Sport

Republica Moldova debutează, astăzi, în preliminariile EURO 2016

Naţionala Moldovei debutează, luni, 8 septembrie, în preliminariile pentru EURO 2016, în deplasare cu echipa Muntenegrului pe care a învins-o cu 5-2 în ultimul meci oficial din precedenta campanie, cea de calificare la mondialul din Brazilia. Partida se va desfășura cu începere de la ora 21.45 la Podgorica.

Turneul final al campionatului european ce va fi găzduit de Franța se va disputa în premieră cu participarea a 24 de echipe. Se vor califica direct la EURO, primele două echipe din cele 9 grupe preliminare plus cea mai bine clasată de pe locul trei. Celelalte opt echipe de pe locul trei vor merge la baraj pentru a ajunge în Franța.

Aseară s-au disputat primele meciuri din campania pentru EURO 2016. România a început cu dreptul noua campanie de calificări cu o victorie cu 1-0 în Grecia după un gol marcat din penalti de Ciprian Marica. Naționala Gibraltarului a susținut aseară primul meci oficial din istorie pierzând acasă cu 0-7 în fața Poloniei.
 
Sursa: Radiochisinau.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *