Reforma Guvernului între strategii pe termen lung și interesele politicienilor

publicat în Guvern pe 27 Ianuarie 2017, 12:08

Reforma administrației publice centrale trebuie să includă în primul rând componenta ce ține de calitatea resursei umane. În prezent salariile funcționarilor sunt mici și în aceste condiții specialiștii bine pregătiți nu se rețin prea mult în instituțiile publice

Totodată, este necesar ca în funcțiile publice să fie promovate persoane după merite și nu după criterii politice, pentru a nu permite implicarea polticienilor cu interese, iar serviciul public să devină unul puternic. Opiniile au fost exprimate în cadrul unei dezbateri publice, organizate de către PAS Youth la IPN.

Lidera Partidului Acțiune și Solidaritate, ex-ministra educației Maia Sandu, a declarat că atât timp cât instituțiile publice nu promovează în funcții persoane conform meritelor și conform cunoștințelor, dar conform loialității partidului de la guvernare, totul este compromis. O altă problemă o reprezintă salariile mici din instituțiile publice, pentru că anume din aceste motive oamenii bine pregătiți nu se rețin foarte mult în sistem. Muncesc câțiva ani, se investește în pregătire, dar ei oricum pleacă. Sunt dintre cei care rămân, fideli, dar ei sunt nevoiți să identifice o sursă de venit în paralel.

Făcând referire la experiența sa în Ministerul Educației, Maia Sandu a spus că ar fi reușit să facă mai multe lucruri, mai bine, cu 50% din angajații de atunci, în condițiile în care leafa lor era majorată din contul salariilor celor plecați.

Ex-ministra a declarat că funcționarii publici sunt cei care gândesc pe termen lung, însă există și interesele politicienilor care, de regulă, au un mandat mai scurt și obiective mai specifice. Această situație produce tensiune, pentru că politicienii invocă argumentul că sunt aleși de popor și au susținere. În opinia sa, dacă politicienii ar fi mai bine intenționați și suficient de inteligenți, funcționarii publici i-ar putea ajuta mai mult să pregătească decizii care să contribuie la îndeplinirea promisiunilor electorale. În aceste condiții este foarte important să existe un serviciul public puternic, pentru că instituțiile puternice diminuează impactul negativ al venirii la puterea a unor politicieni mai puțin responsabili. Un serviciu public puternic diminuează riscurile și crește șansa unor politicieni bine intenționați.

Ion Gumene, director de program la Expert-Grup, susține că totul depinde de cultura politică și cultura politicianului. Potrivit lui, în statele Uniunii Europene se merge pe ideea de delimitare foarte clară între funcționar public pe termen lung și politician cu funcție de demnitate publică. Expertul a menționat exemplul Lituaniei, unde funcționarii publicii sunt testați de către o agenție independentă, obțin un document valabil timp de trei ani, în baza căruia se pot angaja în instituțiile statului. Potrivit lui, în Republica Moldova există problema politizării instituțiilor publice din cauza că partidele care ajung la guvernare tind să controleze cât mai mult.

Moderatorul dezbaterilor, membru PAS Youth Adrian Băluțel a spus că mai urmează și alte paneluri de discuții, în cadrul căror vor fi abordate probleme ce țin de procesul de elaborare a politicilor publice, cu scopul de a informa cetățenii, dar și pentru a responsabiliza autoritățile.

Sursa: IPN