Astăzi 2 Iunie 2020, Marţi - Ultima actualizare la ora 23:49
Abonamente

Actualitate 27 Iunie 2018, ora 09:23

Putin și Trump ar putea avea în curând o întâlnire oficială

Marime Font

Rusia şi Statele Unite nu împart aceleaşi valori, dar o întrevedere dintre liderii celor două ţări este absolut necesară. De această părere este secretarul de stat american, Mike Pompeo, care a menţionat că Moscova şi Washintonul trebuie să colaboreze întrucât sunt multe probleme pe care le-ar putea soluţiona împreună. Donald Trump şi Vladimir Putin s-ar putea întâlni la începutul lunii viitoare.   

Presa de peste Ocean scrie că principalele subiecte de pe agenda celor doi oficiali ar putea fi relaţiile bilaterale, dar şi situaţia din Siria şi Ucraina. La mijlocul acestei luni, liderul de la Casa Albă a declarat că va purta negocieri cu Putin pe tema anexării peninsulei Crimeea.

„Preşedintele Obama a pierdut Crimeea. Asta s-a întâmplat pentru că preşedintele Putin nu l-a respectat pe Obama. Nu a respectat ţara noastră şi nici Ucraina. Preşedintele Obama nu este Trump. Când eu voi greşi, vă voi spune", a declarat Donald Trump, preşedintele SUA.

Loading...


Neînţelegerile dintre administraţia de la Casa Albă şi Kremlin sunt tot mai frecvente în ultima perioadă. Rusia a fost acuză de nenumărate ori că s-a implicat în alegerile prezidenţiale din Statele Unite. Moscova este învinuită că ar fi comis atacuri cibernetice și ar fi răspândit informații false despre fosta candidată democrată la Hillary Clinton, favorizându-l astfel pe Donald Trump. 

Sursa: agerpres.ro

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Moldova 2 Iunie 2020, ora: 18:33

„200 DE MILIOANE” / Împrumutul de la ruși - analiză 10TV despre acordul diabolic cu Moscova (VIDEO)

„200 DE MILIOANE” / Împrumutul de la ruși - analiză 10TV despre acordul diabolic cu Moscova (VIDEO)

Ce se ascunde, de fapt, în spatele așa-numitului acord de împrumut pe care l-au negociat oamenii lui Igor Dodon „din numele Republicii Moldova”, ce interese stau în spatele acestui document și ce risca Republica Moldova în cazul în care acesta nu ar fi...

( ) Citeşte tot articolul

Timpul Local 2 Iunie 2020, ora: 13:02

VIDEO / Bebeluș aruncat lângă o gunoiște, imediat după naștere

VIDEO / Bebeluș aruncat lângă o gunoiște, imediat după naștere

Caz îngrozitor, la Dubăsari. Un bebeluș a fost găsit mort, aruncat într-o geantă la gunoiște.

( ) Citeşte tot articolul

Sănătate 2 Iunie 2020, ora: 12:56

Dieta fulger cu roșii. Slăbești 7 kg în doar 7 zile

Dieta fulger cu roșii. Slăbești 7 kg în doar 7 zile

Dieta cu roşii este una dintre cele mai eficiente diete din lume şi ajută la pierderea a cel puţin 7 kilograme în 7 zile. Roşiile conţin 94% apă, au 17 calorii la 100 de grame şi o concentraţie mare de potasiu, vitamina B şi C.

( ) Citeşte tot articolul

Interviu 2 Iunie 2020, ora: 12:27 de Irina Nechit

Victoria Cozmolici: „Pictez în fiecare zi, chiar dacă plouă, ninge, e soare ori carantină”

Victoria Cozmolici: „Pictez în fiecare zi, chiar dacă plouă, ninge, e soare ori carantină” Foto: Pictorița Victoria Cozmolici, Chișinău

Victoria Cozmolici s-a născut în 1978, la Chișinău. A absolvit Liceul de Arte Plastice „Igor Vieru” și Universitatea de Stat „Ion Creangă”. Este membru-titular al Uniunii Artiștilor Plastici, a participat la mai multe expoziții reprezentative: „Saloanele...

( ) Citeşte tot articolul

Timpul Liber 2 Iunie 2020, ora: 12:05

Au fost aleși jucătorii pentru „Bani la greu”. Vezi cine va concura astăzi pentru mai mult de 1 000 000 de lei!

Au fost aleși jucătorii pentru „Bani la greu”. Vezi cine va concura astăzi pentru mai mult de 1 000 000 de lei!

Doi norocoși își vor testa norocul, în această seară, în noul joc special al Loteriei Naționale, cu câștiguri de peste 1 000 000 de lei. Denis Buga din Biruința, Sângerei și Artur Lupu din Chișinău vor concura, începând cu 20:45, la Prime TV...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 2 Iunie 2020, ora: 11:55

ANTI-RECORD absolut pentru Moldova la infecția de COVID-19: media săptămânală a ajuns la 173 de cazuri noi pe zi

ANTI-RECORD absolut pentru Moldova la infecția de COVID-19: media săptămânală a ajuns la 173 de cazuri noi pe zi

Am depășit recordul de la valul III, când a fost înregistrată o medie săptămânală de 169 de cazuri noi pe zi.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 2 Iunie 2020, ora: 11:53

„VEȘTI BUNE” de la guvernarea Dodon&Chicu - Salariul mediu lunar în R. Moldova este în SCĂDERE iar prețurile sunt în CREȘTERE (STATISTICI OFICIALE)

„VEȘTI BUNE” de la guvernarea Dodon&Chicu - Salariul mediu lunar în R. Moldova este în SCĂDERE iar prețurile sunt în CREȘTERE (STATISTICI OFICIALE)

În primul trimestrul al anului 2020, câștigul salarial mediu lunar nominal brut a fost de 7633,9 lei - în scădere cu 2,3% față de trimestrul patru al anului trecut. Datele au fost publicate de Biroul Național de Statistică (BNS).

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 2 Iunie 2020, ora: 11:42

IMPLICAREA Armatei a 14-a a Federației Ruse în războiul ruso-moldovenesc din 1992

IMPLICAREA Armatei a 14-a a Federației Ruse în războiul ruso-moldovenesc din 1992

Colapsul Uniunii Sovietice, dincolo de implozia imperiului comunist, a creat o serie de probleme tuturor statelor ex-sovietice, una dintre cele mai stringente devenind cea a existenţei, în teritoriul acestora, a unui contingent uriaş de forţe armate ale unei formaţiuni statale noi...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 2 Iunie 2020, ora: 10:43

Câte localități din Republica Moldova au ACELAȘI nume ca cele din România

Câte localități din Republica Moldova au ACELAȘI nume ca cele din România

Circa 40 la sută dintre localitățile din Basarabia au nume identice sau asemănătoare cu satele și orașele de pe teritoriul actual al României. Mai exact, este vorba despre 800 din cele aproximativ 2.000 de localități din R. Moldova, care sunt gemene cu peste 2.350 de aşezări din...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 2 Iunie 2020, ora: 09:44

Al cincilea caz de COVID-19 în PARLAMENTUL R. Moldova

Al cincilea caz de COVID-19 în PARLAMENTUL R. Moldova

Un angajat din cabinetul președintelui unei fracțiuni parlamentare a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 2 Iunie 2020, ora: 08:09

Grecia redeschide GRĂDINIȚELE - Europa face un salt către normalitate în pofida pandemiei

Grecia redeschide GRĂDINIȚELE - Europa face un salt către normalitate în pofida pandemiei Foto: simbol

Europa îşi accelerează luni întoarcerea către aparenţa unei normalităţi - de la deschiderea Coloseumului la Roma şi până la deschiderea magazinelor la Moscova - în faţa pandemiei covid-19, care continuă să facă ravagii în America Latină, relatează AFP.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 2 Iunie 2020, ora: 07:53

Două sectoare de poliție și-ar putea sista activitatea, în urma infectării unor colaboratori

Două sectoare de poliție și-ar putea sista activitatea, în urma infectării unor colaboratori

Două sectoare de poliție din cadrul Direcției de Poliție a municipiului Chișinău și-ar putea sista activitatea, după ce doi ofițeri de sector au fost testați pozitiv cu COVID-19.

( ) Citeşte tot articolul

Internațional 2 Iunie 2020, ora: 07:27

VIDEO /​ 8 minute și 46 de secunde. Filmul morții lui George Floyd, care a stârnit revoltele violente din SUA

VIDEO /​ 8 minute și 46 de secunde. Filmul morții lui George Floyd, care a stârnit revoltele violente din SUA

Opt minute și 46 de secunde a stat ofiterul de poliție Derek Chauvin cu genunchiul pe gâtul lui George Floyd, potrivit unei reconstituiri a presei americane. New York Times a pus cap la cap filmările de pe camerele de supraveghere din zonă, dar și ale martorilor, făcând filmul...

( ) Citeşte tot articolul

Internațional 2 Iunie 2020, ora: 06:36

Referendumul privind reforma constituţională din Rusia va avea loc la 1 iulie. Vladimir Putin va putea rămâne la putere până în 2036

Referendumul privind reforma constituţională din Rusia va avea loc la 1 iulie. Vladimir Putin va putea rămâne la putere până în 2036

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat luni desfăşurarea la data de 1 iulie a unui referendum de adoptare a reformei constituţionale prin care ar obţine dreptul de a efectua două mandate suplimentare începând din 2024, transmit AFP şi dpa.

( ) Citeşte tot articolul

Timpul Liber 2 Iunie 2020, ora: 05:41

Lecţia practică de gramatică „Eşti COOL şi dacă vorbeşti corect”

„Eşti COOL şi dacă vorbeşti corect” Din editia print / Foto: happyhints.com

● „încerc dar nu merge” Pe crawlul de la televizor am văzut scris: O persoană a murit iar alte trei au fost rănite.  De ce nu e corect? Înainte de conjuncţiile coordonatoare adversative (dar, iar, însă, ci) se pune întotdeauna virgulă....

( ) Citeşte tot articolul

Internațional 2 Iunie 2020, ora: 01:34

Trump amenință cu intervenția armatei pentru a pune capăt protestelor din SUA, izbucnite după moartea afro-americanului George Floyd

Trump amenință cu intervenția armatei pentru a pune capăt protestelor din SUA, izbucnite după moartea afro-americanului George Floyd

Preşedintele Donald Trump s-a angajat luni să restabilească ordinea într-o ţară afectată de revolte, ameninţând că va desfăşura armata dacă nu se pune capăt violenţei în oraşele americane, informează AFP, citată de Agerpres.

( ) Citeşte tot articolul

Sănătate 2 Iunie 2020, ora: 00:55

Cinci beneficii uimitoare pe care le aduce cafeaua

Cinci beneficii uimitoare pe care le aduce cafeaua

Cafeaua, alături de vinul roşu şi de ciocolată se află pe lista plăcerilor de care te poţi bucura deoarece, consumată moderat, aduce numeroase beneficii organismului şi sănătăţii tale. 

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 2 Iunie 2020, ora: 00:39

Horoscopul zilei de azi, MARȚI 2 IUNIE 2020. Ce mai zi!

Horoscopul zilei de azi, MARȚI 2 IUNIE 2020. Ce mai zi!

Iubaretii Venus si Marte sunt pe cale sa se intalneasca. Si ce imbrastisare pasionala! Venus, in miscare retrograda, nu are magia sa obisnuita. Ii lipsesc toate “accesoriile” si nu ii prea arde de jocuri in dragoste. Insa, Marte in Pesti, asteapta de ceva vreme si nu e pregatit pentru...

( ) Citeşte tot articolul

Sănătate 2 Iunie 2020, ora: 00:25

Şapte trucuri pentru folosirea mai eficientă a mintii

Şapte trucuri pentru folosirea mai eficientă a mintii

Conştientul emite raţionamente şi subconştientul produce; conştientul alege şi subconştientul livrează marfa. Vă prezentăm câteva trucuri. Este de la sine înţeles că puteţi adăuga cele care corespund aşteptărilor, nevoilor sau dorinţelor voastre. 

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)