Religios sau credincios?

publicat în Atitudini pe 11 Septembrie 2016, 09:07

Mi se întâmplă foarte des ca unii oameni să mă întrebe dacă sunt religioasă sau credincioasă. Întrebare care mă lasă cu gura căscată.

De obicei răspund: „Sunt creștin ortodox practicant", după care interlocutorul îmi spune: „N-ai înțeles întrebarea, ești religioasă sau credincioasă?". Un stereotip de încadrare a oamenilor într-un tipar care nu are nimic de a face cu realitatea credinței sau apartenența religioasă.
Am constat cu stupoare că religios a devenit un fel de termen negativ pus în legătură cu războaiele religioase, cu fanatismul sau bigotismul. Ceea ce îmi paralizează capacitatea de a răspunde la o astfel de întrebare. Pentru că atunci când ceri cuiva să definească termenul de religios, urmează un fel de pufăială pe nări, ca și când tu ești cel care nu cunoaște terminologia.

Credincios e orice om care crede într-o entitate superioară. Crezi în Dumnezeu, ești credincios. Religiile sunt multe. Cele mai cunoscute sunt: monoteiste - mozaică, creștină, islamică; politeiste - hinduismul. Apartenenții acestor religii sunt credincioși. În înțelesul deplin al cuvântului. Parțial mai putem vorbi de credință nedefinită: „cred că există Ceva, dar nu știu ce".

Un credincios autentic e cel care aparține unei religii. În cazul celor mai mulți dintre noi: creștinismul. Apoi apare delimitarea confesională: ortodox, catolic, baptist, penticostal și așa mai departe. Iar aici întâlnim o altă nuanță: există credincioșii practicanți care sunt implicați în viața bisericii din care fac parte, respectă un anumit set de reguli (mai mult sau mai puțin, după putere).

Să întrebi un om care îți spune că e ortodox practicant dacă e religios sau credincios e aberant. E un fel de tic al unei societăți care nu se poate defini pe ea însăși. Ca să explic, prin comparație, un om se naște pe un continent într-o anumită țară. Spunem că suntem oameni, născuți în Europa, de etnie română. Adică sunt un credincios, creștin, ortodox. Și dacă cineva îți spune că e român, nu mai insiști să îți răspundă dacă e om sau european.

Dincolo de aceste evidențe, războaiele religioase, ura interconfesională, apartenența întâmplătoare la o biserică sau alta - sunt discuții de nuanță, neputințe ale unor oameni sau societăți care își rezolvă problemele (teritoriale) sau frustrările (confesionale) sub numele unui Dumnezeu care nu aprobă astfel de comportamente. Deviațiile unui om sau ale unei societăți nu sunt normă.

Nu e normal să gândim religiile în clișee. Trebuie să înțelegem că nu toți musulmanii sunt teroriști, nu toți creștinii practicanți sunt fanatici, așa cum nu toți românii sunt hoți și cum nu toți rușii sunt bețivi. Chiar dacă printre musulmani există teroriști, printre creștini - fanatici, printre români - hoți și printre ruși - alcoolici.

Dacă tot vorbim despre un secol și o societate care luptă împotriva discriminărilor, să înțelegem că așezarea termenilor de credincios și religios în opoziție constituie o discriminare (sau ignoranță) prin care greșelile unora sunt imputate altora.