Cultură

Reacţii imediate: Între milenii, între ţări

Tatăl meu înhămase calul la sanie şi se pregătea să plece. Eu m-am furişat din spate şi m-am cocoţat pe o bârnă. Mă simţeam atât de bărbat, mă pregăteam să păşesc prin această călătorie cu sania în viaţa oamenilor mari. Tatăl meu era pădurar pe atunci şi trăiam într-o casă din pădure, de acolo nu se vedea nici o altă casă în jur, nici un om. Era pentru prima dată când aş fi coborât în cale, nici nu ştiam cum e jos, ce se vede dincolo de copacii înalţi peste care niciodată nu am putut privi. Mă pregăteam, într-un cuvânt, pentru o expediţie, mă duceam să cunosc pământul, lumea. Însă când sania s-a smucit din loc, eu m-am prăbuşit pe spate în zăpadă şi, până m-am ridicat, sania era departe. Am simţit că nu mai are niciun rost să strig sau să plâng. În clipa aceea am devenit dintr-odată matur şi nu cred că am mai evoluat mult de atunci. Când am căzut, m-a izbit în faţă cerul, nesfârşit şi înfricoşător. Pentru câteva clipe, totul a fost un amestec de zăpadă şi de cer. A fost pentru prima dată când mi-am dat seama de singurătatea în care ne aflăm noi, oamenii. Eram numai eu, zăpada şi cerul. Am băgat mâinile în buzunarele de la salopeta mea albastră şi am mers încet de tot înapoi în casă”.

Ce carte încerc să vă recomand, transcriind din acest pasaj minunat? Contrar aşteptărilor, poate, o carte de interviuri: „Zece basarabeni pentru cultura română – Interviuri cu tinerii dintre milenii”. Mihail Vakulovski a reunit zece interviuri cu artişti care au trecut Prutul. Pasajul sclipitor este extras din interviul acordat de Ştefan Baştovoi. Ceilalţi intervievaţi sunt: Alexandru Vakulovski, Vasile Ernu, Pavel Păduraru, Mitoş Micleuşanu, Roman Tolici, Octavian Ţâcu, Nicoleta Esinencu, „Zdob şi Zdub”. Amintim şi de ilustraţiile semnate de Dan Perjovschi şi vă urăm sărbători cu lecturi. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *