CSI / Rusia

R.Moldova, statul în care biserica se bagă în politică

Străzile oraşelor şi satelor moldoveneşti au fost împânzite de panouri publicitare pe care stau, umăr la umăr, Valeriu Pasat şi Mitropolitul Vladimir. Mesajul de pe panou îi îndeamnă pe cetăţeni „Semnează pentru ţara ta ortodoxă” Anterior biserica din R. Moldova se ocupa cu orice, dar în politică nu se băga. La sf. anilor ’90, de exemplu, când eparhia de Tiraspol şi Dubăsari era condusă de episcopul Iustinian, chir în reşedinţa eparhiei din centrul or. Tiraspol se afla un birou unde preoţii ajutau enoriaşii contra cost să obţină mai uşor cetăţenie rusă sau să emigreze sub formă de pelerinaj în orice colţ al lumii, inclusiv Canada şi SUA. De altfel, însuşi Iustinian a plecat anul acesta în SUA unde va conduce lăcaşurile sfinte ale Mitropoliei.

Acum însă în politica moldovenească vrea să apară un nou trend – cel ortodox. Această nouă tendinţă politică a apărut atunci când la Chişinău a sosit din Moscova fostul ministrul al apărării şi ex-securistul Valeriu Pasat. Acesta a început să lucreze activ pe tărâmul ortodoxiei începând cu data de 8 mai când a organizat o adunare a Bisericii în faţa Catedralei din centrul Chişinăului pentru a anunţa demararea colectării semnăturilor întru susţinerea proiectului de introducere în şcoli a obiectului de studiu „Bazele Ortodoxiei”.

Adepţii lui Pasat au organizat chiar un grup de iniţiativă pentru colectarea semnăturilor în vedere organizării unui referendum în această chestiune. În luna iunie însă Curtea de Apel a respins iniţiativa de organiza referendum. Valeriu Pasat a reacţionat atât de rapid la această interdicţie, de parcă o şi aştepta. El a hotărât să vină în fruntea „Partidului Umanist”, o formaţiune politică obscură, şi să-şi anunţe dorinţa de a participa la alegeri prezidenţiale.

Autorii articolului subliniază că în contextul alegerilor ce se apropie, prezenţa duetului Pasat şi Vladimir pe spoturile publicitare poate fi interpretată ca început de campanie electorală, iar mesajul „Semnează pentru ţara ta ortodoxă” printr-o uşoară adaptare poate să sune „Votează pentru ţara ta ortodoxă”.

Unii experţi ruşi interpretează altfel implicare Mitropolitului Vladimir în politică. Directorul Institutului Religiei şi Dreptului, Roman Lunkin, este de părere că uniune Bisericii cu partidul lui Pasat este expresia luptei geopolitice dintre Moscova şi Mitropolia Basarabiei, care a fost înregistrată în 2002 cu permisiunea lui V.Voronin, chiar dacă acesta promisese Patriarhului Alexei al II-lea să n-o facă. Lunkin afirmă că Mitropolitul Vladimir vrea să intensifice influenţa Patriarhatului rus în R. Moldova, motiv pentru care încearcă să introducă „Bazelor Ortodoxiei”, cu certa blagoslovire a Patriarhului Kiril.

De aceeaşi părere este Kiril Florov, preşedintele Asociaţiei experţilor ortodoxi, care afirmă că Mitropolitul Vladimir nu are altă ieşire în confruntarea cu Mihai Ghimpu decât să se implice în activitate misionară alături de unii politicieni pentru a păstra R. Moldova subordonată Patriarhatului rus.

Indiferent de ce scop urmăreşte Valeriu Pasat, folosirea vădită a bisericii în scopuri politice este un caz unic în spaţiul CSI. Dacă acest proiect va înregistra la toamnă un succes, atunci nu este exclus ca el să fie pus în aplicare şi în alte state creştin ortodoxe, ca Ucraina şi Bielorus, unde Moscova se ciocneşte de probleme în exercitarea influenţei politice.

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *