Actualitate

”Regele asfaltului” din România a câştigat licitaţia pentru construcţia traseului Chişinău-Giurgiuleşti

Firma românească a finalizat anul trecut un alt contract în Republica Moldova pentru construirea porţiunii de drum Bălţi-Sărăteni. Pentru că firma românească întârzia reabilitarea acestei porţiuni de drum, ministerul Transporturilor de la Chişinău a somat compania din Bacău că va plăti penalităţi de 2.300 de euro pe zi pentru nerespectarea termenelor de execuție a lucrărilor de reabilitare.

„Anul trecut am încheiat cu succes proiectul Bălţi-Sărăteni. Dorim să mergem la cel puţin acelaşi nivel calitativ şi datorită faptului că am mai avut un proiect în Republica Moldova şi suntem convinşi că vom reuşi să-l finalizăm în condiţii foarte bune”, a declarat, astăzi, administratorul PA&CO International, Dan Balcanu, într-o conferinţă de presă, la Chişinău.

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor de la Chișinău a anunţat, luni, că au fost semnate patru contracte de reabilitare a unor porţiuni de drum, în valoare cumulată de circa 80 de milioane de euro. În acest an RM va semna în total 14 contracte de reabilitare şi modernizare a drumurilor în valoare de 500 de milioane de euro. Toţi banii provin din fondurile alocate de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Europeană de Investiţii şi Comisia Europeană.

sursa: cotidianul.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *