Politică

Recean se apără: CONVORBIRILE sunt TRUCATE. Conducerea MAI nu este politizată

Invitat în cadrul unei emisiuni la postul de televiziune TV7, Recean a declarat că nu a făcut niciodată trafic de influență și condamnă difuzarea în presă a acestor materiale, transmite UNIMEDIA.

Condamn ferm interceptările ilegale și trucate. De asemenea, condamn ferm disfuncționalitățile instituționale care fac posibil ca astfel de materiale audio să fie făcute publice.

„Eu am încercat lumea să ia decizii. E un lucru normal în activitatea mea. Dar niciodată nu am făcut trafic de influență. Aceste convorbiri au fost făcute ilegal și ele sunt trucate, inclusiv cele care mă vizează. (…)

Condamn ferm interceptările ilegale și trucate. De asemenea, condamn ferm disfuncționalitățile instituționale care fac posibil ca astfel de materiale audio să fie făcute publice. Dacă admitem că există o eroare de sistem și eventualele interceptări au devenit publice, cum putem să avem încredere în instituția care le-a efectuat?”, se întreabă șeful MAI.

Totodată, întrebat dacă instituția pe care o conduce este una politizată, Recean a răspuns că ministerul nu este politizat, iar conducerea „cu atât mai puțin”.
 
unimedia.md via tv7.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *