Afaceri

Registul Vitivinicol a fost lansat în versiune de testare

Până la sfârşitul verii în soft vor fi introduse datele din toate cererile de înregistrare a parcelelor viticole. De asemenea, pe parcursului celui de-al doilea trimestru al anului, elaboratorul softului planifică interacţiunea acestuia cu Registrul de stat al populaţiei şi Registrul de stat al unităţilor de drept, ceea ce, potrivit lui, va contribui la sporirea transparenţei în sectorul vitivinicol din Republica Moldova, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Oficiului Naţional al Viei şi Vinului (OVV), decizia de lansare şi testare a softului a fost luată în cadrul unei şedinţe comune a Oficiului, Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, Agenţiei Naţionale de Dezvoltare Rurală ACSA şi Centrul de Informare Agricol.

Ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Eduard Grama, a menţionat că într-o ţară cu tradiţii seculare vitivinicole, menţinerea evidenţei tuturor actorilor din procesul de producere a vinului a devenit o obligaţie în era vitezei şi a informaţiei. Potrivit lui, prin crearea acestui Registru, este urmărită intenţia de a crea condiţii favorabile pentru cunoaşterea exactă a caracteristicilor celor implicaţi în sectorul vinicol. Totodată, pentru a spori calitatea materiei prime şi a vinului îmbuteliat, mărind astfel competitivitatea acestor produse pe piaţa internă şi pe cea externă.

Directorul ONVV, Dumitru Munteanu, a declarat că Registrul este un proiect de importanţă majoră pentru calitatea vinului Moldovei, care va asigura transparenţa întregului proces tehnologic.

Programul software pentru RVV a fost finanţat de Agenţia Cehă pentru Dezvoltare, fiind construit după schema de funcţionare a Registrului Vitivinicol din Cehia, lansat acum mai bine de 10 ani. Ambasadorul Cehiei în Republica Moldova, Zdeněk Krejčí, a menţionat că Cehia este partener al Republicii Moldova în implementarea proiectelor de dezvoltare a sectorului agricol, în special a celui vitivinicol. „Crearea şi ţinerea Registrului Vitivinicol după modelul ceh va permite transferul tehnologiilor şi a know how-ului. Scopul nostru este de a acorda Republicii Moldova suport în expertiza şi aliniera RVV cu standardele UE, ca în final să obţinem trasabilitatea produselor vitivinicole şi deschiderea noilor pieţe”, a afirmat ambasadorul.

Registrul Vitivinicol este destinat tuturor viticultorilor şi vinificatorilor care deţin parcele viticole de producţie-marfă mai mari de 0,15 hectare cu soiuri de struguri de masă şi pentru vin. RVV va conţine informaţii detaliate despre plantaţiile şi unităţile vinicole. Înscrierea viticultorilor şi vinificatorilor în RVV este obligatorie, excepţie făcând agricultorii care utilizează strugurii doar pentru consum propriu. Cei care nu se vor înscrie în Registrul vitivinicol riscă să le fie aplicate sancţiuni administrative, să nu poată obţine orice tip de subvenţii din fondurile de stat şi chiar să fie în imposibilitate de a-şi comercializa strugurii destinaţi fabricării vinurilor.

IPN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *