Actualitate

„Referendumul pentru familie” – un examen greu la început de nou sezon politic

 Referendumul care a avut loc în România în zilele de 6-7 octombrie va rămâne înscris în istoria politică a țării noastre în calitate de experiment nereușit, dar mai ales foarte straniu, realizat de o clasă politică în decalaj față de societate. Dincolo de speculațiile care au fost pronunțate în spațiul public de către diverși actori sau observatori ai vieții publice românești, există o serie de motive obiective care ar putea explica prezenţa foarte slabă la scrutin – puțin peste 20% din alegători, adică cu mult sub minimul de 30%, necesare pentru validare și pentru producerea unor modificări în Constituția României. În cele ce urmează, vom puncta câteva aspecte pe care le considerăm importante pentru înțelegerea acestui fenomen.

Referendumul la români

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu afirma într-o recentă intervenție în spațiul public, că românii nu sunt sensibili la chestiuni publice scoase la referendum, care nu se referă în cel mai direct mod la persoane. Atunci când nu este vorba de demiterea președintelui țării sau de reducerea numărului de deputați, își exemplifica Tudor Popescu afirmația, alegătorul român stă acasă. Perfect adevărat, însă voi îndrăzni să completez spusele celebrului jurnalist, afirmând că marea majoritate a alegătorilor români nu se implică de obicei în procese politice care nu au consecințe directe asupra vieții lor. Personale sau nu (unii ar putea argumenta aici că „referendumul despre familia tradițională este un lucru cât se poate de personal, fiindcă se referă la persoana fiecăruia dintre noi”), pentru a atrage atenția și a motiva participarea oamenilor la scrutin, chestiunile scoase la referendum trebuie mai întâi de toate să aibă un sens. Adică, să fie vorba de o miză reală care, în cazul acestui referendum, a lipsit cu desăvârșire. Spunând acest lucru, nu avem în vedere că familia (cu tot ce implică această noțiune în viața fiecărui cetățean) nu ar fi un lucru important pentru români. Din contră, în comparație cu societățile occidentale, România anului 2018 încă mai poate fi considerată o țară a valorilor tradiționale și a unui mod de viață care, în Occident, nu mai corespunde majorității populației deja de mai multe decenii. Orice s-ar afirma, majoritatea românilor au astăzi, în calitate de reper moral „familia tradițională”, fondată în baza unei căsătorii (între un bărbat și o femeie, bineînțeles), care „produce” copii și care, în mentalul colectiv, rezonează cu noțiunea de „celulă a societății”. O fi sau nu pe placul „progresiștilor”, însă astăzi orice partid politic din România, care ar include în programul său electoral legalizarea căsătoriilor între persoanele de același sex, își semnează cu bună știință actul de sinucidere politică.

Cum se explică în aceste condiții eșecul usturător al referendumului „pentru familia tradițională”? În niciun caz printr-o detașare subită de la valorile tradiționale (ca să fim indulgenți față de „progresiști”, le putem numi chiar „patriarhale) pe care le-am enumerat mai sus. Mai degrabă, este vorba de faptul că electoratul din România și-a dat seama că acest subiect le este impus la ordinea zilei, în mod artificial. Că o prezență masivă la vot ar fi legitimat o majoritate parlamentară și o guvernare, care s-a împotmolit în propria-i incapacitate de a-și îndeplini promisiunile electorale populiste. Și mai mult, în contextul încarcerării liderului PSD, Liviu Dragnea, care se apropie cu pași repezi, românii au înțeles că prin acest referendum se încearcă promovarea unei agende false, care nu corespunde nici aspirațiilor majorității oamenilor, nici unei necesități reale. În acest sens, marea majoritate a electoratului românesc a spus un NU hotărât unei tentative de manipulare, unei capcane ideologice și morale, care putea să genereze consecințe perverse, exploatabile de o guvernare aflată în pierdere evidentă de legitimitate și de sprijin popular.

Partidele politice și referendumul

Poziționarea partidelor politice pe marginea referendumului nu a fost o chestiune deloc ușoară, în condițiile în care capcana ideologică întinsă de PSD (care a susținut de la bun început scrutinul) se făcea simțită încă de mult timp. De aici și întârzierea cu care partidele de opoziție și-au formulat și anunțat în mod oficial o poziție cu privire la scrutin. Excepție de la această regulă a făcut-o USR, care a organizat încă în august 2017 un referendum intern privind poziționarea partidului. Amintim, în acest context, că decizia privind poziționarea USR-ului față de referendum a fost motivația fondatorului și liderului său de atunci, Nicușor Dan, de a demisiona din conducerea partidului și chiar de a părăsi rândurile formațiunii.
Nici pentru celelalte partide de opoziție poziționarea vizavi de „referendumul pentru definirea familiei” nu a fost un exercițiu simplu. Dilema, cu care s-au confruntat acestea, a fost una de proporții: pe de o parte, îndemnul de a participa la referendum (indiferent de opțiunea de vot, de altfel) ar fi însemnat că „se face jocul PSD-ului”, iar pe de altă parte, îndemnul de a boicota referendumul ar fi fost echivalent cu o renunțare la actul politic. Într-un târziu, cu doar câteva săptămâni înainte de scrutin, PNL și PMP și-au făcut publică opțiunea, îndemnând alegătorii să iasă la vot și să spună DA modificării Constituției.

Cert este că nici unul dintre cele trei partide parlamentare de opoziție – USR, PNL, PMP – nu a reușit să rămână în avantaj în urma referendumului. În cazul USR, boicotarea scrutinului nu a rezultat într-o clarificare doctrinară a partidului. Mai mult chiar, formațiunea a ieșit slăbită din acest exercițiu, pomenindu-se cu, cel puțin, un deputat care, cu câteva zile înainte de scrutin, și-a exprimat în mod public nemulțumirea față de poziționarea „progresistă” a partidului și a declarat că părăsește rândurile grupului USR din Camera Deputaților. Un soi de „vot de neîncredere” din interior, care este simptomatic și ar lăsa să se prevadă intensificarea (inclusiv pe fundalul luptei interne pentru locurile de pe lista alegerilor europarlamentare din luna mai a anului viitor) în viitorul apropiat a unor mișcări „subacvatice” puternice, generate de disensiunile de ordin doctrinar în rândul fruntașilor formațiunii politice.

Situația PNL și PMP este oarecum diferită, dar nu neapărat mai bună. Pe de o parte, implicarea în acest scrutin a permis acestor două partide să revină în prim-planul mediatic după o vacanță de vară îndelungată și apatică și a ancorat o dată în plus ambele formațiuni în zona valorilor democrației creștin-democrate, în perfectă consonanță cu prevederile lor statutare și doctrinare. Pe de altă parte, participarea slabă la scrutin a demonstrat că nici PNL, nici PMP nu au reușit să-și mobilizeze baza electorală, ceea ce ar trebui să constituie un semnal de alarmă îngrijorător pentru conducerea acestor partide, mai ales, în contextul alegerilor europarlamentare din primăvara anului viitor. În mod sigur, poziționarea și implicarea în referendum era un lucru necesar pentru PNL și PMP, însă ezitarea lor în faza inițială a redus, în mod considerabil, beneficiile de imagine pe care aceste partide ar fi putut să le culeagă în cazul unei mobilizări mai din timp.

Ce urmează?

Răspunsul la această întrebare este unul foarte simplu: nu urmează absolut nimic. Constituția României nu va fi modificată, guvernarea nu va scăpa de o pierdere rapidă și evidentă de popularitate, opoziția actuală nu se va reinventa în intervalul relativ scurt până la viitorul scrutin național din mai 2019. Prin urmare, efectele acestui referendum sunt absolut nule. Și neavenite, am putea adăuga, ținând cont de necorespunderea obiectivelor referendumului cu necesitățile și problemele reale ale societății românești.

Avem astăzi în România o clasă politică, aflată în criză de credibilitate și de timp (guvernarea), și alta – în criză de idei și de reactivitate (opoziția). Referendumul a demonstrat că promovarea unei agende false, care nu corespunde în niciun fel preocupărilor reale ale alegătorilor, nu poate să aducă beneficii nimănui, nici celor de la putere, nici celor din opoziție. Acest referendum nici măcar nu poate fi numit „joc cu sumă nulă”, fiindcă nimeni nu a avut de câștigat. Toate partidele politice importante din România au ieșit slăbite din acest exercițiu, iar bugetul de stat s-a împuținat cu câteva zeci de milioane de euro, care au fost cheltuite pentru organizarea scrutinului. Nu regretăm neapărat acest lucru, fiindcă suntem conștienți de faptul că democrația costă, iar societatea nu ar trebui să ceară economii pe seama proceselor democratice. Totodată, nu putem să nu constatăm faptul că aceste câteva zeci de milioane de euro ar fi servit foarte bine pentru abordarea unor probleme reale, cu care se confruntă familiile din România. Acești bani ar fi fost mult mai utili pentru societate, dacă ar fi fost cheltuiți în politici pentru reducerea fenomenului de distrugere a familiilor. De exemplu, politici de luptă împotriva precarității familiilor monoparentale sau de stimulare a investițiilor în economie, care ar permite ca mulți oameni să nu mai plece în afară în căutarea locurilor de muncă, păstrându-și astfel familiile întregi.

Dorin Dușciac,
Paris, Franța

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *