Actualitate

Raiderul nr. 1, Veaceslav Platon ar fi fost implicat în asasinarea la comandă a unui om de afaceri în 1999

În anii 90, Lapteacru Vasile, vicedirectorul companiei Oferta Plus, se ocupa de stingerea datoriilor agenților economici moldoveni către furnizorii de energie electrică din Ucraina. Astfel, acesta își asuma datoriile companiilor moldovenești în schimbul mărfii sau a unor active deținute de acestea.

Printre clienții acestuia se numărau întreprinderi serioase cum ar fi Combinatul Alimentar din Bălți sau Institutul Național al Vinului și Viței de Vie. Datoriile de milioanele de lei ale acestor întreprinderi erau asumate de Lapteacru, iar în schimb acesta primea de la agenții economici marfă sau chiar cote-părți.

Pentru că afacerile respective implicau sume uriașe pentru acele timpuri, de cele mai multe ori acestea decurgeau tensionat și adesea cu scandaluri, însă de fiecare dată Lapteacru reușea să împace părțile. Fatală i-a fost însă ultima afacere de acest gen – cea cu implicarea lui Veaceslav Platon, care în 1999 era proprietarul SA Cupcini-Cristal.

Ca și în alte cazuri similare, Cupcini-Cristal era datoare furnizorilor de energie electrică din Ucraina cu suma de 5 milioane de lei. Datoria a fost preluată de firma lui Lapteacru, care în schimb urma să primească marfă de la întreprinderea lui Platon, este vorba de zahăr pe care potrivit deciziei de judecată Cupcini-Cristal trebuia să-l depoziteze pentru a achita datoria față de Lapteacru.

În momentul în care Lapteacru a venit să-și ridice marfa care i se cuvenea, acesta a întâmpinat rezistență fizică din partea angajaților Cupcini-Cristal SA, dar și a reprezentanților lumii criminale cu care Platon Veaceslav era în relații foarte bune la acel moment. Mai mult ca atât, Lapteacru fusese amenințat direct cu moartea de către aceștia, or i s-a comunicat că, în cazul în care nu va renunța la ideea obținerii zahărului care i se cuvenea legal, o va sfârși foarte prost.

Lapteacru a insistat, iar la 27 decembrie 1999 aceste a fost găsit mort în scara blocului în care locuia. Interesant este faptul că după omorul lui Lapteacru, Platon practic îi ia locul și devine un jucător important pe piața energetică, fiind autorul mai multor scheme dubioase de preluare a activelor prin crearea datoriilor artificiale pentru energia electrică către furnizori străini, iar din acel moment cariera lui de raider prinde contur tot mai mult.

Deocamdată nimeni nu ispășește vreo pedeapsă în dosarul omorului lui LAPTEACRU, asta chiar dacă toate bănuielile duc spre implicarea directă a unui singur comanditar – Veaceslav Platon.

Sursa: today.md 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *