Astăzi 20 Februarie 2019, Miercuri - Ultima actualizare la ora 18:55
Abonamente

Actualitate 21 Iulie 2017, ora 07:00    Din editia print

REPORTAJ DE LA PROTEST: „Guvernarea actuală nu poate să mai pretindă că este proeuropeană”

Marime Font

Foto: Dorin Galben

„Plahotniuc nu uita, pușcăria-i casa ta”, „Hoții, hoții, hoții”, „Voi dați afară tinerii din țară”, „Jos Dodon și Plahotniuc” sau „Nu mințiți poporul cu televizorul”, au fost doar câteva dintre lozincile scandate de protestatari, joi, în fața Parlamentului Republicii Moldova, după ce 74 de deputați au votat pentru schimbarea sistemului electoral în doar patru minute. Clădirea Legislativului a fost înconjurată de forțele de ordine. Toți erau cu echipament special de protecție, iar la brâu aveau prins câte un baston. Aceștia nu permiteau persoanelor, care au ieșit la protest, să se apropie de Parlament.

Tot ieri, prim-ministrul Pavel Filip a transmis un demers la adresa Parlamentului, în care a solicitat să fie examinată în mod prioritar noua structură a Guvernului, care prevede reformarea administrației publice centrale. Liderii partidelor de opoziție își cheamă susținătorii la proteste și în zilele următoare.


Votul mixt a fost susținut de 74 de deputați democrați, socialiști și popular-europeni din cei 77, rămași în ședință. Proiectul, modificat parțial, conform recomandărilor Comisiei de la Veneția, a fost publicat de către Legislativul de la Chișinău. Noutățile proiectului se referă la circumscripțiile electorale, eligibilitatea candidaților și prioritățile oferite femeilor. Totodată, pragul electoral pentru blocurile electorale va fi redus. În esență, însă, experții sunt de părere că ajustările sunt neînsemnate.

Comisia de la Veneția nu recomandă, Chișinăul votează

Noua variantă a proiectului prevede formarea circumscripțiilor de către o Comisie specială instituită de Guvern, din care vor face parte reprezentanți ai societății civile, partidelor parlamentare și extraparlamentare, reprezentanți ai minorităților naționale și ai mediului academic. În document se menționează că numărul buletinelor de vot, eliberate pentru o secție de votare din R. Moldova, va fi egal cu trei mii, pe când în străinătate o secție va avea cinci mii. În același timp, au fost introduse criterii clare de formare a circumscripțiilor uninominale și pe teritoriul din dreapta Nistrului.

Autorii au identificat soluții și pentru asigurarea promovării femeilor în politică în cadrul sistemului mixt de vot. În prezent, partidele sunt obligate să asigure o cotă de cel puțin 40 la sută de pe listele electorale pentru femei, concurentul electoral riscând, în caz contrar, sancțiuni, inclusiv până la eliminarea din competiția electorală. În același proiect de lege, partidele sunt încurajate să promoveze femei și în circumscripțiile uninominale. La fel, se propune micșorarea pragului electoral pentru blocurile electorale până la opt la sută. În prezent, acesta este de nouă la sută pentru blocurile formate din două partide și 11 la sută pentru cele formate din mai multe partide.

Proiectul a fost expertizat de Comisia de la Veneția care a concluzionat că în situația actuală modificarea sistemului electoral nu este recomandabilă. De asemenea, inițiativa promovată de PDM și PSRM a fost criticată de opoziție și de societatea civilă, care au organizat proteste atât înainte ca proiectul să fie votat, cât și după. Oamenii au ieșit în stradă de miercuri seara. Protestul nocturn s-a soldat cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine, iar două persoane au fost reținute.

„Nu mă reprezintă cei care sunt acum la putere”

Deja joi dimineața, reprezentanții Asociației „Credință Patriei” au venit în fața clădirii Legislativului ca să susțină modificarea sistemului electoral. De partea cealaltă, erau mai multe partide extraparlamentare care au manifestat împotrivă. Pe lângă Partidul Nostru condus de Renato Usatîi, Partidul Demnitate și Adevăr condus de Andrei Năstase, Partidul Acțiune și Solidaritate condus de Maia Sandu, s-a alăturat și Partidul Unității Naționale, al cărui președinte este Anatol Șalaru, fostul ministru al Apărării. Cele două tabere de protestatari au fost despărțite de două cordoane de polițiști.

Mai multă răbdare ca să stea sub soarele puternic au avut cei care protestau împotriva schimbării sistemului de vot. Printre ei și Maria, o pensionară de 72 de ani, care avea în mână drapelul Uniunii Europene. Ea a venit să-și facă dreptate tocmai dintr-o localitate din raionul Telenești. Femeia susține că votul realizat în grabă și fără dezbateri demonstrează că guvernanților le este frică de popor. „O să fie chiar mai greu decât a fost până acum. Nu mă reprezintă cei care sunt acum la putere. Toți trebuie dați jos și schimbați cu persoane competente care să se gândească, în primul rând, la oameni, dar nu la buzunarele lor. În campania electorală ei promit una, dar când obțin funcții de conducere, fac exact inversul. Cum poți să votezi pentru schimbarea sistemului de vot, când atât de mulți sunt împotrivă, chiar și europenii. Chiar ne au de proști pe toți. Ei susțin Europa doar când le dă bani, dar așa sunt cu Rusia”, a declarat indignată protestatara.

Întrebat de ce a venit în fața clădirii Parlamentului cu o vuvuzică în mână, chișinăuianul Nicolae Goncearenco a mărturisit că vrea să respire aer curat. În viziunea sa, acum peste tot miroase a Plahotniuc și Dodon. „PSRM și PDM lucrează mână în mână. Vinovați suntem noi, pentru că noi i-am votat și i-am adus în Parlament. Trebuie să reparăm această greșeală. Îi îndemn pe toți, care citesc aceste rânduri, să nu stea acasă. Problema moldoveanului e că el așteaptă ca altcineva să facă totul în locul său. Nu vreau ca peste ani să-mi fie rușine că am stat acasă, de aceea am venit să protestez alături de cetățenii care împărtășesc aceleași principii. Mai bine să mor, decât să trăiesc în condițiile pe care le fac guvernanții. Am copii și nepoți care au plecat peste hotare și nu doresc să revină acasă când văd ce se întâmplă. Eu cred că doar noi putem schimba lucrurile și trebuie să ne facem dreptate, cât încă avem posibilitatea să protestăm liber. Vreau să-mi aduc copiii și nepoții acasă. Vreau să trăim mai bine. Vreau să fim auziți și sunt sigur că împreună vom reuși să facem schimbarea”, a comunicat cu încredere protestatarul și a continuat să sufle cu putere în vuvuzică.

„Plahotniuc e răul cel mare”

Printre spetele late ale polițiștilor am identificat-o și pe Ana, o altă pensionară care a venit să protesteze din Leova. Spune că nu mai suportă situația în care s-a pomenit Republica Moldova și nu mai vrea să tacă. „E timpul să ieșim din case și să le spunem guvernanților că nu susținem ceea ce fac ei acum. Votul acesta mixt e doar pentru ca să rămână tot ei la putere. Vor să fure în continuare oamenii sărmani de pe palma asta de pământ. Sunt niște hoți fără rușine. Plahotniuc e răul cel mare, eu habar n-am de ce oamenii nu au înțeles încă acest lucru. Ne calcă în picioare pe toți. S-au înconjurat cu poliție ca să ne arate că păduchii au putere”, menționează indignată femeia.

„La pușcărie, la pușcărie, la pușcărie”, striga în mulțime și Constantin Untură, un bărbat de 58 de ani, venit la protest să scandeze împotriva „bandiților, hoților și tâlharilor de la guvernare”, zice el. „La oameni le-a ajuns cuțitul la os. Prin sate toți sunt dezinformați. Acolo privesc doar posturile TV ale lui Plahotniuc, care spun minciuni. Prin gestul de astăzi din Parlament, ne-au îngenuncheat. Este evident că totul a fost bine pus la cale. Copiii mei sunt peste hotare, iar când văd ce se întâmplă aici, nici nu vor să se mai întoarcă”, s-a arătat dezamăgit interlocutorul meu și a concluzionat că celor care sunt la putere nu le pasă de ce oamenii care emigrează, ei se gândesc numai la pielea lor.


„Pentru noi urmează o luptă mai complicată”


Maia Sandu, președinta Partidului Acțiune și Solidaritate susține că votul celor 74 de parlamentari, privind susținerea sistemului mixt, nu pare a fi conștient, în contextul în care mulți oameni au ieșit în stradă și pentru că au fost nenumărate semnale și mesaje din partea europenilor. „Votul lor demonstrează că nu sunt liberi în acțiuni și că nu au avut curajul să-și asume anumite riscuri. Pentru noi urmează o luptă mai complicată. Acum va fi clar pentru toată lumea ce fel de guvernare avem și că nu poate să mai pretindă că este una proeuropeană, în situația în care ignoră într-un mod atât de sfidător toate recomandările venite din partea instituțiilor europene. Și-au scos masca și reprezintă o guvernare care se inspiră din politicile și metodele regimurilor autoritare”, susține președinta PAS.

Potrivit Maiei Sandu, era de așteptat că parlamentarii vor vota pentru sistemul mixt înainte să plece în vacanță. Totodată, ea a răspuns la acuzațiile venite din partea unor membri ai Partidului Liberal, care au insinuat că protestele sunt coordonate de Moscova. „PL s-a lăsat dezmembrat de Partidul Democrat, e și vina lor. Acum liberalii fac jocul acelorași democrați pentru că un protest este o mulțime de oameni și poate veni oricine. Contează că ceea ce strigăm și ce s-a scandat astăzi au fost lozinci pro democrație și pro valori europene. Cei din Parlament au votat un regim ca în Rusia, unde votul oamenilor este manipulat și unde o persoană vrea să rămână la putere până la sfârșitul vieții. Partidul Liberal nici acum nu vrea să înțeleagă unde este valoare și unde este minciună”, a conchis Maia Sandu, îndemnându-și susținătorii să iasă la proteste și în zilele următoare.

La rândul său, liderul Partidului Politic Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase este convins că sistemul mixt nu face decât să permită Partidului Democrat să se mențină la putere. „Pentru asta și-au tras un nou partid politic, Partidul Socialiștilor. Ei ne vor îngenuncheați. Plahotniuc şi Dodon vor ca noi să trăim în continuare în mizerie, sărăcie, să ne întoarcă la regimul sovietic, mafiotic și oligarh”, a concluzionat politicianul. Ulterior, la îndemnul său, protestatarii au mers în coloană la reședința de stat a președintelui Igor Dodon, iar după-amiază, mulțimea s-a dispersat.


Protestele umbresc reforma administrației publice centrale

În timp ce mii de oameni protestau împotriva votului mixt, prim-ministrul Pavel Filip a transmis ieri un demers la adresa Parlamentului în care solicita să fie examinată în mod prioritar noua structură a Guvernului, în contextul necesității realizării reformei administrației publice centrale. Noua structură a Executivului include nouă ministere, în loc de 16, câte sunt în prezent. Este vorba despre: Ministerul Economiei și Infrastructurii, Ministerul Finanțelor, Ministerul Justiției, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului. Ministerul Economiei va prelua domeniile de activitate de la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor și de la Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, precum și domeniul construcții de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, cu modificarea denumirii în Ministerul Economiei și Infrastructurii.

În demers se arată că toate aspectele ce țin de educație, tineret și sport, precum și domeniul de cercetare, vor trece în gestiunea Ministerului Culturii, iar noua structură se va numi Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei va prelua sectorul de sănătate, fiind redenumit în Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor va îngloba activitățile ce țin acum de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și de cel al Mediului, cu modificarea denumirii în Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.

Miercuri, președintele Parlamentului, Andrian Candu, a declarat că noua structură a Cabinetului de miniștri va fi aprobată de deputați săptămâna curentă, pentru ca Executivul să treacă la următoarea etapă de reformare a administrației centrale. Până la sfârșitul anului va fi perioada de tranziție la structura nouă, perioadă în care vor fi implementate toate reformele legate de modificările în structura Executivului.

Potrivit Lilianei Anghel, șefa serviciului de presă al Parlamentului, vineri ar putea fi ultima ședință plenară din actuala sesiune a deputaților, iar din vacanță, parlamentarii vor reveni la începutul lunii septembrie.

Un articol de: Dorin Galben Contactează autorul
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 20 Februarie 2019, ora: 18:55

Patru membri ai Parlamentului European au fost reţinuţi, în timpul unui protest față de prezenţa bombelor nucleare americane pe teritoriul Europei, trei dintre ei pătrunzând într-o bază militară din Belgia, potrivit Politico.eu

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Februarie 2019, ora: 18:53

Tot mai mulți oameni de afaceri anunță susținerea Partidului Democrat la alegerile parlamentare din 24 februarie. Este și cazul lui Iurie Mihalachi, patronul rețelei de magazine IMC Market, care apreciază reformele implementate de actuala Guvernare. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Februarie 2019, ora: 17:31

Primele numere de înmatriculare cu emoticonuri / FOTO

Primele numere de înmatriculare cu emoticonuri / FOTO

Autoritățile din Queensland, Australia, au lansat numerele de înmatriculare cu emoticonuri, pentru șoferii care vor să personalizeze și mai mult plăcuțele de identificare a mașinilor, relatează BBC.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Februarie 2019, ora: 17:18

Jurnaliștii de la portalul agora.md au mers la Grozești, în satul de baștină al liderului PDM, Vlad Plahotniuc. Aceștia au realizat un reportaj video, în care oameii au doar cuvinte de laudă despre șeful democraților, care candidează pe circumscripția Nisporeni.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Februarie 2019, ora: 16:40

Toți pensionarii din Republica Moldova vor primi medicamente gratuite după venirea la guvernare a Partidului Politic ȘOR, a promis liderul acestuia, Ilan Șor. El a prezentat prioritățile programului formațiunii sale destinat pensionarilor, care mai prevede majorarea de câteva ori a...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Februarie 2019, ora: 15:47

Rețeaua de magazine Nr.1 anunță că a majorat din nou salariile angajaților, ca urmare a reformei fiscale, implementată de Guvern și își anunță susținerea pentru Partidul Democrat din Moldova.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Februarie 2019, ora: 15:44

O companie din nordul țării - T.B. Fruit Moldova - ar putea primi o amendă record de 13 milioane de lei, dacă se va dovedi că a comis evaziune fiscală în proporții deosebit de mari.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Februarie 2019, ora: 13:20

Instituțiile media din trustul Platon-Țopa continuă să tirajeze valuri de minciuni în actuala campanie electorală, iar cele mai multe dintre ele vizează Partidul Democrat din Moldova. Unul dintre ultimele materiale denigratoare se referă la activitatea cadidatului PDM pe...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Februarie 2019, ora: 13:19

Microsoft a anunțat miercuri că a descoperit campanii de atacuri cibernetice îndreptate către instituții din mai multe țări europene, atacuri inițiate de un grup apropiat Kermlinului, numit Strontium. Este același grup cu celebrul Fancy Bear sau Sofacy, implicat în alte...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Februarie 2019, ora: 13:01

Partidul Politic ȘOR a elaborat un program concret care va îmbunătăți viața pensionarilor. Iar una din prevederile acestuia este anularea impozitelor directe și indirecte pentru pensionari, ceea ce va duce la reducerea mărfurilor și serviciilor pe care le procură cu aproximativ...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Februarie 2019, ora: 12:51

Se împlinesc 5 ani de la ocupația Crimeii de către Rusia. În februarie 2014, Moscova, pentru prima dată în istoria postbelică a Europei a capturat o parte din teritoriul unui alt stat suveran, destabilizând astfel sistemul european și global de securitate. 

( ) Citeşte tot articolul

IT&C 20 Februarie 2019, ora: 12:13

General Motors lansează biciclete electrice cu autonomie de peste 60 km

General Motors lansează biciclete electrice cu autonomie de peste 60 km

General Motors își face loc și pe piața de biciclete electrice, prin proaspăt înființatul brand ARĪV. Americanii se pregătesc să lanseze două modele de eBikes: una compactă, numită Meld, și una pliabilă, botezată Merge.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Februarie 2019, ora: 12:09

Noi probe confirmă lipsa totală de integritate a candidatului blocului ACUM în circumscripția uninominală 26 din Chișinău, Iurie Reniță. Acesta a mințit statul și, profitând de conjunctura politică din 2009, prin intermediul judecătorului Mihai Ciugureanu, și-a atribuit...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Februarie 2019, ora: 11:45

De astăzi, Capitala are autocare noi. Directorul interimar al Parcului de Autobuze, Vitalie Copaci, a semnat cu reprezentantul companieie ISUZU la Chișinău, Serghei Daradur, contractul de livrare a 31 de autobuze. Copaci a declarat că transportul va fi pus în circulație în maxim...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Februarie 2019, ora: 11:32

Un grup de nave din cadrul Flotei Rusiei din Marea Neagră, între care corveta ‘Orehovo-Zuevo’ şi nava de recunoaştere ‘Ivan Hurs’, a început marţi o misiune de supraveghere neîntreruptă a distrugătorului american USS Donald Cook, care a intrat...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Februarie 2019, ora: 11:21

Liderul ”Partidului Nostru”, Renato Usatîi, confirmă, într-o intervenție live pe Facebook, faptul că blocul PAS-PPDA se va destrăma după alegeri în câteva fracțiuni. În opinia sa, acest lucru este logic, deoarece Maia Sadu și Andrei Năstase nu vor...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Februarie 2019, ora: 10:55

La Spitalul Clinic Republican Timofei Moșneaga va fi deschisă o secție pentru cardio-chirurgia nou-născuților și vor fi reparate patru săli de operații. Angajații instituției l-au invitat pe președintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, pentru a-i cere sprijinul...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Februarie 2019, ora: 10:39

Astronomii au dat publicităţii o nouă hartă a Universului care dezvăluie aproximativ 300.000 de noi galaxii, descoperite cu ajutorul unui telescop care poate detecta sursele de lumină pe care instrumentele optice tradiţionale nu le pot capta, potrivit businesstimes.com, citat de Mediafax.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Februarie 2019, ora: 10:25

Președintele Partidului Liberal (PL), Dorin Chirtoacă, susține că tatăl contracandidatului său din circumscripția nr. 32, Mihai Popșoi, a fost ales consilier local la Vadul lui Vodă pe listele Partidului Comuniștilor din R. Moldova, iar acum ar face parte din echipa primarului de acolo,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Februarie 2019, ora: 09:33

Cărțile de identitate românești se modifică. Cum vor arăta noile documente

Cărțile de identitate românești se modifică. Cum vor arăta noile documente

Cărțile de identitate ale cetățenilor Uniunii Europene vor fi modificate, UE urmând să introducă măsuri de securitate mai stricte.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Februarie 2019, ora: 09:08

OPINIE /// Cum pot fi taxate unele multinaţionale

OPINIE /// Cum pot fi taxate unele multinaţionale

NEW YORK – În ultimii ani, globalizarea a trebuit să suporte un nou val de atacuri. Poate că unele critici sunt absurde, însă una dintre acestea este absolut justificată: globalizarea le-a permis multinaționalelor mari precum Apple, Google și Starbucks să eludeze plata...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Februarie 2019, ora: 09:00

Construcția gazoductului Ungheni-Chișinău ar putea fi finalizată până la sfârșitul anului

Lucrările de construcție a conductei de gaze Ungheni – Chișinău, etapa a doua a proiectului de interconectare Iași-Ungheni, care au fost lansate pe 18 februarie, ar putea să fie finalizate până la 31 decembrie curent. Declarația aparține secretarului de stat al Ministerului...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 20 Februarie 2019, ora: 08:53 de George Mârzencu

Voronin a fost un bețiv, iar Dodon - un liberal exemplar

Voronin a fost un bețiv, iar Dodon - un liberal exemplar Din editia print

Dodon a fost premiat pentru propagandă românească în satul Sadova

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Februarie 2019, ora: 07:56

STATISTICI /// România este principala piață de desfacere pentru mărfurile din R. Moldova

STATISTICI /// România este principala piață de desfacere pentru mărfurile din R. Moldova

România și-a consolidat poziția de principala piață de desfacere pentru mărfurile din Republica Moldova, după o creștere în anul 2018 a livrărilor de bunuri moldovenești pe piața românească cu 31,9 la sută (în 2017 au crescut cu 17,1 la sută), potrivit datelor...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)