Ultima oră

Reprezentanţii platformei DA au anunţat crearea unei mişcări politice

Platforma civică Demnitate și adevăr, care a ținut proteste prelungite mai ales în centrul capitalei, a anunțat că are de gând să se transforme în mișcare politică și să participe la alegerile anticipate, despre care liderul protestatarilor DA Andrei Năstase crede că ar putea avea loc la primăvară. Deocamdată, platforma a început să-și construiască un fel de rezervor de cadre – cum veți auzi în relatarea Dianei Răileanu.

Implicare.md – astfel este intitulat site-ul creat de Platformei DA ca să adune oamenii cei mai vrednici într-un viitor partid. Oricine isi poate depune dosarul electronic, urmînd a fi evaluat de membrii structurilor de coordonare a protestelor. Iată ce putem citi la rubrica „criterii de evaluare”: „Evaluarea CV-urilor și a informațiilor expediate pe adresa site-ului nostru pentru garnitura de guvernare emanate de Marea Adunare Naţională, selectate pe baza principiilor de integritate, profesionalism și transparență, va fi făcută de membrii Consiliului Marii Adunări Naționale, Platformei Civiice Demnitate și Adevăr, a acelor segmente reprezentative din societate, în urma unei lustrații elaborate și testate în cadrul unor proiecte de genul “Moldova curată”,” Parlamentul curat” şi de către presa liberă care şi-a probat independența și profesionalismul. Experții vor analiza viziunile, experiența și integritatea participanților și vor recomanda implicarea acestora în politică, administrație publică sau alte domenii”.

Reprezentanţii platformei Demnitate şi Adevăr au anunţat şi crearea unei mişcări politice care, spune unul din liderii DA, avocatul Andrei Năstase, va adera la un partid deja existent, pentru a nu tergiversa procesul de înregistrare a mişcării politice:

„Pentru a diminua riscurile şi noi le găsim iminente aceste riscuri: să găsească o virgulă nelalocul ei şi atunci ce trebuie să faci? Trebuie să te duci în justiţia lui Plahotniuc, dar în justiţia lui Plahotniuc vor trece patru ani de zile până când el îţi va da sau nu dreptate. Din acest motiv, ca riscurile să fie cât se poate de puţine la Consiliul Marii Adunări Naţionale s-a luat decizia să se meargă pe o entitate existentă şi în perioada imediat următoare veţi afla la ce etapă ne aflăm şi cum se va numi partidul”.

Orice încercare de a purifica actuala clasă politică este binevenită, e de părere Alexei Buzu, directorul executiv al Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare, care atrage atenţia însă că ar fi riscant ca membrii mişcării civice Demnitate şi Adevăr să-şi bazeze procesul de recrutare a viitorilor membri de echipă doar pe o platformă on-line. Comunicarea virtuală, continuă Alexei Buzu, nu poate înlocui tradiţionalele vizite în teritoriu:

„Trebuie să înţelegem că unele categorii de cetăţeni, spre exemplu tinerii, cei din zonele urbane, vor avea acces la platforma online în cauză. Însă cei din regiunile rurale, vârstnicii, alte categorii de cetăţeni, vor avea mai puţin acces. Dacă într-adevăr ei au intenţia veritabilă de a identifica persoane competente, integre, trebuie să complementeze acest efort. Nu cred că o platformă online poate substitui discuţiile din cartier în cartier, din stradă în stradă, din sat în sat.”

De asemenea, continuă directorul executiv al Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare, implicarea în politică presupune şi anumite consecinţe pentru membrii Platformei civice Demnitate şi Adevăr. Aceştia, la fel ca reprezentanţii celor peste 40 de partide existente, vor trebui să declare din ce bani sunt finanţaţi şi ce soluţii clare au pentru rezolvarea unui şir de probleme economice şi sociale:

„Va conta dacă, într-adevăr, va exista democraţie în acest partid. Foarte multe forţe politice încearcă să vândă această idee şi, de fapt, este doar o mimare. Să vedem transparenţa finanţării acestui partid. Iarăşi, costurile pentru crearea şi menţinerea unui partid sunt destul de mari. Spuneam de prezenţa în teritoriu, soluţii la problemele cu care se confruntă Republica Moldova. Deci, cum vom elimina deficitul bugetar? Cum vom reforma sistemul de pensii? Deci, aceste reforme vor avea soluţii care nu vor plăcea. Partidele nu trebuie să vândă doar idei foarte pozitive, roz, iar când ajung la guvernare se trezesc că trebuie să implementeze măsuri destul de drastice”

În procesul de selectare a viitorilor membri de echipă, Platforma DA mizează pe interesul reprezentanţilor din diasporă. Fostul viceministru al mediului, Dorin Duşciac, în prezent cercetător la Laboratorul naţional al comisariatului pentru Energie atomică din Franţa, aminteşte că atunci când a fost creată platforma Demnitate şi Adevăr s-a bucurat de susţinerea moldovenilor stabiliţi peste hotare. Intrarea în politică, însă, ar putea să diminueze din elan:

„Această mişcare platformă civică s-a creat în calitate de alternativă non-politică iniţial. Acum ei utilizează, practic, în scopuri politicianiste acel elan pe care au reuşit să-l creeze în societate, scopul care a adunat oamenii în jurul lor şi care a fost acela de a protesta într-un mod deschis şi direct în general împotriva unei clase politice care, cum vedem, a dat faliment în Republica Moldova şi a falimentat împreună cu ea şi statul”.

Un sondaj de opinie făcut public marţi de Asociaţia Sociologilor şi Demografilor sugerează că un partid format pe baza platformei civice Demnitate şi Adevăr ar avea şanse să ajungă în legislativ. De altfel, aceeaşi cercetare constata că şase din zece cetăţeni agreează ideea organizării unui scrutin parlamentar înainte de termen.
 
Sursa: europalibera.org

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *