Actualitate

Putin interzice presa străină în Rusia

Preşedintele Vladimir Puţin a semnat legea care limitează drastic deţinerea instituţiilor media de către trusturi ori patroni străini. E ultimul gest al Kremlinului contra presei independente, relatează FRI.

Legea cere presei ruseşti cu patroni străini să reducă participaţia non-rusă până la maximum 20% şi asta până la finalul anului 2016. E vorba atât de companii străine, cât şi persoane fizice străine, dar şi ruşi cu dublă naţionalitate.

Unul dintre iniţiatori, deputatul Vadim Dengin, explicase luna trecută că circa 30 de instituţii de presă ce operează în Rusia vor avea de suferit.

Cele mai importante publicaţii care vor fi afectate sunt cotidianul Vedomosti, publicat în tandem de Financial Times şi de Wall Street Journal şi versiunea din Rusia a revistei Forbes, nemţii de la Axel Springer.

Este doar ultima constrângere dintr-un şir mai lung iniţiat în anul 2000 de Vladimir Putin. De atunci, liderul de la Kremlin a adus mai multe teviziuni importante sub controlul statului.

Rezultatul presiunilor aplicate presei tradiţionale a avut ca efect în mare parte împingerea dezbaterilor opoziţiei către Internet. De anul acesta însă, ca măsură ce s-au amplificat tensiunile din Ucraina, Vladimir Putin a înăsprit şi controlul asupra internetului.

Acum mai aplică o lovitură presei străine. O lovitură extrem de criticată, scrie agenţia Bloomberg.

„E un nou pas către izolarea Rusiei, a spaţiului său informaţional şi a îndepărtării criticilor formulate de elite”. Este ce afirmă Nikolai Petrov, profesor de ştiinţe politice la Colegiul de Economie din Moscova. În fapt, Vedomosti şi Forbes rămăseseră printre ultimele bastioane care îşi permiteau să îl critice pe preşedinte şi care nu au fost de acord să facă niciun compromis cu Kremlinul.

Forbes a publicat chiar marţi un articol extrem de critic prin care acredita ideea că reacţia lui Vladimir Putin la sancţiunile impuse de Occident distruge economia Rusiei, în condiţiile în care preţul barilului la petrol continuă să scadă, iar rubla să se devalorizeze. Putin preferă contrasancţiunile şi alocările de la buget pentru a-şi salva amicii afectaţi, scria Forbes, referindu-se la „un stat condus de mafia KGB”.

Legea îi va afecta şi pe patronii televiziunilor de entertainment din Rusia, inclusiv operatori precum CTC Media Incorporated, dar şi canalul Walt Disney. Vizează de asemenea posturi TV prin cablu precum Discovery. O altă victimă colaterală vor fi, posibil, revistele glossy, inclusiv Sanoma Hearst.

De altfel Hearst Şkulev Media, care publică reviste Elle şi Maxim în Rusia, va trebui să-şi modifice structura acţionariatului pentru a se conforma legii, a explicat co-proprietarul Viktor Şkulev. Compania va încerca totuşi să păstreze participaţia celor de la Hearst în alte zone ale afacerii.

CTC Media are şi ea de făcut alegeri dificile. Fie să-şi delisteze acţiunile în Statele Unite, fie să cumpere înapoi acţiuni. Compania va încerca să-şi protejeze acţionarii şi să respecte legislaţia în acelaşi timp. S-ar putea dovedi însă o misiune imposibilă. În schimb, conducerea postului Discovery din Rusia a refuzat să comenteze. La fel, directorii de la Disney Rusia.

„Legea a fost gândită prost. Kremlinul viza nu controlul asupra revistelor, ci asupra mediului socio-politic”, a mai explicat profesorul Nikolai Petrov.

Sursa: rfi.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *