Ultima oră

Renault se aliază cu o firmă chineză pentru a produce automobile electrice în China

Proprietarul Dacia a precizat că îşi va majora capitalul social cu un miliard de yuani (aproximativ 128,5 milioane euro) pentru a deţine 50% din acţiunile societăţii JMEV, o filială a JMCG.

„China este o piaţă cheie pentru Groupe Renault. Acest parteneriat pe segmentul vehiculelor electrice cu JMCG ne va susţine planul de creştere în China precum şi capacităţile noastre în domeniul vehiculelor electrice”, a declarat Francois Provost, preşedinte Renault pentru regiunea China. „În calitate de pionier şi lider pe piaţa vehiculelor electrice din Europa de zeci ani, vom profita de expertiza noastră în domeniul cercetării şi dezvoltării, producţiei, vânzărilor şi serviciilor pentru vehicule electrice”, a adăugat Provost.

Înfiinţată în anul 2015, JMEV este o filială a JMCG. După înfiinţarea sa, JMEV a obţinut autorizaţiile necesare pentru a produce autoturisme 100% electrice şi a pus la punct un ecosistem care cuprinde cercetare şi dezvoltare, producţie, aprovizionare şi vânzare de vehicule electrice.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *