Astăzi 24 Septembrie 2018, Luni - Ultima actualizare la ora 16:51
Abonamente

Comentariu 10 Martie 2014, ora 07:10    Din editia print

Marime Font

Războiul din Crimeea în ochii Moscovei

Motto:„Există un lucru care domină autoritar și care trece ca un fir roșu prin toată istoria noastră, care conține în sine întreaga noastră filozofie și s-a manifestat în toate perioadele vieții noastre sociale, determinând caracterul nostru, care este în același timp elementul esențial al măreției noastre politice și cauza fundamentală a impotenței noastre mentale. Acest lucru este geografia”.
P. Ceaadaev

 
 
 

„...Georgia, Ucraina, Moldova și Kârgâzstanul sunt pierdute; Adjaria a căzut; Transnistria este asediată. Dușmanii sunt angajați în acțiuni subversive în Uzbekistan și Kazahstan, apropiindu-se de Belarus. Minsk rezistă ferm, dar dacă va cădea, atunci drumul către Moscova va fi deschis”. Nu este o cronică de război, este un extras din reflecțiile lui Dmitri Furman, unul din cercetătorii importanți ai Institutului European din cadrul Academiei de Științe a Federației Ruse, o variantă modernă a ideilor marelui filozof rus P. Ceaadaev, care în esență determină percepția de bază a elitei politice și intelectuale ruse, dar și a majorității rușilor, privind fostul spațiu sovietic.

Ce factori, determină această primordialitate a teritorialității în politica și istoria Rusiei? De ce au fost (și încă sunt) rușii un popor obișnuit cu spații vaste și o senzație de absență a frontierelor? Ce reprezintă problema integrității teritoriale în spațiul postsovietic pentru politicile ruse și de ce rușii privesc această integritate ca o chestiune relativă și pasibilă de a fi schimbată? Sunt întrebări pe care mulți dintre noi și le-au pus în diferite circumstanțe, dar mai ales în corelație cu războiul din Transnistria (1992), cu cel din Georgia (2008) sau în contextul ultimelor evoluții din Ucraina. Răspunsul la aceste întrebări nu este simplu și de multe ori speculativ, din acest raționament consider necesară o intervenție academică, explicabilă prin prisma preocupărilor personale de cercetare pentru această problemă.

Frontieră și teritoriu în istoria Rusiei

Politicile ruse sunt obsesiv focusate asupra „vecinătății apropiate”, un spațiu cu multiple semnificații istorice pentru Rusia, nu doar corelat cu raționamente strategice, dar și strâns legat civilizațional. Două aspecte ale istoriei ruse au determinat această percepție, care face impunerea unor frontiere asupra „lumii ruse” drept impermanentă și nefirească. Primul aspect este unul orizontal și ține de moștenirile istorice ale modalităților de constituire politică a masivului rus: perioada Rusiei kievene a cimentat ideea unității nucleului slav, alcătuit de ruși, ucraineni și belaruși; Rusia mongolă a determinat un amestec cu tătaro-mongolii, care a dezvoltat instinctul și abilitatea posesiei asupra spațiilor vaste, specifică prin excelență urmașilor lui Ginghis Han; Rusia moscovită a generat unitatea velicorușilor, realizată deopotrivă prin unirea benevolă a cnezatelor ruse, cât și aducerea lor forțată în cadrul „nucleului rus”; epoca Rusiei Imperiale a dat dimensiune europeană rușilor, dar și ambiții de jucător important în politicile bătrânului continent; perioada sovietică a ridicat rușii pe culmile influenței, oferind posibilitatea unei perspective globale asupra politicilor, cu posesii extinse de la Berlin la Oceanul Pacific și posibilitatea exercitării unei influențe asupra fiecărei părți a lumii.



Cel de-al doilea aspect al acestei percepții obsesive este unul vertical și este determinat de modelarea istorică a frontierelor ruse, care poate fi rezumat la patru procese și tendințe. Primul a fost procesul de colonizare internă, în sensul descris de S. Soloviev și V. Kliucevski, care vedeau istoria Rusiei ca „…istoria unei țări în permanentă colonizare”. Al doilea proces este așa-numita „adunare a pământurilor”, inițiată de Rusia moscovită în timpul lui Ivan Kalita, care a rezultat la formarea statului unitar rus și crearea premiselor pentru expansiunea ulterioară. Cea de-a treia tendință care a conturat percepția rușilor asupra frontierei și teritoriului a fost extinderea teritorială constantă a statului rus în căutarea securității, până la situația atingerii unor frontiere considerate „naturale”, adică râuri, mări sau munți. În cele din urmă, modelarea teritoriului rus conține o dimensiune imperială, amestecată cu misiuni mesianice, determinată de formele „excepționismului rus” și reprezentat în perioada țaristă de triada – ortodoxie, autocrație și popor, iar în perioada sovietică de comunism, partid și puterea sovietelor. N. Berdeaev a surprins profund această calitate a caracterului rus când a spus că „…ideea mesianică trece prin toată istoria Rusiei până la comunism”.
În acest amalgam de perioade, procese și tendințe noile și vechile teritorii deveneau un spațiu vital unic, generând o unitate organică - „nucleul rus” sau „oikumena”, care era organică, dar nu și armonioasă. Un „scut extern” de dominație asupra statelor vecine era necesar pentru a asigura intangibilitatea „nucleului”, menit să opună rezistență puterilor din vest, sud sau est care amenințau regiunea prin crearea seducțiilor de ordin politic, economic sau ideologic. Menținerea barierelor și contracararea presiunilor externe, odată cu tendințele de integrare în „cealaltă lume” erau condiții sine qua non de supraviețuire a „ideii ruse” și fundamentul ei instituțional. Din acest punct de vedere „ideea rusă” este ideea dominației ruse asupra popoarelor slave și non-slave, care sunt parte a „frontierelor naturale” țariste și sovietice, dar de asemenea dominația politică asupra vecinătății apropiate, adică Europa de Est, Orientul Mijlociu și Asia de Sud, Mongolia și Orientul Îndepărtat. În diferite perioade ale istoriei exercitarea controlului direct și dominația geopolitică asupra acestui spațiu era justificat nu doar printr-un model civilizațional superior (care în realitate avea mari carențe de legitimitate, mai ales în comparație cu cel occidental), ci explicat prin calități metafizice – superioritatea și universalitatea spiritualității ruse, care trebuie acceptată apriori ca un dar dat de Dumnezeu (sau de „Revoluția mondială”) de către toate popoarele care devin parte a Imperiului.

Realități postsovietice

Privind la problema integrității teritoriale în spațiul postsovietic prin prisma interesului rus constatăm că tragedia acestuia a constat nu în faptul că fostele frontiere administrative au devenit frontiere naționale și statale, ci și în faptul că imaginarul teritorial rus se extinde dincolo de frontierele actuale ale Federației Ruse. Prin urmare, marea dihotomie a gigantului rus în relațiile cu fostele republici sovietice este cum să găsească o balanță între a le aborda ca state suverane și independente, menținând cu ele un statut de „relații speciale”. Experiențele istorice din contextul postimperial arată că există două opțiuni pentru o mare putere înconjurată de state mici și „slabe”: ori le cucerește și le domină, ori aceste state devin suficient de puternice să reziste, unind propriile resurse și suportul extern, îngrădind și epuizând potențialul marilor puteri. Frica de a fi dominate împinge statele mici spre crearea unor bariere de îngrădire și caută alianțe externe din partea altor poli de putere, iar frica de proximitate ostilă, izolare și intrusiune externă împinge puterea să-și extindă influența asupra statelor vecine.

Dinamica inter-relațiilor dintre aceste două alternative a fost paradigma Imperiului rus/sovietic timp de peste cinci secole în raport cu teritoriile colonizate și vecinătatea apropiată. Rusia consideră fostele republici sovietice profund instabile intern, expuse influenței externe, aflate într-o confruntare dintre ele, cu propriul separatism sau cu Rusia însăși. Din acest punct de vedere, marea dilemă a Rusiei ca putere este cum să evite crearea unei vecinătăți ostile (sau orice gen de „cordon sanitar”) din fostele republici sovietice și să împiedice transformarea lor intr-o sferă de influență economică și politică (sau potențial militară) din partea altor puteri sau alianțe regionale și globale.

Al doilea război din Crimeea: lecții și paralele istorice

Pentru cineva familiarizat cu instrumentul istoriei nu este greu să observe că între primul război din Crimeea (1853-1856) și actualul război straniu din Crimeea există o mare asemănare, iar actorii, cu unele variațiuni, sunt cam aceiași, ceea ce ne duce la ideea că lucrurile se schimbă cu greu în istorie. Și atunci în conflict erau Rusia şi puterile occidentale, la fel, la mijloc era o falie între civilizaţii şi acest clivaj cultural a jucat un rol important în declanşarea unui război, atunci, pe de o parte, între Anglia, Franţa, Regatul Sardiniei, Imperiul Otoman şi Rusia, pe de altă parte; şi atunci, a propos, a fost un prim război unde presa şi opinia publică au jucat un rol important, noile tehnologii manipulând opiniile publice din ambele tabere. Diferenţa este că atunci puterile occidentale erau îngrijorate de extinderea Rusiei prin conceptul ei de pan-slavism și pan-ortodoxism, iar acum Rusia este îngrijorată de extinderea Occidentului şi, în plus, la mijloc este prinsă o ţară ale cărei probleme de identitate şi de viitor sunt în mare parte afectate de această intrare a trupelor ruse pe teritoriul ei.

Acțiunile curente din Ucraina și Crimeea sunt al treilea caz postsovietic, după războiul din Transnistria și Georgia, în care Rusia folosește integritatea teritorială într-o strategie deja consacrată de securitate, ambiții neoimperiale și atitudine de mare putere pentru afirmare internațională ca putere regională și globală. Toate aceste cazuri sunt o demonstrare a incapacității elitei politice ruse de a transforma spațiul postsovietic în concordanță cu principiile postmoderniste de influență și putere. Acest tip de comportament sugerează că Moscova este dispusă să permită statelor din vecinătatea sa atâta suveranitate și integritate teritorială cât să nu devină un pericol pentru Rusia și să nu genereze provocări asupra percepției sale că aceste state sunt parte a „spațiului vital” rus.

Rusia nu putea accepta situația din Ucraina pentru că aceasta este, în viziunea ei, parte a „lumii ruse”, legată de „nucleu” prin mii de rețele sociale, economice, culturale sau politice; pentru că nu poate accepta desprinderea sa pentru a putea fi „manipulată” împotriva sa într-un conflict geopolitic de proporții; pentru că nu poate permite apropierea Occidentului de „oikumena” rusă, fără riscul de a fi profund destabilizată din interior și chiar pasibilă de a fi destrămată; pentru că evoluția lucrurilor în Ucraina a lăsat impresia unei „conspirații occidentale”, care a răsturnat o putere aleasă legitim, iar principiile dreptului internațional sunt încălcate și justificate cu referire la interesele occidentale, dar condamnate în cazul exclusiv al Rusiei, acest relativism fiind potențial distructiv cu referință în general la nivelul politicilor globale.

Ce vrea Rusia în Ucraina este cel puțin „transnistrizarea” Crimeei și instrumentalizarea ei în relațiile cu marile puteri și Ucraina însăși, iar cel mult „federalizarea” statului ucrainean, cel mai probabil în patru părți – Vest, Sud, Est și Crimeea (la fel ca în cazul R. Moldova), pentru a face previzibil pentru interesele Rusiei procesul politic la Kiev și orientare externă a țării.  

Un articol de:
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 23 Septembrie 2018, ora: 15:40 de Ana Marchitan

PS Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud: „Acordarea autocefaliei unei biserici nu va provoca un război mondial”

PS Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud:  „Acordarea autocefaliei unei biserici nu va provoca un război mondial” Din editia print

Pentru a afla opinia Bisericii Ortodoxe Române (BOR) privind eventuala recunoaștere a autocefaliei Bisericii din Ucraina, TIMPUL a discutat cu Preasfințitul Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud din cadrul Mitropoliei Basarabiei, fost secretar al Sfântului Sinod al BOR.

( ) Citeşte tot articolul

Carte 23 Septembrie 2018, ora: 05:03

Cum vorbim, cum scriem // Eu vreém, eu beem

Cum vorbim, cum scriem // Eu vreém, eu beem Din editia print

Mai ieri, de câte ori deschideam vreo pagină în internet, îmi sărea în faţă un spot publicitar, sonorizat de o tânără care întreabă, punând un accent puternic pe primul cuvânt al frazei: „Vrai să trăieşti, să înveţi şi să...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 21 Septembrie 2018, ora: 17:00

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut”

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut” Din editia print

Un reportaj al ziarului „Ardealul (Transilvania)” despre prima ședință a parlamentului Basarabiei, care în 1918 a votat Unirea cu România Continuăm publicarea materialului „Dare de seamă asupra primei ședințe a Sfatului Țării din 21 noiembrie 1917”,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2018, ora: 11:51 de Doina Stimpovschii

Dodon riscă o nouă suspendare din funcție după ultimele remanieri în Guvern

Dodon riscă o nouă suspendare din funcție după ultimele remanieri în Guvern Din editia print

Prin schimbarea a doi miniştri, guvernarea face o mișcare de PR înainte de alegeri, consideră analiştii politici

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2018, ora: 11:28

OMUL SĂPTĂMÂNII: George Simion, ACTIVIST CIVIC, ZIARIST

OMUL SĂPTĂMÂNII: George Simion,  ACTIVIST CIVIC, ZIARIST Din editia print

Liderul unioniștilor, George Simion, s-a născut pe 21 septembrie 1986, la Focșani. În 2005, a absolvit Colegiul Național „Gheorghe Lazăr‟ din București.

( ) Citeşte tot articolul



Editorial 24 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Unioniștii, alegerile și opoziția

Campania electorală pentru următoarele alegeri parlamentare în R. Moldova a început deja. Toate partidele își pregătesc armele pentru această luptă.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 24 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Republica Moldova cu o mână dă, cu alta lovește

Republica Moldova e un ceas cu rotițele stricate. Sau, mai degrabă, fiecare rotiță funcționează de capul ei. Iar dacă ele nu funcționează cum trebuie, nu avem nici oră, nu avem nici ceas. Moldova ca stat e de mult timp nefuncțională.

() Citeşte tot articolul

Editorial 20 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Viața și moartea doamnei Clara

…O cheamă doamna Clara, locuiește într-un apartament cu două odăi, are 45 de ani, doi băieți, unul de 22, iar altul de 19 ani.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 19 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Anotimpul și cheltuielile

Cât nu am vrea să ne ferim de cheltuieli, fiecare anotimp vine cu lista lui de cumpărături. Că sunt sărbătorile de iarnă, că este Paștele, că e vară și vrem concedii – o cheltuială apare întotdeauna.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 14 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Vestirea patimilor și a învierii

„Pe când străbăteau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor. Şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Şi ei s-au întristat foarte!” (Matei 17; 22-23)

() Citeşte tot articolul

 


Cele mai citite articole Timpul.md