CSI / Rusia

Putin se preface imprevizibil ca să intimideze lumea. Acceaşi tactică folosea şi Gaddafi

Fostul ambasador american la Moscova, care tocmai şi-a încheiat misiunea, spunea că „strategia rusă este să sperie Occidentu, înfăţişându-l pe Puţin că pe o persoană imprevizibilă. Şi dacă un nebun se află la putere, posesia armelor nucleare capătă o dimensiune cu totul diferită”.

„De fapt, puţină presupusă nebunie este un element esenţial al strategiei nucleare. Într-un raport secret al Comandamentului Strategic al armatei americane din 1995 se spune: „Este dăunător pentru noi să ne poziţionăm totalmente raţionali şi cu sânge rece. (…) Parte a măştii naţionale, pe care trebuie s-o demonstrăm tuturor duşmanilor, ar trebui să fie ideea că SUA ar putea deveni iraţională şi răzbunătoare, dacă interesele sale vitale sunt rănite”.

„Iraţional şi răzbunător” – seamănă foarte mult cu actualul comportament al lui Vladimir Putin.

Potrivit profesorului Jerrold Post, cel care a creat în cadrul CIA un centrul de analiză al personalităţii, preşedintele rus „se consideră un un fel de rege modern, responsabil pentru popoarele vorbitoare de limba rusă. Dar cel mai important este propria persoană şi nu popoarele ruse”, afirmă profesorul. Acesta mai spune că, în anii de şcoală, Puţin a început să înveţe artele marţiale, pentru că ceilalţi copii să nu-l tachineze. În actul sau prezidenţial vedem acelaşi model de comportament. Altfel spus, „focoase nucleare în mâinile liderului mondial – sunt o analogie cu judo-ul elevului Putin”, – spune autorul.

Investitorul Bill Browder, familiarizat cu Puţin încă din primii ani ai puterii sale, îl numeşte pe liderul rus „sociopat extrem de raţional”, care credea că deţine sub control situaţia politică, până când protestatarii nu l-au răsturnat pe Ianukovici.

„Puţin nu vrea să ajungă că Ianukovici, iar singurul motiv pentru care a invadat Ucraina este o mare dorinţa de a distrage atenţia,” – spune Browder.

Factorii de decizie din politică sunt aproape izolaţi de contactul cu oamenii obişnuiţi. „Acest lucru schimbă conştiinţa oricărei fiinţe umane. Dar Puţin este diferit din cauza trecutului sau în KGB. Psihicul celorlalţi lideri după o lungă perioada de timp la putere suferă schimbări în mod normal, dar el este KGB-ist:…toţi ceilalţi sunt duşmani, el poate avea încredere doar în reţeaua KGB. Practic, se transformă într-un paranoic”- spune cineva care se declara „un fost prieten al lui Putin”.

Potrivit lui Browder, Puţin este o persoană sensibilă, pentru care este greu să recunoască greşelile sau să dea înapoi. Occidentul ar trebui să facă cum recomandă de obicei psihologii de familie: partenerul să recunoască greşeală să, pentru că celălat să recunoască mai uşor propria greşeală, scrie Newsweek.

Sau să-l trimitem pe Putin la pensie, lăsându-l să-şi păstreze cele 200 miliarde de dolari pe care i-a acumulat cât a stat la cârma Rusiei, spune Browder.

sursa: paginaderusia.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *