Culinar.md

Pui marinat cu sos de curry

Pudra extrasă din acesta are o culoare galben-portocalie şi un gust aromat, iute, şi se folosește în amestecurile de condimente curry. Deși despre curry putem spune că este un ingredient reprezentativ pentru China, el totuși se folosește și aici. Am putea numi acest fel un tip de mâncare „modern” deoarece el, cu siguranță, este un împrumut în bucătăria chineză, cel mai probabil din Japonia sau India.  

Ingrediente

– patru pulpe de pui
– trei linguriţe de curry
– 50 ml sos de soia
– 20 ml ulei de măsline
– jumătate de lămâie
– sare, piper

Mod de preparare

Se spală pulpele de pui şi se taie în jumătate. Se amestecă praful de curry cu sosul de soia, uleiul de măsline, sare şi piper (după gust) şi cu zeama de la jumătatea de lămâie stoarsă. Se amestecă bine până se obţine un sos prin care se trece fiecare bucată de pui, punându-se într-un bol. După ce aţi trecut toate bucăţile de pui prin sos, puneţi peste ele sosul rămas, acoperiţi bolul şi puneţi-l la rece, unde îl veţi lăsa aproximativ patru ore. După acest timp, puneţi bucăţile de pui într-o tavă, stropiţi-le cu puţin ulei de măsline şi o ceaşca de apă, acoperiţi cu folie şi introduceţi tava în cuptorul încins în prealabil. Lăsaţi să se coacă aproximativ 20 de minute, apoi scoateţi folia, întoarceţi carnea pe cealaltă parte şi introduceţi tava înapoi în cuptor încă 20 de minute. Gata… pulpele vor fi crocante şi vor avea un gust dulceag nemaipomenit. Serviţi-le lângă o garnitură de cous-cous, orez sau chiar o salată proaspătă… Toată lumea va spune la final: DELICIOS! 

www.culinar.md
Sursa: Timpul Suplimentul Femeia

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *