supun gardienilor sau administraţiei, ci grupărilor criminale conduse de „hoţii în lege”, şi că penitenciarele „cresc” criminali, în loc să lupte cu ei.

„Statul nu a luptat niciodată cu criminalii…”

Vitalie Mocan-Czine (foto) conduce în prezent organizaţia GENAVAVITA, care are drept scop reintegrarea în societate a foştilor deţinuţi, prin oferirea locurilor de muncă, promovarea unui mod de viaţă sănătos, prevenirea infracţiunilor şi informarea tinerilor. Povestea lui pare incredibilă, dar e adevărată. La 14 ani a fugit de acasă şi a fost atras în lumea criminală. La 17 ani a fost închis pentru furt. Cu puţin timp înainte de a-şi încheia pedeapsa, a mai comis o infracţiune, cum zice el, „sub influenţa grupărilor criminale care existau printre cei aflaţi în penitenciar”. Astfel, i s-a prelungit termenul de detenţie până la zece ani. Avea 27 de ani când a fost eliberat. Îşi aminteşte şi acum de acea zi, când la poarta penitenciarului îl aştepta... Ion Guşan, alias Patron, unul dintre cei mai mari „hoţi în lege” din R. Moldova (apropo, în prezent dat în căutare de INTERPOL). „N-am avut încotro şi am acceptat propunerea lui de a lucra pentru el timp de trei ani de zile”. Doar părinţii şi credinţa l-au ajutat, spune Vitalie, ca la un moment dat să iasă din lumea criminală, deşi nu cunoaşte pe nimeni care să fi ieşit din acest „cerc vicios”.


- În ce măsură autorităţile statului se fac vinovate de creşterea noilor generaţii de criminali?

- În primul rând, în R. Moldova este o ruşine să te adresezi la poliţie, iar în penitenciare, la momentul actual, nu ţi se ia doar libertatea, ci toate drepturile. Statul înfiltrează oamenii lui în grupările criminale, însă pentru a se integra, aşa-numiţii poliţişti uneori pot să comită şi crime. Statul nu luptă cu criminalii, deoarece este un sistem profitabil, de aici se hrăneşte poliţia, procuratura, judecătoria şi avocaţii. Tânărul care a intrat în penitenciar nu mai poate să iasă om de acolo, e imposibil, el iese şi trăieşte după regulile lumii criminale. Şi toată lumea criminală din R. Moldova se supune „hoţilor în lege” care se află în Rusia. E o bombă atomică. Lunar, de la fiecare penitenciar din R. Moldova se strâng cel puţin 50.000 de lei, bani care pleacă la Moscova. Crima organizată e condusă din Rusia şi e aşa de puternică, încât voi nici nu vă puteţi imagina. Ruşii pot face diversiuni aici, au oamenii lor.

- Am putea spune că tu acum te-ai întors împotriva „hoţilor în lege”, împotriva lui Patron?

- Eu vreau doar să le ofer oamenilor posibilitatea să aleagă, după ce ies din închisoare, între „hoţii în lege” şi un loc de muncă modest. Problema este că statul nu are grijă de deţinuţi după ce acestora le expiră termenul de pedeapsă. Vreau doar ca oamenii să înţeleagă ce se întâmplă acolo. Eu am înţeles foarte greu că fac parte dintr-un sistem. Şi dacă statul este indiferent, eu nu sunt, deoarece cunosc legile „hoţilor în lege”.

- Cum am putea scăpa de acest sistem despre care pretinzi că ar fabrica „hoţi în lege”?

- Soluţia ar fi ca, în penitenciare, tinerii care fac deja parte din sistem să fie izolaţi de cei noi, să fie separată o lume de alta. Trebuie să se formeze un mecanism care să lucreze împotriva sistemului existent în închisoare. Spre exemplu, nu există sat fără deţinuţi, astfel, în fiecare regiune există patru-şase oameni care ştiu tot ce se întâmplă în zonă şi duc informaţia de colo-colo. Ei sunt sătui de toate manevrele acestea, dar nu au încotro, mai ales când după aflarea în detenţie se pomenesc că nu au nici casă şi nici ce mânca. Aceşti oameni trebuie să fie siguri că, atunci când vor ieşi din închisoare, vor putea alege între a deveni „hoţ în lege” şi a duce o viaţă ca toţi oamenii. Mă gândesc să fac un program şi să merg prin toată ţara, să împart broşuri oamenilor şi să le explic ce îi aşteaptă în închisoare. Am încercat să merg şi în penitenciare, dar nu mă lasă să intru…

„În închisoare sunt mai mulţi bani ca la libertate”

Cel de-al doilea interlocutor al nostru este un fost deţinut, eliberat recent, după 21 de ani petrecuţi în penitenciare. A insistat să-şi păstreze anonimatul din mai multe considerente, principalul fiind că în prezent lucrează pentru Makena, pe numele real Vladimir Moscalciuc, un alt mare „hoţ în lege” din Moldova, aflat acum la puşcărie. Interlocutorul nostru susţine că în închisoare se fac mai mulţi bani decât la libertate. „Până în 2003-2004, în închisoare se aduceau mai mulţi bani de la libertate. Acum însă, „zăk” din „zăk” scoate bani (deţinut din deţinut - n.n.). Ţi se dă de înţeles că trebuie să joci în cărţi şi pierzi. Dacă se mai află că ai părinţi sau rude în străinătate, se trece deja la şantaj”.

Duşmani pe viaţă sunt pentru el „musorii”, cum îi numeşte pe poliţişti, cei care l-au reţinut pentru mai multe furturi şi crime. Pentru el, gardienii din închisoare şi poliţiştii din stradă se clasifică în „murdari” şi „curaţi”. „Întotdeauna un poliţist curat va fi înmormântat într-un sicriu curat, iar un poliţist murdar – într-un sicriu murdar”, mai spune el. „Curat” pentru el este un poliţist care nu-i împiedică pe criminali să activeze, iar „murdar” este cel care intră pe teritoriul criminalului, fie ca să descopere crime şi să bage la dubă infractorii, fie ca o concurenţă pe piaţa mafiotă.

Dacă ar avea puterea să schimbe ceva în penitenciarele din R. Moldova, ar cere ca deţinuţii „să nu mai fie bătuţi de grăniceri”, iar administraţia penitenciarelor „să nu mai pună banii în buzunar, ci să le dea deţinuţilor mâncarea pe care o trec în raport”. El afirmă că, timp de 21 de ani cât a stat închis, a mâncat de la penitenciar doar pâinea şi zahărul, restul a primit de la libertate. Când a ieşit însă din închisoare a lăsat în celulă un televizor cu plasmă şi o reparaţie modernă…
Nu are familie, nu are casă. Regretă tot ce a făcut, deşi conştientizează că e prea târziu pentru regrete.

Un fel de concluzie...

S-ar putea ca dezvăluirile celor doi foşti deţinuţi să pară rupte de realitate, numai că, din păcate, ele rezonează cu ceea ce vedem că se întâmplă adesea „la libertate”. O confirmare a faptului că activităţile poliţiştilor se întrepătrund cu cele ale lumii criminale este şi crima de săptămâna curentă, când un fost poliţist a fost omorât, se presupune, tot în urma unor reglări de conturi. Se pare că sistemul descris de cei doi interlocutori ai noştri încă mai funcţionează. În ce măsură penitenciarele – sau poate şi alte structuri - sunt vinovate de întreţinerea unui astfel de sistem? E o întrebare care necesită un răspuns imperativ.

23 septembrie 2011, ARHIVA TIMPUL

Un articol de:
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Cultură 16 Iulie 2019, ora: 15:38

VIDEO: Vali Boghean, RECITAL DE EXCEPŢIE chiar la intrarea în Piaţa Centrală. Cum au reacţionat oamenii

VIDEO: Vali Boghean, RECITAL DE EXCEPŢIE chiar la intrarea în Piaţa Centrală. Cum au reacţionat oamenii

Locuitorii municipiului Chişinău şi nu numai, care au trecut astăzi pe la Piaţa Centrală au avut parte de un spectacol extraordinar susţinut de interpretul Vali Boghean.  

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Iulie 2019, ora: 15:34

Marul se cultiva de aproape 8 mii de ani pe toata suprafata Pamantului si se spune ca in coaja lor se afla de doua ori mai multa vitamina C decat in pulpa. Am fost invatati de mici sa mancam fructele cu coaja, dar ce te faci daca cele cumparate din supermarket sunt cerate? Le mai mancam sau nu?

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 16 Iulie 2019, ora: 14:44 de George Mârzencu

(GALERIE FOTO) 16 iulie, Ziua Eliberării Chișinăului de sub ocupația sovietică

(GALERIE FOTO) 16 iulie, Ziua Eliberării Chișinăului de sub ocupația sovietică

În după amiaza acestei zile, în 1941, trupele române au intrat victorios în principalul oraș al Basarabiei, din direcția Nord.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Iulie 2019, ora: 14:39

Un traficant de droguri din Columbia a fost prins pe aeroportul Barcelona cu jumătate de kilogram de cocaină sub perucă.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Iulie 2019, ora: 14:33

Valeriu Munteanu: Dacă nu vom avea un procuror european atunci „revoluția” a eșuat (din nou), iar cineva va trebui să-și asume politic acest eșec tulburător

Valeriu Munteanu: Dacă nu vom avea un procuror european atunci „revoluția” a eșuat (din nou), iar cineva va trebui să-și asume politic acest eșec tulburător

Legea actuală cu privire la Procuratură nu este „o vacă sfântă” și poate/ trebuie să fie modificată.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Iulie 2019, ora: 13:40

Dodon se LAUDĂ că merge la Moscova pentru a negocia prețul la GAZ - Care sunt atribuțiile LEGALE ale șefului statului

Dodon se LAUDĂ că merge la Moscova pentru a negocia prețul la GAZ - Care sunt atribuțiile LEGALE ale șefului statului

Președintele Igor Dodon va întreprinde miercuri, 17 iulie, o vizită de lucru la Moscova pentru a discuta cu autoritățile Federației Ruse, printre subiecte fiind și reducerea prețului de livrare a gazului natural pentru Republica Moldova. Subiectul va fi abordat și cu Gazprom.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Iulie 2019, ora: 13:25

NEWS ALERT / Șeful CSM, Victor Micu a fost revocat din funcție

NEWS ALERT / Șeful CSM, Victor Micu a fost revocat din funcție

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii(CSM), Victor Micu a fost revocat astăzi din funcție de membrii CSM. Pentru revocarea acestuia au votat 9 membri ai Consiliului.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Iulie 2019, ora: 12:43

Parlamentul îi face CADOU lui Dodon funcția de Procuror General / Președintele va numi un interimar până la organizarea unui concurs

Parlamentul îi face CADOU lui Dodon funcția de Procuror General / Președintele va numi un interimar până la organizarea unui concurs

Președintele Igor Dodon ar putea numi un procuror general interimar care se va afla în fruntea instituției până la alegerea, în bază de concurs, a unui nou șef la Procuratura Generală. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Iulie 2019, ora: 12:37

Liderul PL, Dorin Chirtocă, a prezentat mai multe probe care demonstrează că familia Zinaidei Greceanîi a fost implicată în sustragerea a 5 milioane de euro din BEM.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Iulie 2019, ora: 12:33

Partidul Liberal: Declarațiile BMA si MAI cu privire la interdicția lui George Simion sunt MINCINOASE și DENATURATE

Partidul Liberal: Declarațiile BMA si MAI cu privire la interdicția lui George Simion sunt MINCINOASE și DENATURATE

În mod cinic, BMA și MAI spun că nu pot întreprinde nimic și că doar instanța de judecată poate rezolva problema. Fals!

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Iulie 2019, ora: 12:22

Maia Sandu și Dodon vor merge la concertul Sofiei Rotaru la ceremonia bașcanului Vlah

Maia Sandu și Dodon vor merge la concertul Sofiei Rotaru la ceremonia bașcanului Vlah

Interpreta Sofia Rotaru va susține un concert la Comrat, după ceremonia de inaugurare a bașcanului Găgăuziei, Irina Vlah. Interpreta va fi adusă de președintele Igor Dodon, a comunicat Irina Vlah pentru presa din Găgăuzia.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Iulie 2019, ora: 12:16

Mark Tkaciuk și Iurie Muntean revin în politică!

Mark Tkaciuk și Iurie Muntean revin în politică!

După ce zilele trecute fostul ideolog al Partidului Comuniștilor, Mark Tkaciuk, a declarat că ar putea reveni pe arena politică din Chișinău, iată că și fostul său coleg din cadrul PCRM, Iurie Muntean, anunță că s-ar putea implica din nou în activitățile politice.

( ) Citeşte tot articolul

Economie 16 Iulie 2019, ora: 11:31

INFOGRAFIC /// Moldovenii pot cumpăra MAI PUȚINI litri de benzină cu salariul mediu pe țară decât românii

INFOGRAFIC /// Moldovenii pot cumpăra MAI PUȚINI litri de benzină cu salariul mediu pe țară decât românii

Prețul benzinei depinde de multe aspecte, precum prețul țițeiului pe piețele internaționale, taxele sau marjele proprietarilor stațiilor de benzină. Valoarea unui litru de benzină în punctul de vânzare cu amănuntul, se schimbă de pe o zi pe alta, iar în unele țări,...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 16 Iulie 2019, ora: 11:01 de Mihai Taşcă

Ororile comunismului / Sediul NKVD-ului, locul atrocităţilor comuniste din Chişinău (FOTO +18)

Ororile comunismului / Sediul NKVD-ului, locul atrocităţilor comuniste din Chişinău (FOTO +18) Din editia print

Imediat după ocuparea Basarabiei, la 28 iunie 1940, comuniştii au perseverat în a instaura „viaţa nouă” în sensul pe care îl înţelegeau ei: arestări, deportări, execuţii, toate fiind menite să-i asigurare viitoarei guvernări liniştea pentru mulţi...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Iulie 2019, ora: 10:01

DODONIZARE PAS CU PAS /// Un apropiat al lui Dodon, FAVORIT la funcția de director al CNA. Un alt candidat acuză Comisia juridică de NETRANSPARENȚĂ: „Vroiam să cred că vom fi guvernați ALTFEL”

DODONIZARE PAS CU PAS /// Un apropiat al lui Dodon, FAVORIT la funcția de director al CNA. Un alt candidat acuză Comisia juridică de NETRANSPARENȚĂ: „Vroiam să cred că vom fi guvernați ALTFEL”

Secretarul general al Aparatului președintelui R. Moldova, Ruslan Flocea, se numără printre cei zece pretendenți la funcția de director al Centrului Național Anticorupție. Sursele din cadrul Comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului au declarat pentru deschide.md că Flocea...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Iulie 2019, ora: 09:39

Consiliului Național al Partidului Mișcarea Acțiunea Europeană convoacă Congresul extraordinar al partidului

Mișcarea Acțiunea Europeană iese la luptă și îi cheamă pe cetățeni să fie alături. Vrem să nu mai fie hoți la putere, indiferent de partidul în care se află. Nu mai vrem să se schimbe „hoții lor, cu hoții noștri”. Vrem ca toți cei care au subminat...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Iulie 2019, ora: 09:24

PREJUDICII DE PROPORŢII. Procurorii anticorupţie au pornit o urmărire penală privind înstrăinarea Casei Presei şi fostei cantine a Guvernului

PREJUDICII DE PROPORŢII. Procurorii anticorupţie au pornit o urmărire penală privind înstrăinarea Casei Presei şi fostei cantine a Guvernului

Procurorii anticorupţie au pornit o urmărire penală pe faptul înstrăinării Înstreprinderii de stat "Casa Presei" şi fostei cantine a Guvernului Republicii Moldova.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Iulie 2019, ora: 09:20

Membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) se întrunesc astăzi, 16 iulie, într-o nouă ședință. Pe agenda CSM se numără 11 subiecte, printre care suplinirea a șase funcții vacante de judecător la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), dar și desemnarea a doi...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Iulie 2019, ora: 08:30

Vlad Filat: Ceea ce am eu ca PRIORITATE vizează ELIBERAREA mea

Vlad Filat: Ceea ce am eu ca PRIORITATE vizează ELIBERAREA mea

Fostul premier Vlad Filat spune că ceea ce are ca prioritate vizează eliberarea sa. El nu crede că va mai face politică, cel puțin în mod direct, ci poate va acorda consultanță politică, celor care vor dori. Totodată, fostul premier susține că cea mai mare greșeală a fost...

( ) Citeşte tot articolul

Ultima oră 16 Iulie 2019, ora: 08:21

În cadrul primei sale conferinţe de presă în calitate de Preşedinte al Consiliului Băncii de Economii, Ilan Shor a vorbit despre relaţia cu liderul PLDM, Vlad Filat, spunând că este una la fel că cu restul politicienilor. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Iulie 2019, ora: 07:29

Mulți oameni nu înțeleg drumul pe care merge educația în România. Și nici nu au cum să înțeleagă. Dacă nu ai lucrat vreodată în business, ca să VEZI și să SIMȚI cum se pune problema, …e foarte greu de înțeles ce este greșit. Și, mai mult...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 16 Iulie 2019, ora: 07:09

DODONIZARE /// Noul director la Moldovagaz va fi Vadim Ceban (bașcan interimar în Găgăuzia)

DODONIZARE /// Noul director la Moldovagaz va fi Vadim Ceban (bașcan interimar în Găgăuzia)

Preşedintele ţării, Igor Dodon, confirmă faptul că adjunctul guvernatorului Găgăuziei, Vadim Ceban, este propus la şefia companiei Moldova-Gaz. 

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)