RASSM a fost laboratorul în care s-a zămislit conceptul „moldovenismului”, a unei noi „națiuni”

publicat în Istorie pe 2 Iunie 2021, 09:14

 

Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească a fost ”creată” de către URSS pe teritoriul dintre râul Nistru și râul Bug (acum Ucraina), în anul 1924, la 12 octombrie.

Anume RASSM a fost laboratorul în care s-a zămislit conceptul ”moldovenismului”, a unei noi ”națiuni”.

Această ”nouă națiune” era formată din românii moldoveni care au fost instruiți să se ”deosebească”, să se distingă de ceilalți români, să zică ”nu avem nimic în comun cu ceilalți români”, că limba noastră e ”moldovenească” alta decât cea română și că românii sunt dușmanul numărul 1 pentru moldoveni, că românii sunt ocupanții ”moldovenilor”.

Fondarea RASSM de către Stalin, este un pas strategic al Cominternului sovietic, ca urmare a recunoașterii oficiale a unirii Basarabiei cu România prin Tratatul de la Paris de la 28 octombrie 1920.

RASSM a fost un program de propagandă, de expansiune a comunismului sovietic în România și în Balcani

Oficial, inițiatorul creării RASSM a fost Grigore Kotovski, însă, în fruntea guvernării RASSM a fost Suslic Vanstein, un bolșevic născut la Orhei, cominternist, care a fost și în fruntea tentativelor de revoluție bolșevică din Basarabia în 1917 cu scopul de a opri formarea și activitatea Sfatului Țării.

Suslic Vanstein, cu numele oficial Iosiv Isakovici Badeev a făcut parte din grupările teroriste de bolșevici care, mai ales în perioada dintre 1903 – 1918 au săvârșit cele mai crunte atentate și asasinări ale românilor din Basarabia, printre care și asasinarea preotului Dumitru Baltaga, inginerului Andrei Hodorogea, juristului Simion Murafa, scriitorului Alexei Mateevici.

Capitală pentru RASSM a fost declarat orașul Chișinău ”vremelnic sub ocupația română”. Din cauza ”ocupației Chișinăului”, orașul Balta substituie (înlocuiește) funcția de capitală a RASSM.

În 1940, în preajma ocupației sovietice a Basarabiei, capitala RASSM era la Tiraspol.

În RASSM, la Tiraspol, în anul 1930, sovieticii deschid un radio de propagandă antiromânească, care după ocuparea Basarabiei de către sovietici este transferat la Chișinău și care astăzi se numește Radio Moldova din cadrul companiei Teleradio-Moldova.

Ocupația sovietică a Basarabiei din 28 iunie 1940, a fost pregătită pe teritoriul RASSM într-atât de minuțios – FULL PACKET - încât chiar din prima zi de ocupație sovietică toate localitățile Basarabiei s-au umplut de ziare, foi volante, cărți, mitinguri cu lume multă – în limba rusă și în așa zisa ”limbă moldovenească”, până și firmele magazinelor principale au apărut peste noapte scrise în limba rusă – a fost o lovitură ”operativă” care a avut un efect de șoc al societății basarabene.

O temă foarte delicată și sensibilă legată de RASSM, ocupația sovietică a Basarabiei și domeniul culturii sunt Conservatorul și Radioul.
La data de 3 iulie 1940 – în a 6 zi de ocupație - sovieticii împușcă Orchestra Simfonică a Basarabiei în Valea Morii de lângă Orhei, ca după puțin timp să se deschidă la Chișinău un ”nou conservator” cu specialiști aduși din URSS. Și azi această minciună (conservatorul fondat în 1940) este afișată pe site-ul AMTAP și pe wikipedia.

De fapt, Conservatorul de la Chișinău a fost fondat la 1 ianuarie 1919 – la exact 31 zile după Marea Unire, prin efortul comun al câtorva personalități:

- George Enescu
- Pantelimon Halippa
- Anastasia Dicescu

S-a numit Conservatorul ”Unirea”.

Legat de radio – ocupația sovietică din 1940 începe cu asedierea unicului post radio din Chișinău – Radio Basarabia. Angajații Radio Basarabia au fost împușcați și aruncați în fântâna părăsită din curtea radioului. După acest masacru este transferat radioul din Tiraspol la Chișinău.

Tot în RASSM au fost făcute ”aranjamentele” deportărilor și a foamei organizate după modelul ucrainean ”holodomor” (1932-1933).

Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM) a durat din 1924 până în 1940, când își epuizează sarcina de ocupație a Basarabiei, dar se ”reactivează” la 2 septembrie 1990 sub denumirea Republica Moldovenească Nistreană, care astăzi ”pitește” un nou 1940. 

Viorel Burlacu (fb)