Plahotniuc invită la dialog, în timp ce PSRM și ACUM cer alegeri anticipate, iar Șor solicită putere executivă
Duminică, 24 februarie 2019, în R. Moldova, s-a desfășurat cel de-al IX-lea scrutin parlamentar de la declararea independenței în 1991. Pentru prima dată, cetățenii au ales cei 101 deputați conform sistemului electoral mixt. Adică, 50 dintre aceștia au ajuns în Legislativ pe liste de partid, mandatele urmând să fie împărțite în funcție de procentele obținute de fiecare formațiune, care a trecut pragul electoral, iar ceilalți 51 au fost aleși în circumscripțiile uninominale. La alegeri, au participat 1 453 013 persoane, ceea ce reprezintă 49,22% din numărul total de alegători înscrişi pe listele electorale, iar în diasporă au votat 76 601 cetățeni. O prezență atât de joasă la scrutinele parlamentare a fost înregistrată în premieră în țara noastră. Și tot pentru prima dată în istoria R. Moldova, în Legislativ nu a acces nicio formațiune proromânească, în timp ce jumătate de milion de cetățeni moldoveni dețin deja și cetățenia României.
Din numărul total al participanților la vot, potrivit Comisiei Electorale Centrale (CEC), 8,5% au vârste cuprinse între 18 și 25 de ani, 25,69% - 26-40 de ani, 31,75% - 56-70 de ani și 8,43% au depășit vârsta de 71 de ani. Componența de gen a votanților a fost de 772 690 de femei și 680 323 de bărbați.
Din cele 14 partide și un bloc electoral, care s-au înregistrat în competiție, alegătorii au ales patru formațiuni, care să-i reprezinte în următorul Parlament. PSRM a obținut 31,15% din numărul total de voturi, Blocul ACUM - 26,84%, PDM - 23,62% și Partidul „Șor” - 8,32%. Dintre deputații aleși pe circumscripțiile uninominale, câte 17 sunt socialiști și democrați, 12 reprezintă Blocul ACUM, 2 sunt din partea Partidului „Șor” și 3 s-au declarat independenți. În total, PSRM s-a ales cu 35 de mandate, PDM - cu 30, ACUM - cu 26 și Șor - cu 7. Astfel, pentru prima dată în istorie niciun partid proromânesc nu a depășit pragul electoral de 6% în R. Moldova. Iată lista celor 101 aleși ai poporului în următorul Legislativ.
Conform Codului Electoral, în termen de cinci zile, CEC urmează să totalizeze rezultatele scrutinului, iar în termen de 24 de ore după aceasta va prezenta Curţii Constituţionale actele şi listele deputaţilor aleşi. Ulterior, timp de cinci zile, dar nu mai devreme de soluţionarea definitivă de către instanţele de judecată a contestaţiilor depuse din partea concurenților electorali, Curtea Constituţională trebuie să se pronunțe în privința validării alegerilor. În cazul în care Curtea va confirma legalitatea scrutinului, în cel puţin, 2/3 din circumscripţiile uninominale, CEC va elibera legitimaţii deputaţilor aleşi.
Deocamdată, există o serie de controverse referitor la incidentele care au avut loc în ziua de 24 februarie. În timp ce observatorii internaționali n-au depistat încălcări grave, experții naționali, unii politicieni și jurnaliști bat un semnal de alarmă.
Și misiunea OSCE susține că, în fond, drepturile cetățenilor au fost respectate, iar majoritatea aspectelor tehnice au fost gestionate profesional la toate nivelurile. Totuși, inclusiv observatorii din partea acestei organizații au remarcat că, în contextul transportării organizate a votanților peste Nistru, ar trebui de stabilit dacă a avut loc coruperea acestora. În afară de aceasta, „procesul de numărare a voturilor a fost apreciat mai puțin pozitiv, dat fiind faptul că nu întotdeauna au fost respectate procedurile”, se arată în raportul observatorilor.
Alți 35 de observatori din țările CSI (Azerbaidjan, Armenia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Rusia, Tadjikistan) au depistat mai multe încălcări minore, care însă nu au influențat rezultatul final. Aceștia sunt de părere că alegerile au fost democratice și au avut loc în conformitate cu legislația moldovenească.
De cealaltă parte, experții naționali au mult mai multe obiecții. Coaliția Civică pentru Alegeri Libere și Curate, care unește 39 de organizații publice de profil, apreciază alegerile parlamentare ca fiind „necorecte și parțial libere”. La baza acestei concluzii, stă monitorizarea acțiunilor tuturor subiecților electorali în perioada preelectorală și în ziua scrutinului, afirmă reprezentanții Coaliției.
De asemenea, Serviciul de Informații și Securitate (SIS) a anunțat că, în procesul de desfășurare a alegerilor, sistemul informaţional al CEC a fost ţinta mai multor atacuri cibernetice. Reprezentanții instituției au precizat că mai multe atacuri au fost depistate odată cu închiderea secțiilor de votare, fiind identificate tentative de blocare și sistare a platformelor de afișare a rezultatelor preliminare ale scrutinului. În cele din urmă, s-a reușit contracararea acestor atacuri. În continuare, SIS va desfășura acțiuni pentru investigarea sursei și tipului atacurilor în cauză.
Trebuie să luptăm pentru readucerea țării pe făgașul democrației. Miza nu este doar guvernarea pentru următorii patru ani, ci funcționarea statului și a supremației legii de acum încolo”, a concretizat Maia Sandu.
„Din acest moment, conform deciziei oamenilor liberi, cinstiți, drepți și curajoși din R. Moldova, noi, cei din ACUM, am primit mandat ferm să facem ceea ce este de făcut. Să facem dreptate. Și vom face! Vom începe chiar cu dosarul alegerilor de ieri. Îl vom duce la capăt, iar cei vinovați vor răspunde”, a adăugat Andrei Năstase.
Un alt scenariu, despre care se vorbește în ultimele zile, ar fi crearea unei coaliții situaționale între PAS, PPDA și PSRM, în scopul demiterii din fruntea instituțiilor statului a persoanelor supuse PDM. Dar e puțin probabil că Blocul ACUM va accepta să meargă într-o echipă cu oamenii lui Dodon, situație care poate fi foarte riscantă.
Mai există o soluție, despre care se vorbește mai mult în șoaptă. Politologul român Cristian Pîrvulescu susține că ar putea urma negocieri de durată și încercări de cumpărare a unor deputați. „În Moldova situația e mai complicată. Da, PDM a câștigat enorm de multe mandate din partea proporțională. Nimeni nu poate forma majoritatea, singura soluție este Plahotniuc și Șor, care împreună obțin 38 de mandate, însă nici pe departe suficiente pentru a guverna. Plahotniuc, la alegerile precedente, a intrat cu 19 parlamentari și a terminat cu vreo 80. Nu e o problemă, cumpără”, a opinat politologul.
De aceeași părere este și Traian Băsescu, fostul președinte al României, care crede că în R. Moldova se va ajunge la alegeri anticipate, dacă Partidul Democrat „nu va reuși să târguiască cu succes, așa cum a mai făcut-o, parlamentari de la ACUM și de la socialiști”.
Și Vladimir Voronin, liderul PCRM, a declarat într-un interviu pentru zdg.md că a fost deja informat despre faptul că ar exista „liste și prețuri” pentru ca unii deputați să treacă în alte fracțiuni. Cât privește o posibilă coaliție între PDM și Partidul „Șor”, Voronin a spus: „Lor nici nu le mai trebuie coaliție, demult sunt cununați împreună”.
În schimb, Mişcarea Populară Antimafie îi îndeamnă pe candidații Blocului ACUM, care urmează să devină deputați, să nu-și ridice mandatele. „Eu cred că aceasta este singura chimie la ora actuală care ar putea să înfrâneze poftele lui Plahotniuc, pentru că, dacă ei vor merge în această mocirlă parlamentară a lui Plahotniuc, sunt sigur că Plahotniuc va lua din conserva ACUM atâtea mandate de câte are nevoie pentru a-şi forma o majoritate parlamentară”, consideră Sergiu Mocanu, președintele Mișcării.
Deși, în mod normal, președintele Igor Dodon și Partidul Socialiștilor ar fi trebuit să se bucure primii de lipsa unioniștilor în Parlament, se pare că Andrei Năstase a fost mult mai încântat de acest lucru. În cadrul unei emisiuni televizate, liderul PPDA a dat de înțeles că nu regretă nici câtuși de puțin eșecul unioniştilor. „Ei au profanat ideea unirii. Toate (partidele – n.r.) au profanat ideea unirii, un ideal. Nu au ce căuta”, a declarat Năstase. De asemenea, el a respins acuzațiile potrivit cărora anterior ar fi dat cu piciorul în Unire și unioniști. „Alegătorii au dat cu votul în Ghimpu, Chirtoacă, tot felul de Dolganiuci... Oamenii nu dau cu bâta, cu piciorul, oamenii au dat cu votul”, a adăugat copreședintele ACUM.
Amintim că la 24 februarie, concomitent cu alegerile parlamentare, în R. Moldova s-a desfășurat și un referendum consultativ, care a trecut pragul de validare de 33%. La referendum au participat 39 la sută din numărul total de cetățeni cu drept de vot, care au răspuns la două întrebări: „Sunteţi pentru reducerea numărului deputaţilor din Parlament de la 101 la 61?” și „Sunteţi pentru ca poporul să poată revoca (demite) deputaţii din funcţie dacă nu îşi îndeplinesc corespunzător obligaţiile sale?”. Conform rezultatelor preliminare, marea parte a alegătorilor a răspuns pozitiv la ambele întrebări.
|
Felicitari de 8 martie pentru mame. In fiecare an, de 8 martie, se serbeaza Ziua internationala a femeii. In Romania, insa, sarbatoarea are o conotatie si mai speciala, pentru ca la aceasta data se serbeaza MAMA.
( ) Citeşte tot articolulA fost reținut pentru „dezmembrarea teritorială intenţionată a R. Moldova”, însă o lună mai târziu a fost eliberat, iar cele peste 30 de volume din dosarul penal intentat pe numele său și-au pierdut urma. Chiar și așa, spun cei care l-au arestat și l-au anchetat...
( ) Citeşte tot articolulÎn majoritatea cazurilor, atunci când femeile îşi propun să slăbească, încep să apară şi rezultatele. Totuşi, când luăm o astfel de decizie, trebuie să stabilim anumite obiective, dar şi să ţinem cont de anumite realităţi.
( ) Citeşte tot articolulAm arătat în numărul precedent că româna, la fel ca celelalte limbi romanice, a moștenit din latină aproximativ 2000 de cuvinte-bază. Dacă ținem seama de felul cum s-au transmis aceste cuvinte diverselor limbi romanice, constatăm că aproximativ 500, adică o pătrime, au...
( ) Citeşte tot articolulLiderul grupului parlamentar Pro-Moldova, Andrian Candu, a dezvăluit în studioul Jurnal TV că Igor Dodon a fost cel care în 2005 i-a făcut cunoștință cu Vladimir Plahotniuc.
( ) Citeşte tot articolulLiderul socialiștilor Igor Dodon, care deține o colecție de accesorii de sute de mii de lei, de curând a fost observat că poartă un nou ceas de mână, estimat la aproximativ 1 500 de euro.
( ) Citeşte tot articolulOdată cu intrarea lui Marte în Gemeni, până spre sfârşitul lunii aprilie vom avea ocazii multiple să exersăm acţiunile inteligente, să ne punem în mişcare isteţimea, perspicacitatea şi curiozitatea.
( ) Citeşte tot articolulSfantul Conon a trait pe vremea Sfintilor Apostoli. S-a nascut in Isauria. Cei de aici au primit credinta in Hristos de la Sfantul Apostol Pavel. Parintii sai, Nestor si Nadia, l-au casatorit fara voia sa. Inainte de a se casatori, i s-a aratat Sfantul Arhanghel Mihail, in chip de barbat...
( ) Citeşte tot articolulUnele produse nocive de oxidare parţială a hranei cu scop energetic sunt radicalii liberi, echivalenţii smogului în organism. Radicalii liberi generaţi în interiorul organismului dăunează la fel ca şi cei declanşaţi de mediul poluat membranei celulare.
( ) Citeşte tot articolulZece persoane au murit, iar altele au fost rănite în urma prăbuşirii unui elicopter militar în estul Turciei, anunţă Ministerul Apărării de la Ankara, conform cotidianului Hurriyet, citat de Mediafax.
( ) Citeşte tot articolul