Astăzi 23 Septembrie 2018, Duminică - Ultima actualizare la ora 16:35
Abonamente

Interviu 9 Iunie 2012, ora 07:11

Raisa Andreev: „Respectul se obţine adoptând o atitudine binevoitoare şi paşnică”

Marime Font

 
 
 

Există oameni a căror lumină interioară emite raze de speranţă asupra tuturor şi care ştiu să spulbere anotimpul posomorât din noi. 

Or, tocmai setea lor pentru frumos produce dezgheţul şi ne scoate din indiferenţă... Despre Raisa Andreev este vorba sau „basarabeanca”, cum au poreclit-o locuitorii din Molovata Nouă, raionul Dubăsari, unde locuieşte de 26 de ani. Temerară prin definiţie, mi-a demonstrat cu prisosinţă cum să scoţi din ruine o instituţie şi să-i redai viaţa, să munceşti la „a I-a singular” şi să povesteşti la „a III-a plural”, dar şi cum sacrificiul poate deveni o plăcere...

- Doamnă Raisa, povestiţi-ne câte ceva despre dvs.
- Provin din localitatea Condriţa, raionul Străşeni, dar de când m-am căsătorit trăiesc în satul Molovata Nouă, Dubăsari. Am un soţ, două fiice şi o nepoţică. Fiica cea mai mare îşi finisează studiile la Universitatea de Medicină, iar mezina face sociologie. De acasă am plecat la 14 şi mi-am făcut studiile la o şcoală profesională de la Dubăsari, apoi m-am căsătorit, după care m-am înscris la Facultatea de Litere, pe care, din păcate, nu am terminat-o. Mi-am început activitatea profesională în calitate de bibliotecară la gimnaziul din sat, apoi ca profesoară de română. În funcţia de directoare a Casei de cultură din Molovata activez de şase ani, asta se întâmpla după ce am fost concediată de la gimnaziu. Am fost numită în această funcţie în perioada în care se derula programul FISM şi care a rezultat cu reparaţia primului edificiu de acest fel din raion. Aici au pus umărul doi oameni foarte importanţi - bibliotecara satului şi primarul, fără de care nu s-ar fi reuşit nimic din ceea ce avem astăzi.



- Ce activităţi se desfăşoară la Casa de cultură din localitatea dvs.?
- În urma unor dezbateri cu privire la viitorul Casei de cultură, am stabilit ca, în loc de vreun fitness club sau o sală de cinema, să adunăm câteva colective artistice. Zis şi făcut. Astfel, am creat cercuri de creaţie, cluburi pe interese - croşetat, brodat, lucru cu pănuşi -, cu care participăm la diverse expoziţii. Colectivul întruneşte circa treizeci de persoane cu diverse vârste, care se instruiesc permanent. Avem şi un ansamblu cu denumirea „Sălcioara”- colectiv folcloric alături de care am colindat atât ţara, cât şi ţările vecine. Tot cu ajutorul bibliotecarei am reuşit iarna trecută să deschidem un muzeu de istorie şi etnografie. Primarul ne întreabă uneori în glumă: „Oare cine ar putea duce atâta greu cât duceţi voi, având o leafă de o mie de lei pe lună?”. La care noi îi răspundem: „Dacă ne mai dă cineva vreo diplomă cu o ştampilă pe ea, mai rezistăm cu banii ăştia încă un an...”.

- Totuşi ce reuşeşte să vă menţină interesul faţă de o meserie frumoasă, dar în acelaşi timp prost plătită?
- Singura satisfacţie este mulţumirea din ochii oamenilor. Vă daţi seama, ce poţi face cu o mie de lei?... Probabil şi faptul că am câştigat simpatia tinerilor şi celor bătrâni, reuşind să le trezim interesul faţă de nişte activităţi demult uitate. În afară de asta, în fiecare an, pe 2 martie, organizăm întruniri şi mese, unde comemorăm dispariţia celor căzuţi în războiul de pe Nistru. Cred că şi prin aceasta am reuşit să obţinem respectul comunităţii.

- De unde provine setea dvs. avidă de frumos?
- Vin dintr-o familie numeroasă şi frumoasă din Basarabia şi toţi cei şapte fraţi ai mamei au un auz muzical nativ. Tot de la mama am deprins pasiunea pentru goblen şi croşetat.

- Cât de dificil a fost să atrageţi simpatia şi să vă impuneţi respectul faţă de nişte oameni străini de tot ceea ce este românesc?
- Prin cultură şi adoptând o atitudine binevoitoare şi paşnică. Oamenii au înţeles că toate lucrurile le fac benevol şi fără a aştepta să fiu răsplătită. Lucrăm pentru ei, pentru întreaga localitate şi orice lucru îl facem cu drag. Iar oamenii văd şi apreciază aceste lucruri…

- Căror calităţi se datorează „trecerea” pe care v-aţi asigurat-o printre localnici?
- Am pornit de pe o poziţie firească, fără ca să-mi dau aere şi să-mi impun cu încăpăţânare punctul de vedere. Toate ideile au venit la nivel de simple sugestii, un fel de „haideţi să facem împreună”, deci nu a fost vorba despre cine ştie ce tărie de caracter sau altceva. Ce-i drept, am nimerit într-un sat de oameni cumsecade, poate nu recunosc ei rădăcinile noastre româneşti şi scrisul latin, dar sunt buni la suflet. Iar ceea ce apreciez cel mai mult este faptul că nu sunt invidioşi şi, dacă ai puţin mai mult, nimeni nu râvneşte la bogăţia ta. Fiecare trăieşte după putinţă, am impresia că acesta este conceptul lor de viaţă. Poate apa din jur ne influenţează? Şi de aceea localitatea are oameni atât de frumoşi, modeşti şi gospodari…

- Aţi reuşit să deveniţi o autoritate morală şi spirituală?
- Probabil pentru unii, însă nu pentru toţi...

- În ce măsură şi-au găsit rădăcini termenii „român” şi „românism” în localitatea în care trăiţi acum?
- Oamenii mai în vârstă sunt mai reticenţi, sunt nostalgici după vremurile de cândva, iar tinerii - indiferenţi. Cel puţin, aşa mi se pare mie. Iar cei din localitatea mea nici nu vor să audă şi nici nu recunosc că suntem români. Noţiunea de românism provoacă polemici. Ei sunt moldoveni şi basta, convingere care le este susţinută de către ştim noi cine... Jumătate de sat primeşte deja pensie din partea transnistreană şi ştiţi de ce? Fiindcă este puţin mai mare şi vârsta de pensionare este mai mică. Asta este situaţia. E cam riscant să mă impun, se întâmplă chiar să ajungem la dispute aprinse. Este o zonă mai specială, ca să zic aşa, foarte rusificată. Dacă avem de scris vreun scenariu pentru programul de Anul Nou, de exemplu, unii se răţoiesc să scriu într-o „limbă normală”, în termeni populari.

- Fiind căsătorită cu un transnistrean, aţi reuşit să vă impuneţi punctul de vedere asupra identităţii?
- Însuşi faptul că cele două fiice au mers la studii în partea dreaptă a Nistrului, şi nu la Tiraspol, pentru mine a fost o mare reuşită. Acasă vorbim în română şi urmărim posturi de televiziune în limba română, iar soţul a început a vorbi româneşte. Până la urmă, l-am „convertit”, dar nu definitiv, fiindcă persistă convingerea că el este moldovean. Aşa sunt ei şi nu avem ce le face. Am reuşit să excludem din vocabular regionalisme precum „anina”, înlocuind-o cu nisipul, „clapacul” cu ciocan, dar şi altele.

- Activităţile artistice vă aduc şi bani?
- În mare măsură lucrăm fără remunerare, dar noi suntem bucuroşi că lumea îşi dă interesul pentru lucruri frumoase. Vin şi părinţii copiilor cu care noi lucrăm. Şi nu pot lua bani de la părinţii ai căror copii renunţă la ajutorul lor la treburile casnice şi vin la Casa de cultură. Ştiţi că în sat oamenii se cunosc şi, de regulă, nu cer bani pentru un lucru sau altul. Dar şi chiar de la oamenii străini nu pot cere, la urma urmei, eu mâine-poimâine nu voi mai fi, dar oamenii mă vor pomeni că i-am învăţat un lucru frumos. Unde - la Casa de cultură, de cine? Era o basarabeancă acolo... (Râde).

- Când v-au poreclit „basarabeanca”?
- Chiar de când m-am mutat în Molovata Nouă. Nu mă supăr, că doar aşa este. Trăind în pădure, îmi era dor de apă şi, trăind pe malul Nistrului, îmi este dor de pădure. Condriţa este o regiune extraordinară pe care în ultimii ani o vizitez foarte rar. Dar când merg încolo mă încarc cu energie pozitivă pentru mult timp.

- Există prejudecăţi în rândul celor apropiaţi în privinţa coloraturii dvs. identitare?
- La început au fost. Cumnatul meu este un ucrainean care ţine foarte mult la „idealurile roşii” şi, la un moment dat, s-au iscat nişte dispute pe marginea problemei identitare şi simpatiilor politice. Dar suntem rude şi trebuie să le depăşim.

- Ce vă stinge dorul de valorile româneşti?
- Am moştenit de la rudele din dreapta Nistrului nişte cântece extraordinare, pe care le cânt ori de câte ori mi se face dor şi nu uit fotografiile.

- Ce cântece se găsesc în repertoriul „Sălcioarei”?
- Multe dintre ele sunt preluate din repertoriul „Tălăncuţei”, melodii vechi lăsate de părinţi, cântece din regiune, adică culese din folclorul local.

- Aţi asimilat cântul numai din auz, la rândul dvs., cum îl transmiteţi?
- La Casa de cultură mai avem specialişti şi împreună facem lucruri frumoase, dar am un auz perfect şi de obicei nu greşesc notele, cel puţin aşa mi se pare mie.

- La ce activităţi vă concentraţi atenţia acum?
- Actualmente în vizorul nostru se află Hramul satului, care va avea loc pe 28 august şi se va desfăşura pe parcursul a două zile. În program avem incluse - trânta, voleiul, fotbalul, activităţi distractive care vor avea loc în scuarul Casei de cultură. Colectivul „Sălcioara” va prezenta un miniconcert, apoi trupa de actori de la Muzeul de Istorie şi Etnografie va prezenta câteva piese. La acestea se mai adaugă nişte invitaţi-surpriză de la Chişinău.

- Cum vă reuşeşte să fiţi mamă, soţie, gospodină, dar şi conducător al unei instituţii care vă solicită tot timpul?
- La început a fost cam greu, însă am un soţ înţelegător şi nişte fiice care mă ajută să le reuşesc pe toate. Noi lucrăm şi sâmbăta, şi duminica, motiv pentru care nu prea reuşesc să petrec mult timp în sânul familiei. La ora opt merg la serviciu şi de multe ori mă întorc la nouă-zece seara. În prima parte a zilei ne ocupăm cu cercurile de copii, apoi cu maturi şi spre seară facem lucru organizatoric.

- Când vă odihniţi?
- Noaptea. Este mult de lucru, dar noi ştim a ne odihni, fiindcă îmbinăm utilul cu plăcutul, iar oboseala nu-şi face loc printre noi. De fapt, timpul liber îl petrecem alături de „Sălcioara” pe malul Nistrului. Acolo ne adunăm la un grătar şi... la repetiţii.

Timpul Suplimentul Femeia

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 23 Septembrie 2018, ora: 15:40

PS Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud: „Acordarea autocefaliei unei biserici nu va provoca un război mondial”

PS Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud:  „Acordarea autocefaliei unei biserici nu va provoca un război mondial” Din editia print

Pentru a afla opinia Bisericii Ortodoxe Române (BOR) privind eventuala recunoaștere a autocefaliei Bisericii din Ucraina, TIMPUL a discutat cu Preasfințitul Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud din cadrul Mitropoliei Basarabiei, fost secretar al Sfântului Sinod al BOR.

( ) Citeşte tot articolul

Carte 23 Septembrie 2018, ora: 05:03

Cum vorbim, cum scriem // Eu vreém, eu beem

Cum vorbim, cum scriem // Eu vreém, eu beem Din editia print

Mai ieri, de câte ori deschideam vreo pagină în internet, îmi sărea în faţă un spot publicitar, sonorizat de o tânără care întreabă, punând un accent puternic pe primul cuvânt al frazei: „Vrai să trăieşti, să înveţi şi să...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 21 Septembrie 2018, ora: 17:00

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut”

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut” Din editia print

Un reportaj al ziarului „Ardealul (Transilvania)” despre prima ședință a parlamentului Basarabiei, care în 1918 a votat Unirea cu România Continuăm publicarea materialului „Dare de seamă asupra primei ședințe a Sfatului Țării din 21 noiembrie 1917”,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2018, ora: 11:51 de Doina Stimpovschii

Dodon riscă o nouă suspendare din funcție după ultimele remanieri în Guvern

Dodon riscă o nouă suspendare din funcție după ultimele remanieri în Guvern Din editia print

Prin schimbarea a doi miniştri, guvernarea face o mișcare de PR înainte de alegeri, consideră analiştii politici

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2018, ora: 11:28

OMUL SĂPTĂMÂNII: George Simion, ACTIVIST CIVIC, ZIARIST

OMUL SĂPTĂMÂNII: George Simion,  ACTIVIST CIVIC, ZIARIST Din editia print

Liderul unioniștilor, George Simion, s-a născut pe 21 septembrie 1986, la Focșani. În 2005, a absolvit Colegiul Național „Gheorghe Lazăr‟ din București.

( ) Citeşte tot articolul



Editorial 21 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Unioniștii, alegerile și opoziția

Campania electorală pentru următoarele alegeri parlamentare în R. Moldova a început deja. Toate partidele își pregătesc armele pentru această luptă.

() Citeşte tot articolul

Editorial 20 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Viața și moartea doamnei Clara

…O cheamă doamna Clara, locuiește într-un apartament cu două odăi, are 45 de ani, doi băieți, unul de 22, iar altul de 19 ani.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 19 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Anotimpul și cheltuielile

Cât nu am vrea să ne ferim de cheltuieli, fiecare anotimp vine cu lista lui de cumpărături. Că sunt sărbătorile de iarnă, că este Paștele, că e vară și vrem concedii – o cheltuială apare întotdeauna.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 13 Septembrie 2018, de Dan Nicu

O tragedie uitată – Cehoslovacia anului 1968

În a doua jumătate a lunii august, Europa a marcat 50 de ani de la invadarea Cehoslovaciei de către trupele URSS şi ale altor state din blocul sovietic.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 12 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Caritate sau reclamă?

Ori mai degrabă aș spune că ambele. Și când spun acest lucru, o fac cu convingerea că reclama va fi condiționată cu timpul de caritate.

() Citeşte tot articolul

 


Cele mai citite articole Timpul.md