Astăzi 23 Septembrie 2018, Duminică - Ultima actualizare la ora 09:31
Abonamente
 
 
 

Istorie 9 Mai 2015, ora 12:14    Din editia print

Războiul prin ochii lui moș Gheorghe Copiimulți

Marime Font

Foto: Ramin Mazur

Istoricii au descris al Doilea Război Mondial în mii de tomuri. Regizorii l-au prezentat în filme, iar oamenii politici mai fac și astăzi speculații pe tema monstruasei conflagrații. 

Ziarul TIMPUL vă va povesti, în schimb, despre războiul văzut prin ochii lui moș Gheorghe Copiimulți din satul Chișcăreni. El a ajuns în 1945 până la Berlin și a văzut ceea ce nici o carte nu spune, nici un documentar nu atestă.

Moș Gheorghe Copiimulți a fost cercetaș în război. De-atâtea ori și-a văzut moartea cu ochii, încât acum, la 95 de ani, o așteaptă cu detașare. Echipa TIMPUL l-a găsit prinzându-și vioi medaliile la sacou. Fiecare dintre decorații este rezultatul unei fapte de vitejie, dar moș Gheorghe se oprește cu precădere asupra uneia dintre ele: „Steaua de aur”.



„Bine, oficial, mi-au înmânat Steaua de aur, dar, în realitate, m-am ales cu o tinichea”, spune pe ton glumeț moș Gheorghe. „În război, toți superiorii noștri erau ruși și nouă, soldaților moldoveni, n-avea cine să ne ia apărarea, așa că rușii procedau după bunul lor plac. Mie mi-au luat steaua cea de aur și mi-au dat alta în loc...”, explică bătrânul.

Chiar dacă a suferit mici nedreptăți, el se poate considera totuși un norocos: a ieșit din război fără să fi fost atins de vreo schijă.
„Mergeam în misiune cu moartea în ceafă. Dar am avut noroc și n-am fost rănit niciodată. Pantalonii, cămășile îmi erau ciuruite de gloanțe. Dar eu am rămas întreg. Uneori era așa de greu, că te rugai: poate îmi rup și eu o mână, un picior, ca să scap de front o vreme. Dar Dumnezeu, în înelepciunea lui, m-a păzit întreg până la sfârșit”, relatează moș Gheorghe.

„De frică, i-am luat prizonieri…”

Din toate amintirile de pe câmpul de luptă, pe una o retrăiește aievea ori de câte ori o povestește. Este vorba de o întâmplare din experiența sa de cercetaș pe frontul din Germania.

„Eram doi la o margine de pădure. Colegul meu stătea într-o parte, eu în alta. Auzeam cum trosnesc crengile uscate pe care călcau nemții, dar nu-i vedeam. În cele din urmă, au ieșit vreo 20 dintr-o văgăună chiar la 4-5 metri de mine, toți cu armele în spate. Eu am început a tremura. Mi-am zis: „Gata, mi-a sosit ceasul”. Dar așa s-a întâmplat că, de frică, i-am luat prizonieri, iar ei, tot de frică, s-au predat”, rememorează Gheorghe Copiimulți.

Colegul său de misiune reușise să fugă de acolo. Întors în unitate, el le-a spus tuturor că moldoveanul Gheorghe a rămas față în față cu 20 de nemți și că, cel mai probabi, fusese luat prizonier. Dar evenimentele au luat alt curs.

„Nemții mergeau și cercetau pe unde trece linia rusească. Unul dintre ei m-a zărit și atunci eu, de frică, am strigat „Alles kaputt!”. (Și acum parcă mă aud strigând…) Dar în sinea mea, tare mai tremuram. Iar unul dintre nemți mi-a răspuns: „Camarad, nix gut kaputt”. Adică nu-i bine să-i împușc. Și au depus armele jos. Ei ar fi putut nu neapărat să mă împuște, dar numai să se repeadă la mine, că eu m-aș fi fâstâcit în fața a 20 de soldați ai inamicului. Dar, dacă s-au predat, eu le-am arătat cu mâna direcția în care să meargă și am pornit cu arma alături de ei. Așa i-am dus la unitatea noastră. Soldatul care fusese cu mine nu-și putea crede ochilor”, își amintește, cu mândrie, Gheorghe Copiimulți.

„Războiul s-a terminat lângă o apă care se chema Elba”

După ofensiva majoră a armatei sovietice asupra Berlinului, războiul s-a încheiat. Dar și pe învinși, și pe învingători îi așteptau zile grele. Iar moș Gheorghe, se pare, știe cu precizia unui scenariu de film documentar cum au stat lucrurile.

„Războiul s-a terminat lângă o apă care se chema Elba. Am rămas timp de două săptămâni în acel loc, la frontiera dintre Germania de Est și cea de Vest. Apoi a venit ordin de sus și ne-am dus în Berlin. Aici rușii s-au apucat să demonteze fabricile și să trimită utilajele în Rusia. Iar nemții le-au transmis șefilor ce fac rușii, iar șefii nemților au vorbit cu șefii englezilor și ai americanilor „Iaca, uitați, ce fac rușii”. Aceștia l-au sunat pe Stalin…”, explică moș Gheorghe cum au decurs lucrurile…

Nici azi nu-și poate stăpâni indignarea: nemții trebuie că au muncit vreo treizeci de ani la construirea fiecăreia din acele fabrici, pe care rușii le-au demontat în două luni, le-au încărcat în vagoane și le-au trimis în Rusia.

„Miniștrii l-au întrebat pe Stalin: „De ce le-ai dat voie să strice fabricile?” Iar Stalin: „Nu le-am dat eu voie una ca asta!”. Și i-a certat pe șefii ruși din Berlin: „De ce v-ați apucat să demolați tot? Cine v-a pus? ”, îl citează moș Gheorghe pe Iosiv Visarionovici cu fidelitatea unei stenograme din zilele noastre.

Rușii se lăudaseră anterior că nu vor lăsa în Germania nici măcar o fabrică de nasturi, continuă el. „Dar imediat după ordinul lui Stalin, vagoanele plecate spre Rusia, pline de piese și utilaje, s-au oprit pe calea ferată, apoi au fost întoarse din drum, înapoi la nemți”, spune, cu convingere, moș Gheorghe Copiimulți.

Copiimulți nu se dezminte: nouă copii, 37 de nepoți…

În 1945 i s-a propus să rămână în Germania de Est, unde armata sovietică avea nevoie de forță de muncă. Dar soldatul Gheorghe Copiimulți a făcut tot posibilul ca să se întoarcă acasă. Aproape un an de zile nu primise nicio scrisoare de la familie, întrucât, așa cum a aflat mai târziu, secretarul de partid din sat îi restricționase corespondența, ca să nu poată afla de toate chinurile la care este supusă mama sa. Femeia avea trei fii pe front și rămăsese acasă doar cu o fiică. Astfel, reprezentantul puterii sovietice mergea nestingherit ca să le ia pâinea din pod, vitele din bătătură.

„Am venit de pe front și am găsit foamete, nevoi. În 1947 a început să se facă pâinea și m-am căsătorit. Dumnezeu să o ierte pe nevasta, că-i moartă, dar tare bine am trăit cu ea. Am făcut nouă copii. Un băiat și o fată mi-au murit, mi-au rămas șapte”, povestește Copiimulți.
În privința nepoților, moș Gheorghe ne spune că le-a pierdut socoteala, dar fiica sa, Anica, vine în ajutor cu precizarea: 37 de nepoți și strănepoți.

„Mă vizitează, au grijă de mine. Eu îi iubesc pe ei, ei mă iubesc pe mine”, mai spune moșul cu bucurie și cu nădejdea că va fi pace.

Un articol de: Victoria Vioară Contactează autorul
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Istorie 23 Septembrie 2018, ora: 07:35

23 septembrie în ISTORIE /// 1386: Începe domnia lui Mircea cel Bătrân în Țara Românească

23 septembrie în ISTORIE /// 1386: Începe domnia lui Mircea cel Bătrân în Țara Românească

În anul 1386, după moartea domnitorului Dan I, scaunul domnesc este preluat de către fiul lui Radu I, Mircea. 

( ) Citeşte tot articolul

Carte 23 Septembrie 2018, ora: 05:03

Cum vorbim, cum scriem // Eu vreém, eu beem

Cum vorbim, cum scriem // Eu vreém, eu beem Din editia print

Mai ieri, de câte ori deschideam vreo pagină în internet, îmi sărea în faţă un spot publicitar, sonorizat de o tânără care întreabă, punând un accent puternic pe primul cuvânt al frazei: „Vrai să trăieşti, să înveţi şi să...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 21 Septembrie 2018, ora: 17:00

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut”

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut” Din editia print

Un reportaj al ziarului „Ardealul (Transilvania)” despre prima ședință a parlamentului Basarabiei, care în 1918 a votat Unirea cu România Continuăm publicarea materialului „Dare de seamă asupra primei ședințe a Sfatului Țării din 21 noiembrie 1917”,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2018, ora: 11:51 de Doina Stimpovschii

Dodon riscă o nouă suspendare din funcție după ultimele remanieri în Guvern

Dodon riscă o nouă suspendare din funcție după ultimele remanieri în Guvern Din editia print

Prin schimbarea a doi miniştri, guvernarea face o mișcare de PR înainte de alegeri, consideră analiştii politici

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2018, ora: 11:28

OMUL SĂPTĂMÂNII: George Simion, ACTIVIST CIVIC, ZIARIST

OMUL SĂPTĂMÂNII: George Simion,  ACTIVIST CIVIC, ZIARIST Din editia print

Liderul unioniștilor, George Simion, s-a născut pe 21 septembrie 1986, la Focșani. În 2005, a absolvit Colegiul Național „Gheorghe Lazăr‟ din București.

( ) Citeşte tot articolul



Editorial 21 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Unioniștii, alegerile și opoziția

Campania electorală pentru următoarele alegeri parlamentare în R. Moldova a început deja. Toate partidele își pregătesc armele pentru această luptă.

() Citeşte tot articolul

Editorial 20 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Viața și moartea doamnei Clara

…O cheamă doamna Clara, locuiește într-un apartament cu două odăi, are 45 de ani, doi băieți, unul de 22, iar altul de 19 ani.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 19 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Anotimpul și cheltuielile

Cât nu am vrea să ne ferim de cheltuieli, fiecare anotimp vine cu lista lui de cumpărături. Că sunt sărbătorile de iarnă, că este Paștele, că e vară și vrem concedii – o cheltuială apare întotdeauna.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 13 Septembrie 2018, de Dan Nicu

O tragedie uitată – Cehoslovacia anului 1968

În a doua jumătate a lunii august, Europa a marcat 50 de ani de la invadarea Cehoslovaciei de către trupele URSS şi ale altor state din blocul sovietic.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 12 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Caritate sau reclamă?

Ori mai degrabă aș spune că ambele. Și când spun acest lucru, o fac cu convingerea că reclama va fi condiționată cu timpul de caritate.

() Citeşte tot articolul

 


Cele mai citite articole Timpul.md